Calculul variațional este un capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul problemelor de determinare a extremelor unei funcționale.

Printre problemele care au generat apariția calculului variațional se numără problema izoperimetrelor și problema brahistocronei (Jean Bernoulli, 1696).

Denumirea și fundamentarea calculului variațional i se datorează lui Euler (1744). Lagrange (1760) a introdus noțiunea de variație și a dat o metodă de determinare a extremelor unei funcționale.

Calculul variațional are aplicații în mecanica sistemelor, hidrodinamică, teoria elasticității, optică geometrică.

Istoric modificare

Din punct de vedere istoric, prima problema de calcul variațional este așa numita problemă a lui Dido. Conform legendei, Didona, al cărui soț fusese asasinat, este nevoită să fugă cu averea acestuia. Debarcând pe țărmul african, localnicii îi oferă suprafața pe care poate să o cuprindă cu o piele de taur. Didona taie pielea în fâșii înguste pe care le leagă cap la cap și înconjoară cu ele o bucată de teren pe care va construi cetatea Cartaginei, căreia îi devine regină.

Încă din antichitate, latura matematică a legendei a interesat pe matematicieni: cum trebuie dispus firul alcătuit din fâșiile înguste pentru ca el să înconjoare o porțiune de arie maximă?

Formulare matematică modificare

Problema are mai multe variante. Una din acestea ar fi următoarea: să presupunem că axa x'Ox reprezintă țărmul mării și că punctele   reprezintă capetele firului, graficul funcției   definită și derivabilă pe [a, b], este firul. Aria limitată de fir și țărm este:

 

în timp de lungimea firului este:

 

Atunci problema lui Dido revine la determinarea funcției   definite și derivabile pe [a, b], care satisface condițiile:


 

astfel încât integrala:

 

să aibă valoarea maximă.

Din motive evidente, o asemenea problemă se numește problemă izoperimetrică. Încă din antichitate se cunoștea că formă căutată a firului este cea a unui arc de cerc, ceea ce se poate demonstra.

Se poate raționa și altfel. Fie   arcul graficului. În relația:

 

se consideră pe x, y ca funcții de absisa curbilinie s și integrăm prin părți:

 

Problema revine la a determina funcția   definită pe intervalul   cu proprietatea că   și că integrala:

 

are valoare minimă.

O altă variantă a problemei lui Dido ar fi aceea în care presupunem că firul ar reprezenta o curbă netedă închisă cu ecuațiile parametrice:

 

funcțiile   fiind deci derivabile pe porțiuni pe   Atunci lungimea firului este:

 

iar aria limitată de fir este:

 

Problema revine deci la determinarea celor două funcții   definite și derivabile pe porțiuni pe intervalul   astfel încât să aibă relația:

 

și ca integrala:

 

să fie maximă. Și aceasta este tot o problemă izoperimetrică și curba care dă soluția este un cerc.