A cincea esență

Această pagină a fost propusă pentru ștergere. Motivul: Acest articol a fost marcat de Pafsanias în ianuarie 2024 ca nerespectând politica de notabilitate. Rolul acestei propuneri este să aducă articolul în atenția comunității pentru a permite o discuție asupra conținutului său. Dacă sunteți utilizatorul care a marcat articolul, puteți oferi o descriere mai detaliată a problemelor care considerați că trebuie rezolvate. Dacă sunteți autorul articolului, citiți politica și comentariile făcute de utilizatori pentru a înțelege ce probleme are articolul. Cele mai dese probleme țin de numărul sau calitatea surselor, de aceea vă punem la dispoziție anumite sfaturi pentru a găsi surse de încredere. Este important să participați la discuție, concentrându-vă pe identificarea și rezolvarea problemelor menționate de participanți. Dacă aveți nevoie de ajutor, consultați pagina cu proceduri de salvare a unui articol. Ceilalți utilizatori sunt invitați să citească articolul și să ofere sugestii de îmbunătățire sau să-și exprime opinia în conformitate cu indicațiile din antetul paginii. Decizia privind ștergerea acestei pagini se va lua în urma discuției desfășurate la Wikipedia:Pagini de șters/A cincea esență. Vă invităm să vă exprimați acolo opinia față de această propunere, cu argumente bazate pe politica de ștergere. Vă rugăm să nu schimbați titlul paginii pe durata discuției, întrucât legăturile între ea și discuție se vor strica. O decizie privind titlul paginii rămâne a se lua în urma discuției sau după încheierea acesteia. Către administratori: Înainte de a efectua ștergerea verificați ce pagini trimit aici și dacă istoricul paginii conține vreo versiune validă.

Volum de poeme ale poetului Dan Damaschin, publicat la Editura Dacia, în 1989.

Referințe critice selective

Ștefan Aug. Doinaș, Referat despre A cincea esență, 1987: „Nu există, cred eu, în lirica noastră, un alt poet cu o percepție atât de acută a apocalipticului, ca Dan Damaschin. La el, definiția poeziei înseși se leagă de o viziune eshatologică: ea este „privirea ce unește inițialele cosmosului cu sfârșitul timpurilor. Numai această lumină teribilă, a momentului din urmă, poate să încarce rostirea / scrierea de întreg tragismul pe care, de la marii poeți ai Antichității, sau de la cei câțiva mari romantici încoace, lirica modernă pare să îl fi abandonat, în favoarea encomiasticului, a mimesisului sau a poeziei de estradă gălăgioasă.”

Legături externe

[[Categorie:]]