Booker T. Washington

Booker T. Washington
Date personale
Nume la naștere	Booker Taliaferro Washington
Născut	5 aprilie 1856 Hale's Ford⁠(d), Comitatul Franklin, Virginia, Virginia, SUA
Decedat	14 noiembrie 1915 (59 de ani) Tuskegee⁠(d), Alabama, SUA
Înmormântat	Tuskegee University Campus Cemetery[*][[Tuskegee University Campus Cemetery (cemetery at Tuskegee University, Alabama)|​]]
Cauza decesului	boli cardiovasculare
Părinți	Nataly Anette[*][[Nataly Anette (mother of Booker T. Washington)|​]]
Frați și surori	John Henry Washington[*][[John Henry Washington (American educator, brother of Booker T. Washington)|​]] Amanda Washington[*][[Amanda Washington (sister of Booker T. Washington)|​]]
Căsătorit cu	Fannie Smith Washington[*][[Fannie Smith Washington (American educator)|​]] (1882–1884) Olivia A. Davidson[*][[Olivia A. Davidson (American educator)|​]] (1886–1889) Margaret Murray Washington[*][[Margaret Murray Washington (American academic (1865-1925))|​]] (1893–1915)
Copii	Booker T. Washington, Jr.[*][[Booker T. Washington, Jr. (eldest son of Booker T. Washington)|​]] Portia Washington Pittman[*][[Portia Washington Pittman (American musician and teacher)|​]] Ernest Davidson Washington[*][[Ernest Davidson Washington (second son of Booker T. Washington (1889-1938))|​]]
Cetățenie	Statele Unite ale Americii
Etnie	afro-american
Ocupație	educator[*]​ scriitor autobiograf[*]​ pedagog[*]​ om de afaceri politician activist pentru drepturile omului profesor
Limbi vorbite	limba engleză
Activitate
Alma mater	Hampton University[*][[Hampton University (historically black university in Virginia)|​]]
Organizație	Tuskegee University[*][[Tuskegee University (private, historically black university located in Tuskegee, Alabama, USA)|​]]
Partid politic	Partidul Republican
Semnătură

Booker T. Washington (n. 5 aprilie 1856, Hale's Ford^⁠(d), Comitatul Franklin, Virginia, Virginia, SUA – d. 14 noiembrie 1915, Tuskegee^⁠(d), Alabama, SUA) s-a născut, ca sclav negru, în America de Nord, cu câțiva ani înainte de începerea războiului civil din acea țară. Războiul acesta a adus după sine în ținuturile de Sud o stare nouă atât pentru populația de negri, care mai înainte fuseseră sclavi, cât și pentru vechii stăpâni albi. Booker T. Washington a fost acela care i-a ridicat pe foștii sclavi negri americani din starea lor de degradare la o frumoasă stare de înflorire. El își povestește viața în felul următor: “M-am născut sclav” zicea el “la o plantație din ținutul Franklin, Virginia. Nu sunt sigur de data exactă sau locul exact al nașterii mele. Anul a fost 1858 sau 1859. Cele dintâi amintiri ale mele sunt cartierele sclavilor. Viața mea s-a inceput în împrejurimi cât se poate de nenorocite, triste și descurajatoare. M-am născut într-o colibă de lemn de vreo 14 pe 15 picioare. În coliba acesta am locuit cu mama, un frate și o soră până după războiul civil, când am fost cu toții eliberați” “Prin casele sclavilor, și chiar și mai târziu, am auzit șoapte despre chinurile pe care le sufereau sclavii pe corabiile de scalvi când erau aduși din Africa spre America. Despre tatăl meu știu și mai puțin decât despre mama mea. Nici nu-i cunosc numele. Oricine ar fi fost nu l-am auzit niciodată că se îngrijește de mine sau că face ceva pentru creșterea mea. Podeaua la noi era pământul gol. Nu-mi aduc aminte să fi dormit în pat decât după ce familia noastră a fost declarată liberă. Fratele meu John, sora mea Amanda și eu, dormeam pe un braț de zdrențe murdare aruncate pe podeaua murdară, de pamânt. În toată viața mea nu am avut timp anume pentru joacă. De când țin minte mai în fiecare zi am fost ocupat cu vreun fel de munca. Cât am fost sclav n-am știut ce e școală”

