Campionatul Mondial de Handbal Masculin din 2021

Campionatul Mondial de Handbal Masculin din 2021 a fost cea de a XXVII-a ediție a turneului organizat Federația Internațională de Handbal și a avut loc în perioada 13-31 ianuarie 2021, fiind găzduit de Egipt.

Campionatul Mondial de Handbal Masculin 2021
Sport handbal  Modificați la Wikidata
Țară  Egipt
Organizator Federația Internațională de Handbal
Stadioane 4 arene în 4 orașe
Data începerii 13 ianuarie 2021
Data sfârșitului 31 ianuarie 2021
Participanți 32 (din 5 confederații)
Campion  Danemarca
Câștigătorul trofeului  Danemarca
Locul doi  Suedia
Locul trei  Spania
Prezență online site web oficial
Pentru ediția următoare, vedeți :
Campionatul Mondial de Handbal Masculin din 2023
Pentru ediția precedentă, vedeți :
Campionatul Mondial de Handbal Masculin din 2019

A fost prima ediție când au concurat 32 de echipe în loc de 24.[1] A fost cea de a treia ediție când campionatul a fost găzduit de o țară din Africa și prima care a fost găzduită în afara Europei din 2015.

Danemarca a câștigat titlul pentru a doua oară, fiind chiar a doua oară consecutiv când echipa nordică a câștigat titlul mondial.

Alegerea gazdei modificare

Șapte națiuni și-au exprimat inițial interesul de a găzdui competiția:[2]

Cu toate acestea, până la expirarea fazei de licitare la 15 aprilie 2015, doar trei națiuni și-au păstrat oferta pentru găzduirea acestui eveniment:[3]

Decizia a fost stabilită pentru 4 iunie 2015, dar congresul a fost mutat la 6 noiembrie 2015. Egiptul a fost ales ca țară-gazdă.[4]

Sălile modificare

Cairo Noua Capitală Administrativă
Cairo Stadium Indoor Halls Complex New Capital Sports Hall
Capacitate: 16.200 Capacitate: 7.000
Borg El Arab 6 Octombrie
Sala Sporturilor Borg El Arab Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Capacitate: 5.000 Capacitate: 4.500

Turneele de calificare modificare

Competiția Data Locurile disponibile Calificate
gazdă 6 noiembrie 2015 1   Egipt
Campionatul Mondial de Handbal Masculin din 2019 10–27 ianuarie 2019 1   Danemarca
Campionatul European de Handbal Masculin din 2020 10–26 ianuarie 2020 3   Croația
  Spania
  Norvegia
Campionatul African de Handball Masculin din 2020 16–26 ianuarie 2020 6   Algeria
  Angola
  Capul Verde
  Republica Democrată Congo
  Maroc
  Tunisia
Campionatul Central și Sud-American din 2020 21–25 ianuarie 2020 3   Argentina
  Brazilia
  Uruguay
Ultima Șansă din Turneu de Calificare Central și Sud-American (Anulat) 1   Chile
Campionatul Asiatic de Handbal Masculin din 2020 16–27 ianuarie 2010 4   Bahrain
  Japonia
  Coreea de Sud
  Qatar
Europa (EHF) Înlocuire 12 ianuarie 2021 2    Elveția
  Macedonia de Nord
Meciurile de baraj europene 23 octombrie 2019–5 iulie 2020 (Anulat) 10   Austria
  Belarus
  Cehia
  Franța
  Germania
  Islanda
  Portugalia
  Slovenia
  Suedia
  Ungaria
Wildcard 9 iulie 2020 1+1   Polonia
EHR

