Alexandru Matei (literat)

Pentru sportivul român, vedeți Alexandru Matei.

Alexandru Matei (n. 11 aprilie 1975, București) este un literat (traducător, cercetător și cadru didactic universitar) român, specialist în limba și literatura franceză.

Primii ani modificare

Este fiul poetei Angela Marinescu și al scriitorului Gavril Matei Albastru (1943–2008). Cei doi s-au despărțit la începutul anilor optzeci, cînd Marinescu s-a recăsătorit.[1] În 2008, Alexandru Matei a scris un necrolog pentru tatăl său, în care îl numește un „scriitor foarte puțin băgat în seamă în timpul vieții”.[2]

Studii modificare

În perioada 1993–1998 a urmat cursurile Facultății de limbi și literaturi străine a Universității din București, specializarea francezăengleză, ulterior studii culturale franceze. A încheiat studiile de masterat cu lucrarea de disertație L’Homme qui se meurt. Michel Foucault et la «fin de l’homme» (1998). În perioada 2003–2005 este bursier al Guvernului francez la EHESS (École des Hautes Études en Sciences Sociales) din Paris, unde realizează lucrarea de doctorat Les Représentations de l’espace dans les romans de Jean Echenoz. În 2007 obține cu această lucrare titlul de doctor magna cum laudæ la Universitatea din București.

Activitate modificare

Se face remarcat în mod deosebit ca specialist în limba și literatura franceză. Publică traduceri din Roland Barthes, Édouard Louis, Jean Baudrillard etc. (v. infra), începînd cu anul 2005. Din 1999 devine cadru didactic în mai multe universități din România.

Predă cursuri de literatura franceză a sec. XIX–XX și politica literaturii moderne la Universitatea Spiru Haret din București. În perioada 2005–2006 este redactor al revistei Observator cultural. Activează drept colaborator al Universității din București din 2009 pînă în 2013, cînd încetează și colaborarea cu Universitatea Spiru Haret. Predă apoi la Universitatea Europei de Sud-Est Lumina (2013–2017) și Universitatea „Ovidius” din Constanța (2017–2019). Din octombrie 2019 este conferențiar al Universității Transilvania din Brașov.

În calitate de cercetător, activează la CESI (Centrul de excelență în studiul imaginii, Universitatea din București) în anii 2010–2013, Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din Chișinău (școala de vară 2011–2013), Colegiul Noua Europă (2013–2014), Institute for Advanced Studies din Viena (2016). În 2016–2017 face parte din echipa de cercetare a Autorității naționale pentru cercetare știintifică și inovare. În 2019 este bursier al Universității din Copenhaga.

Traduceri modificare

  • Jean-Baptiste del Amo (2012). O educație libertină, Editura Vellant, București
  • Roland Barthes (2017). Neutrul. Cursuri la Collège de France, Editura Univers, București
  • Roland Barthes (2018). Cum sa traim impreuna. Cursuri la Collège de France, Editura Univers, București
  • Jean Baudrillard (2005). Societatea de consum, Editura Comunicare.ro, București
  • Souleymane Bachir Diagne (2015). Cerneala înțelepților. Reflecții asupra filosofiei în Africa, Editura Idea, Cluj-Napoca
  • Michel Henry, Genealogia psihanalizei (parțial), în Vlad Alexandrescu, Bogdan Ghiu (2013). Atelierele modernității. Istorie intelectuală și filozofie franceză contemporană, Editura Polirom, Iași
  • Bruno Latour (2016). Anchetă asupra modurilor de existență, Editura Tact, Cluj-Napoca
  • Édouard Louis (2018). Istoria violenței, Editura Litera, București
  • Édouard Louis (2018). Sfîrșitul lui Eddy Bellegueule, Editura Litera, București
  • William Marx (2008). Rămas-bun literaturii. Istoria unei devalorizări (în colaborare), Editura Romania Press
  • Jean-Philippe Toussaint (2007). Melancolia lui Zidane, Editura Leda, București

Referințe modificare

Note de subsol modificare

  1. ^ „Angela Marinescu: «Am vrut să fiu mai degrabă violentă decât viscerală»”, articol publicat pe siteul ziarului Adevărul (20 aprilie 2010)
  2. ^ Matei, Alexandru (24 iul. 2008). „Secțiune transversală printr-un scriitor și tată”, articol publicat în revista Observator cultural (nr. 433)

Legături externe modificare