Cum a fost eliberți, mama și copii au plecat pe jos și au făcut câteva sute de mile ca să se întâlnească cu soțul ei în Virginia de Vest.Copil fiind Booker a început să lucreze la un cuptor. Avea o sete mare de învățătură , lucru neîngăduit sclavilor;dar pe vremea aceea în tot ținutul nu era un negru care să știe să citească sau să scrie. Fără îndrumător a început să învețe plin de râvnă dintr-un abecedar vechi.La sosirea unui negru tânăr care putea să-i învețe, școala ce nouă de ziuă, și cea de duminică erau suprapline. Booker a început să meargă la școala de seară. Când s-a citit catalogul prima oară el nu avea un nume de familie, de aceea a născocit unul îndată și și-a zis "Booker Washington" .Curând apoi, din pricina sărăciei a trebuit să părăsescă școala și să lucreze într-o mină. El spune mai departe:" Înrt-o zi pe când lucram în mina de cărbuni, s-a întâmplat să aud pe doi mineri vorbind despre o școală mare anume pentru negrii undeva în Virginia. Mi se părea că trebuie să fie locul cel mai însemnat de pe pământ, și nici cerul nu mă atrăgea mai tare ca Institutul Normal și Agricol din Hampton, despre care vorbeau acești doi oameni. Gândul acesta mă urmărea zi și noapte. Ca să-și strângă bani să poată merge la școală a început să lucreze pentru o doamnă din Noua Anglie, soția generalului Ruffner, pentru cinci dolari pe lună. Aici pentru un an și jumătate a învățat sârguința, curcățenia punctualitatea, ordinea și cinstea pe care și-a clădit mai târziu caracterul. În sfârșit a venit și ziua cea mare, și a plecat la Hampton pe jos, drum lung de cinci sute de mile (opt sute de kilometri). La Richmond, Virginia, a trecut prin oraș fără bani, și a dormit noaptea flămând pe pământ, pe un drum mărginaș. Când a ajuns la Hampton avea cincizeci de cenți în buzunar, cu ajutorul cărora să-și facă educația, iar ce era și mai rău era că școala era supraîncărcată și s-ar fi putut întâmpla lucrul trist să i se refuze primirea.