Echipele calificate modificare

Țara Calificată ca Data obținerii calificării Apariții anterioare în competiție1, 2
  Egipt Gazdă 6 noiembrie 2015 15 (1964, 1993, 1995, 1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009, 2011, 2013, 2015, 2017, 2019)
  Danemarca Campioana Mondială 27 ianuarie 2019 23 (1938, 1954, 1958, 1961, 1964, 1967, 1970, 1974, 1978, 1982, 1986, 1993, 1995, 1999, 2003, 2005, 2007, 2009, 2011, 2013, 2015, 2017, 2019)
  Croația top 4 din Campionatul European 2020 24 ianuarie 2020 13 (1995, 1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009, 2011, 2013, 2015, 2017, 2019)
  Spania top 4 din Campionatul European 2020 20 ianuarie 2020 20 (1958, 1974, 1978, 1982, 1986, 1990, 1993, 1995, 1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009, 2011, 2013, 2015, 2017, 2019)
  Norvegia Semifinalele din Campionatul European 2020 21 ianuarie 2020 15 (1958, 1961, 1964, 1970, 1993, 1997, 1999, 2001, 2005, 2007, 2009, 2011, 2017, 2019)
  Angola top 6 din Campionatul African 2020 20 ianuarie 2020 4 (2005, 2007, 2017, 2019)
  Tunisia Top 6 din Campionatul African 2020 20 ianuarie 2020 14 (1967, 1995, 1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009, 2011, 2013, 2015, 2017, 2019)
  Algeria Top 6 din Campionatul African 2020 20 ianuarie 2020 14 (1974, 1982, 1986, 1990, 1995, 1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2009, 2011, 2013, 2015)
  Qatar Semifinalele din Campionatul Asiatic 2020 21 ianuarie 2020 7 (2003, 2005, 2007, 2013, 2015, 2017, 2019)
  Japonia Semifinalele din Campionatul Asiatic 2020 23 ianuarie 2020 14 (1961, 1964, 1967, 1970, 1974, 1978, 1982, 1990, 1995, 1997, 2005, 2011, 2017, 2019)
  Coreea de Sud Semifinalele din Campionatul Asiatic 2020 23 ianuarie 2020 6 (1986, 1993, 1999, 2011, 2013, 2019)
  Bahrain Semfinalele din Campionatul Asiatic 2020 23 ianuarie 2020 3 (2011, 2017, 2019)
  Brazilia Semifinalele din Campionatul Central și Sud-American 2020 23 ianuarie 2020 14 (1995, 1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009, 2011, 2013, 2015, 2017, 2019)
  Argentina Semifinalele din Campionatul Central și Sud-American 2020 23 ianuarie 2020 12 (1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009, 2011, 2013, 2015, 2015, 2017, 2019)
  Uruguay Semifinalele din Campionatul Central și Sud-American 2020 25 ianuarie 2020 0 (Debut)
  Maroc Top 7 din Campionatul African 2020 24 ianuarie 2020 6 (1995, 1997, 1999, 2001, 2003, 2007)
  Capul Verde Top 7 din Campionatul African 2020 24 ianuarie 2020 0 (Debut)
  Republica Democrată Congo Top 7 din Campionatul African 2020 26 ianuarie 2020 0 (Debut)
  Austria Classement Final Campionatul European 2020 24 Aprilie 2020 6 (1938, 1958, 1993, 2011, 2015, 2019)
  Belarus Classement Final Campionatul European 2020 24 aprilie 2020 4 (1995, 2013, 2015, 2017)
  Cehia3 Clasamentul final al Campionatului European de Handbal Masculin din 2020 24 aprilie 2020 6 (1995, 1997, 2001, 2005, 2007, 2015)
  Franța Classement Final Campionatul European 2020 24 Aprilie 2020 22 (1954, 1958, 1961, 1964, 1967, 1970, 1978, 1990, 1993, 1995, 1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009, 2011, 2013, 2015, 2017, 2019)
  Germania Classement Final Campionatul European 2020 24 Aprilie 2020 25 (1938, 1954, 1958, 1961, 1964, 1967, 1970, 1974, 1978, 1982, 1986, 1990, 1993, 1995, 1999, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009, 2011, 2013, 2015, 2017, 2019)
  Islanda Classement Final Campionatul European 2020 24 Aprilie 2020 20 (1958, 1961, 1964, 1970, 1974, 1978, 1986, 1990, 1993, 1995, 1997, 2001, 2003, 2005, 2007, 2011, 2013, 2015, 2017, 2019)
  Portugalia Classement Final Campionatul European 2020 24 Aprilie 2020 3 (1997, 2001, 2003)
  Slovenia Classement Final Campionatul European 2020 24 Aprilie 2020 8 (1995, 2001, 2003, 2005, 2007, 2013, 2015, 2017)
  Suedia Classement Final Campionatul European 2020 24 Aprilie 2020 24 (1938, 1954, 1958, 1961, 1964, 1967, 1970, 1974, 1978, 1982, 1986, 1990, 1993, 1995, 1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2009, 2011, 2015, 2017, 2019)
  Ungaria Classement Final Campionatul European 2020 24 Aprilie 2020 20 (1958, 1964, 1967, 1970, 1974, 1978, 1982, 1986, 1990, 1993, 1995, 1997, 1999, 2003, 2007, 2009, 2011, 2013, 2017, 2019)
  Polonia Wildcard 9 iulie 2020 15 (1958, 1967, 1970, 1974, 1978, 1982, 1986, 1990, 2003, 2007, 2009, 2011, 2013, 2015, 2017)
EHR5 Wildcard 9 iulie 2020 13 (1993, 1995, 1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009, 2013, 2015, 2017, 2019)
  Statele Unite4 Reprezentata Americii de Nord și a Caraibilor[5] 2 noiembrie 2020 6 (1964, 1970, 1974, 1993, 1995, 2001)
  Chile Reprezentant (SCHAC) 10 noiembrie 2020 5 (2011, 2013, 2015, 2017, 2019)
  Macedonia de Nord3 Înlocuire 12 ianuarie 2021 6 (1999, 2009, 2013, 2015, 2017, 2019)
   Elveția4 Înlocuire 12 ianuarie 2021 10 (1954, 1961, 1964, 1967, 1970, 1982, 1986, 1990, 1993, 1995)
1 litere îngroșate indică echipa campioană pentru acel an
2 litere italice indică țara gazdă pentru acel an
3 La 12 ianuarie, Federația Internațională de Handbal a anunțat că Cehia s-a retras din turneu din cauza numărului mare de jucători infectați cu COVID-19. Macedonia de Nord este echipa care a înlocuit-o.[6]
4 La 12 ianuarie, Federația Internațională de Handbal a anunțat că Statele Unite s-a retras din turneu din cauza numărului mare de jucători infectați cu COVID-19. Elveția este echipa care a înlocuit-o. [23].[7]
5La 9 decembrie 2019, Agenția Mondială Antidoping (WADA) a interzis Rusiei să participe la orice turneu internațional pentru o perioadă de patru ani, după ce s-a constatat că guvernul rus a manipulat datele de laborator pe care le-a furnizat WADA în ianuarie 2019 ca o condiție ca Agenția Antidoping din Rusia să fie reintegrată. Ca urmare a interdicției, WADA intenționează să permită sportivilor ruși autorizați individual să participe la Jocurile Olimpice de vară din 2020 sub un steag neutru, așa cum s-a întâmplat la Jocurile Olimpice de iarnă din 2018, dar nu li se va permite să concureze în sporturile de echipă. Numele sub care vor concura nu a fost încă stabilit; Șeful Comitetului de revizuire a conformității WADA, Jonathan Taylor, a declarat că CIO nu va putea folosi numele „Sportivii olimpici din Rusia” (OAR) așa cum a făcut-o în 2018, subliniind că sportivii neutri nu pot fi descriși ca reprezentând o anumită țară.[8][9][10] Ulterior, Rusia a depus un recurs la Curtea de Arbitraj Sportiv (CAS) împotriva deciziei WADA.[11] După examinarea cazului în apel, CAS a decis la 17 decembrie 2020 să reducă pedeapsa pe care WADA o impusese Rusiei. În loc să interzică Rusiei să participe la evenimente sportive, hotărârea a permis Rusiei să participe la olimpiade și la alte evenimente internaționale, dar pentru o perioadă de doi ani, echipa nu poate folosi numele, steagul sau imnul rus și trebuie să se prezinte ca „sportiv neutru” "sau" Echipa neutră". Hotărârea permite uniformelor de echipă să afișeze numele „Rusia” pe uniformă, precum și utilizarea culorilor steagului rus în designul uniformei, deși numele ar trebui să fie la fel de mare precum denumirea „Sportiv/echipă neutră”.[12] Echipa rusă va juca sub numele de „Echipa Federației Ruse de Handbal”.[13]