“Îndată ce ajunsei pe teritoriului Institutului din Hampton, m-am prezentat directoarei cerând să fiu înscris. Pentru că de multă vreme nu mai mâncasem hrană ca lumea, nu mă îmbăiasem și nu-mi schimbasem hainele, îmi dădeam seama că n-aveam de ce s-o învinuiesc dacă mă lua drept o haiman, și un pierde vară. După trecere de câteva ore, directoarea îmi zise : « Camera de studiu alăturată are nevoie de curățenie. Ia mătura și o mătură » Ca un fulger mi-a trecut prin minte gândul că acesta era prilejul. Am măturat camera de trei ori. Am luat apoi o cârpă de șters și am șters praful de patru ori. Toată lemnăria care acoperea pereții, băncile, masa și catedra, toate au fost șterse de patru ori cu cârpa.După ce am terminat am raportat directoarei.Ea a mers în cameră și a cercetat podeau și colțurile ascunse; apoi și-a luat batista și a frecat și ea lemnăria de la perete, masa și băncile. Când a văzut că nu-i este cu putință să găsească nici un pic de noroi pe podea și nici fărâmă de praf pe vreo mobilă oarecare, a spu domol:” Sper că vei fi primit în Instituția noastră” . Eram cel mai fericit suflet de pe pământ. Măturarea camerei aceleia a fost examenul meu de intrare la colegiu. Domnișoara Mary F. Mackie, directoarea ,mi-a oferit locul de curățitor. Fără îndoială că am primit și aceasta cu bucurie. Trebuia să mă scol cam pe la patru dimineața pentru a face focul și a mai avea și ceva timp să-mi pregătesc lecțiile. Pentru mine viața de la Hampton a fost o descoperire; mereu mă duceam într-o lume nouă. Să am masa la ore regulate, să mănânc cu față de masă, să folosesc șervet, să mă spăl la baie, să folosesc perie de dinți și să am cearșaf pe pat, era ceva cu totul nou. Foloasele cele mai mari pe care le-am avut în viețuirea la Institutul din Hampton, se pot probabil împărți în două: întâi a fost contactul meu cu generalul S.C. Armstrong, care, după părerea mea, era caracterul cel mai rar, mai puternic și cel mai frumos pe care am avut prilejul să-l văd. Al doilea, la Hampton de prima dată ce este educația adevărată. Nu numai că am învățat că nu era rușine să muncești, ci am învățat să iubesc munca, nu numai pentru valoarea ei financiară, ci chiar de dragul ei, și pentru independența și încrederea în puterile tale pe care o aduce priceperea de a face ceva pe care lume-l dorește. La instituția aceasta am prins întâia oară gustul de a trăi neegoist. Ideea cea mare și predominantă care părea să pună stăpânire pe fiecare era de a se pregăti să înalțe pe cei de acasă. Nici unul nu părea că se gândește la sine. Iar slujbașii și profesorii, ce mănunchi de oameni rari mai erau și ei! Ziua și noaptea lucrau pentru elevi, la timp și în afară de timp. “Educația ce am primit-o la Hampton din manuale a fost numai o mică parte din ce am învățat acolo. Poate lucrul cel mai prețios pe care l-am primit din al doilea an a fost înțelegerea folosirii și prețuirii Bibliei. Învățăturile pe care le-am primit atunci în privința aceasta a pus în așa fel stăpânire pe mine, încât astăzi, când sunt acasă, oricât aș fi de ocupat, îmi fac totdeauna o regulă de a citi un capitol sau o parte dintr-un capitol dimineața, înainte de a porni la lucrul zilei.”

Booker a terminat școala la Hampton tot așa de sărac cum o începuse și s-a reîntors la vechea lui casă din Malede să-i învețe pe oameni. Școala lui de ziuă și de seara era supra încărcată, cum era și sala de lectură și societatea pentru dezbateri pe care o înființase. Când s-a văzut că elevii trimiși la el erau cei mai bine pregătiți dintre aceia care veneau la Hampton, a fost rechemat la instituția aceea ca profesor. Având legătura neprețuită cu Generalul Armstrong i s-au dat în grijă elevii mai săraci de la școala serală. Cum tot ce i se dădea să facă, făcea cu toată puterea lui, în curând i s-a prezentat ceea ce a fost prilejul cel mai mare din viața lui, și anume de a deschide o nouă instituție la Tuskegee. La prima vedere nu părea prea promițător să înceapă o școală cu treizeci de elevi negri săraci, fără pământ, clădiri sau profesori, pe o palntație pustie, înzestrată cu o o bucătărie, un garaj și un coteț de găini care trebuia să servească drept sală de clasă. Washington a aflat Tuskegee un orășel de două mii de locuitori în regiunea Black Belt în Sud. Aproape jumătate din oraș și trei sferturi din împrejurimi erau oameni negri. În cursul celei dintâi luni a cercetat ținutul umblând pe jos după elevi . Împrejurimile erau descurajatoare. Cea mai mare parte din recolta negrilor era ipotecată și ei erau îngropați în datorii. Familii întregi locuiau într-o singură cameră. Totuși la 4 iulie 1881, Washington, nebiruit, și-a deschis școala cu treizeci de elevi, dintre care cei mai mulți erau învățători de școli publice, parte dintre ei fiind în vârstă de aproape patruzeci de ani. Dar ei erau plini de râvnă. Cum la început n-a avut nici pământ, nici clădiri, nici unelte, Washington a început școala într-o magazie descoperită și într-o casă de rugăciune a Metodiștilor negri. Când ploua era nevoit ca un elev să țină umbrela deschisă deasupra profesorului.

• sursa: vieți de oameni, d. florea