Arbitrii modificare

Cele 19 perchi de arbitri au fost anunțate pe 4 ianuarie 2021.

Tragerea la sorți modificare

Tragerea la sorți s-a desfășurat pe 5 septembrie 2020 la Piramidele din Giza.[14][15] Ca echipă gazdă, Egipt a avut privilegiul de a-și alege grupa în care să joace.[16]

Distribuția în urnele valorice modificare

Distribuția în urnele valorice și procedura tragerii la sorți forst anunțate 23 iulie 2020.

Pot 1 Pot 2 Pot 3 Pot 4
  Danemarca
  Spania
  Croația
  Norvegia
  Slovenia
  Germania
  Portugalia
  Suedia
  Egipt
  Argentina
  Austria
  Ungaria
  Tunisia
  Algeria
  Qatar
  Belarus
  Islanda
  Brazilia
  Uruguay
  Macedonia de Nord
  Franța
  Coreea de Sud
  Japonia
  Bahrain
  Angola
  Capul Verde
  Maroc
  Republica Democrată Congo
  Polonia
  Rusia
   Elveția
  Chile

Grupele preliminare modificare

Grupa A modificare

Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   Germania 3 2 0 1 81 43 +38 4 Grupele principale
2   Ungaria 3 3 0 0 107 73 +34 6
3   Uruguay 3 1 0 2 42 87 −45 2
4   Capul Verde 3 0 0 3 27 54 −27 0 Cupa Președintelui
Actualizat la meci(uri) jucate pe necunoscut. Sursa:
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în întâlnirile directe; 3) diferența de goluri în întâlnirile directe; 4) numărul de goluri marcate în întâlnirile; 5) golaveraj.
15 ianuarie 2021
19:00
  Germania 43–14   Uruguay Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: Grillo, Lenci  
Kastening 9 (16–4) Morandeira 4
  Report   1× 
15 ianuarie 2021
21:30
  Ungaria 34-27   Capul Verde Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: Emam, Hedaia  
Ancsin 7 (19–14) Semedo 6
  1×  1×  Report   1× 
17 ianuarie 2021
19:00
  Capul Verde 0–10[note 1]   Germania Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
17 ianuarie 2021
21:30
  Ungaria 44–18   Uruguay Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: Kolahdouzan, Mousaviannazhad  
Máthé (16–8) Morandeira 4
  2×  Report  
19 ianuarie 2021
19:00
  Uruguay 10–0[note 1]   Capul Verde Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
19 ianuarie 2021
21:30
  Germania 28–29   Ungaria Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: Gubica, Milošević  
Schiller 7 (14–15) Máthé, Bánhidi 8
  Report   1× 

Grupa B modificare

Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   Spania 3 2 1 0 29 29 0 5 Grupele principale
2   Polonia 3 2 0 1 60 62 −2 4
3   Brazilia 3 0 2 1 61 61 0 2
4   Tunisia 3 0 1 2 30 28 +2 1 Cupa Președintelui
Actualizat la meci(uri) jucate pe necunoscut. Sursa:
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în întâlnirile directe; 3) diferența de goluri întâlnirile directe; 4) numărul de goluri marcate în întâlnirile; 5) golaveraj.
15 ianuarie 2021
19:00
  Spania 29–29   Brazilia New Capital Sports Hall
Arbitri: Pavićević, Ražnatović  
trei jucători 4 (16–13) Langaro, Moraes 6
  Report   1× 
15 ianuarie 2021
21:30
  Tunisia 28–30   Polonia New Capital Sports Hall
Arbitri: Nachevski, Nikolov  
Sanaï 9 (17–17) Moryto 11
  2×  Report   2× 
17 ianuarie 2021
19:00
  Tunisia 32–32   Brazilia New Capital Sports Hall
Arbitri: Hansen, Madsen  
Darmoul 9 (20–16) Hackbarth, Langaro 6
  2×  Report  
17 ianuarie 2021
21:30
  Polonia 26–27   Spania New Capital Sports Hall
Arbitri: Václav Horáček, Jiři Novotný  
Sićko 6 (11–14) trei jucători 5
  Report   1× 
19 ianuarie 2021
19:00
  Spania 36–30   Tunisia New Capital Sports Hall
Arbitri: Hansen, Madsen  
Fernandez 10 (17–14) Darmoul 8
  Report   1× 
19 ianuarie 2021
21:30
  Brazilia 23–33   Polonia New Capital Sports Hall
Arbitri: Pavićević, Ražnatović  
Langaro 4 (11–13) Sićko, Moryto 6
  1×  Report   1× 

Grupa C modificare

Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   Croația 3 2 1 0 83 73 +10 5 Grupele principale
2   Qatar 3 2 0 1 85 80 +5 4
3   Japonia 3 1 1 1 88 89 −1 3
4   Angola 3 0 0 3 74 88 −14 0 Cupa Președintelui
Actualizat la meci(uri) jucate pe necunoscut. Sursa:
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în întâlnirile directe; 3) diferența de goluri întâlnirile directe; 4) numărul de goluri marcate în întâlnirile; 5) golaveraj.
15 ianuarie 2021
16:30
  Qatar 30–25   Angola Sala Sporturilor Borg el Arab
Arbitri: Santos, Fonseca  
Madadi 8 (14–13) Pestana 6
  1×  Report  
15 ianuarie 2021
19:00
  Croația 29–29   Japonia Sala Sporturilor Borg el Arab
Arbitri: Krichen, Makhlouf  
Marić 7 (14–17) Agarie, R. Tokuda 5
  2×  Report   2× 
17 ianuarie 2021
16:30
  Qatar 31–29   Japonia Sala Sporturilor Borg el Arab
Arbitri: López, Ramírez  
Marzo 11 (15–16) Doi 7
  Report   2× 
17 ianuarie 2021
19:00
  Angola 20–28   Croația Sala Sporturilor Borg el Arab
Arbitri: Belkhiri, Hamidi  
Ferreira 4 (11–12) Čupić 6
  2×  Report   3× 
19 ianuarie 2021
16:30
  Japonia 30–29   Angola Sala Sporturilor Borg el Arab
Arbitri: Krichen, Makhlouf  
Watanabe 7 (16–12) Tati 6
  Report  
19 ianuarie 2021
19:00
  Croația 26–24   Qatar Sala Sporturilor Borg el Arab
Arbitri: Nachevski, Nikolov  
Štrlek 6 (13–11) Marzo 7
  1×  Report   1× 

Grupa D modificare

Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   Danemarca 3 3 0 0 104 59 +45 6 Grupele principale
2   Argentina 3 2 0 1 72 74 −2 4
3   Bahrain 3 1 0 2 75 85 −10 2
4   Republica Democrată Congo 3 0 0 3 68 101 −33 0 Cupa Președintelui
Actualizat la meci(uri) jucate pe necunoscut. Sursa:
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în întâlnirile directe; 3) diferența de goluri întâlnirile directe; 4) numărul de goluri marcate în întâlnirile; 5) golaveraj.
15 ianuarie 2021
19:00
  Argentina 28–22   Republica Democrată Congo Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Bonaventura, Bonaventura  
trei jucători 5 (13–14) Kiangebeni 7
  1×  Report  
15 ianuarie 2021
21:30
  Danemarca 34–20   Bahrain Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Brunner, Salah  
Gidsel 10 (19–10) Habib 8
  Report   1× 
17 ianuarie 2021
19:00
  Argentina 24–21   Bahrain Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Schulze, Tönnies  
Pizarro 6 (12–10) Ahmed 5
  1×  Report   2× 
17 ianuarie 2021
21:30
  Republica Democrată Congo 19–39   Danemarca Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Brunner, Salah  
Bouity, Mvumbi 4 (10–23) Hansen 8
  1×  Report   1× 
19 ianuarie 2021
19:00
  Bahrain 34–27   Republica Democrată Congo Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Kleven, Jorum  
Alsayyad 9 (14–12) Kiangebeni 6
  1×  Report   1× 
19 ianuarie 2021
21:30
  Danemarca 31–20   Argentina Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Bonaventura, Bonaventura  
Hansen 7 (15–10) Martínez 6
  1×  Report   2×  1× 

Grupa E modificare

Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   Franța 3 3 0 0 88 76 +12 6 Grupele principale
2   Norvegia 3 2 0 1 93 82 +11 4
3    Elveția 3 1 0 2 77 81 −4 2
4   Austria 3 0 0 3 82 101 −19 0 Cupa Președintelui
Actualizat la meci(uri) jucate pe necunoscut. Sursa:
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în întâlnirile directe; 3) diferența de goluri întâlnirile directe; 4) numărul de goluri marcate în întâlnirile; 5) golaveraj.
14 ianuarie 2021
19:00
  Austria 25-28    Elveția Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: Kolahdouzan, Mousaviannazhad  
Weber 7 (13–13) Schmid 7
  1×  1×  Report   1× 
14 ianuarie 2021
21:30
  Norvegia 24-28   Franța Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: García, Marín  
Sagosen 10 (13–13) Mahé 9
  Report   2× 
16 ianuarie 2021
19:00
  Austria 28–35   Franța Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: Grillo, Lenci  
Wagner 7 (13–17) trei jucători 4
  Report   1× 
16 ianuarie 2021
21:30
   Elveția 25–31   Norvegia Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: Gubica, Milošević  
Lier, Milosevic 7 (13–17) Sagosen 11
  1×  Report   1× 
18 ianuarie 2021
19:00
  Franța 25–24    Elveția Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: Grillo, Lenci  
Mahé 7 (14–14) Schmid 10
  1×  Report   1× 
18 ianuarie 2021
21:30
  Norvegia 38–29   Austria Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: Garcia, Marin  
Sagosen 9 (20–17) Wagner, Weber 6
  1×  Report   1× 

Grupa F modificare

Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   Portugalia 3 3 0 0 84 62 +22 6 Grupele principale
2   Islanda 3 2 0 1 93 72 +21 4
3   Algeria 3 1 0 2 67 88 −21 2
4   Maroc 3 0 0 3 66 88 −22 0 Cupa Președintelui
Actualizat la meci(uri) jucate pe necunoscut. Sursa:
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în întâlnirile directe; 3) diferența de goluri întâlnirile directe; 4) numărul de goluri marcate în întâlnirile directe; 5) golaveraj.
14 ianuarie 2021
19:00
  Algeria 24-23   Maroc New Capital Sports Hall
Arbitri: Hansen, Madsen  
Ayoub 7 (8–15) Reida 6
  Report   1×  3× 
14 ianuarie 2021
21:30
  Portugalia 25-23   Islanda New Capital Sports Hall
Arbitri: Horáček, Novotný  
Martins 6 (11–10) Elísson 6
  2×  Report   3× 
16 ianuarie 2021
19:00
  Maroc 20–33   Portugalia New Capital Sports Hall
Arbitri: Lah, Sok  
Harchaoui 5 (12–12) Portela 9
  1×  Report  
16 ianuarie 2021
21:30
  Algeria 24–39   Islanda New Capital Sports Hall
Arbitri: Hansen, Madsen  
Ayoub 5 (10–22) Elísson 12
  1×  1×  Report   1× 
18 ianuarie 2021
19:00
  Portugalia 26–19   Algeria New Capital Sports Hall
Arbitri: Pavićević Ražnatović  
Portela 4 (14–9) Berkous 7
  1×  Report   1×  1× 
18 ianuarie 2021
21:30
  Islanda 31–23   Maroc New Capital Sports Hall
Arbitri: Horáček, Novotný  
Guðmundsson, V. Kristjánsson 6 (15–10) Zaroili 5
  1×  Report   1×  2×  1× 

Grupa G modificare

Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   Suedia 3 3 0 0 97 69 +28 6 Grupele principale
2   Egipt (H) 3 2 0 1 96 72 +24 4
3   Macedonia de Nord 3 1 0 2 71 99 −28 2
4   Chile 3 0 0 3 84 108 −24 0 Cupa Președintelui
Actualizat la meci(uri) jucate pe necunoscut. Sursa:
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în întâlnirile directe; 3) diferența de goluri întâlnirile directe; 4) numărul de goluri marcate în întâlnirile directe; 5) golaveraj.
(H) Gazdă.
13 ianuarie 2021
19:00
  Egipt 35-29   Chile Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Schulze, Tönnies  
Y. El-Deraa 6 (18–11) Salinas 8
  2×  Report   2×  1× 
14 ianuarie 2021
21:30
  Suedia 32-20   Macedonia de Nord Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Kleven, Jørum  
Wanne 11 (16–11) Lazarov 5
  2×  Report   1× 
16 ianuarie 2021
19:00
  Egipt 38–19   Macedonia de Nord Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Bonaventura, Bonaventura  
Mamdouh 8 (20–6) trei jucători 3
  Report   1× 
16 ianuarie 2021
21:30
  Chile 26–41   Suedia Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Brunner, Salah  
Er. Feuchtmann 7 (16–20) Pellas 12
  1×  Report   1× 
18 ianuarie 2021
19:00
  Macedonia de Nord 32–29   Chile Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Gubica, Milošević  
Lazarov 8 (16–17) treI jucători 7
  Report   1× 
18 ianuarie 2021
21:30
  Suedia 24–23   Egipt Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Jorum, Kleven  
Persson 8 (9–12) Sanad 8
  1×  Report  

Grupa H modificare

Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1 EHR 3 2 1 0 93 83 +10 5 Grupele principale
2   Slovenia 3 2 0 1 105 85 +20 4
3   Belarus 3 1 1 1 89 85 +4 3
4   Coreea de Sud 3 0 0 3 79 113 −34 0 Cupa Președintelui
Actualizat la meci(uri) jucate pe necunoscut. Sursa:
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în întâlnirile directe; 3) diferența de goluri întâlnirile directe; 4) numărul de goluri marcate în întâlnirile directe; 5) golaveraj.
14 ianuarie 2021
16:30
  Belarus 32-32 EHR Sala Sporturilor Borg el Arab
Arbitri: Belkhiri, Hamidi  
Vailupau 10 (15–15) trei jucători 6
  1×  Report   1×  1× 
14 ianuarie 2021
19:00
  Slovenia 51-29   Coreea de Sud Sala Sporturilor Borg el Arab
Arbitri: López, Ramírez  
Gajić 10 (25–16) Kim Jin-y., Kim Jin-h. 6
  1×  Report  
16 ianuarie 2021
16:30
  Belarus 32–24   Coreea de Sud Sala Sporturilor Borg el Arab
Arbitri: Krichen, Makhlouf  
Vailupau 8 (15–9) Kim Jin-y. 8
  1×  1×  Report  
16 ianuarie 2021
19:00
EHR 31–25   Slovenia Sala Sporturilor Borg el Arab
Arbitri: Nachevski, Nikolov  
trei jucători 6 (16–13) Dolenec 6
  1×  Report   1× 
18 ianuarie 2021
16:30
  Coreea de Sud 26–30 EHR Sala Sporturilor Borg el Arab
Arbitri: Belkhiri, Hamidi  
Kim Ji-u. 8 (15–15) Andreev, Kornev 5
  1×  Report   2× 
18 ianuarie 2021
19:00
  Slovenia 29–25   Belarus Sala Sporturilor Borg el Arab
Arbitri: Raluy, Sabroso  
Janc 8 (15–15) Karalek 7
  1×  Report   1× 

Cupa președintelui modificare

Grupa I modificare

Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   Tunisia 3 3 0 0 82 51 +31 6 Locul 25
2   Republica Democrată Congo 3 2 0 1 64 69 −5 4 Locul 27
3   Angola 3 1 0 2 70 66 +4 2 Locul 29
4   Capul Verde 3 0 0 3 0 30 −30 0 Locul 31
Actualizat la meci(uri) jucate pe necunoscut. Sursa:
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în întâlnirile; 3) diferența de goluri în întâlnirile directe; 4) numărul de goluri marcate în întâlnirile directe; 5) golaveraj.
21 ianuarie 2021
16:30
  Capul Verde 0–10[note 1]   Tunisia Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
21 ianuarie 2021
19:00
  Angola 31–32   Republica Democrată Congo Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: Emam, Hedaia  
Ferreira 8 (15–13) Kiangebeni 8
  1×  1×  Report   1× 
23 ianuarie 2021
16:30
  Capul Verde 10–0[note 1]   Angola Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
23 ianuarie 2021
19:00
  Tunisia 38–22   Republica Democrată Congo Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: Grillo, Lenci  
Toumi 7 (17–13) Mvumbi 5
  Report   2× 
25 ianuarie 2021
16:30
  Republica Democrată Congo 10–0[note 1]   Capul Verde Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
25 ianuarie 2021
19:00
  Tunisia 34–29   Angola Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: Kolahdouzan, Mousaviannazhad  
Rzig 12 (14–13) Hebo, Lopes 7
  1×  Report   1×  1× 

Grupa a II-a modificare

Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   Austria 3 3 0 0 105 82 +23 6 Locul 25
2   Chile 3 2 0 1 103 83 +20 4 Locul 27
3   Maroc 3 1 0 2 71 89 −18 2 Locul 29
4   Coreea de Sud 3 0 0 3 87 112 −25 0 Locul 31
Actualizat la meci(uri) jucate pe necunoscut. Sursa:
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în întâlnirile; 3) diferența de goluri întâlnirile directe; 4) numărul de goluri marcate în întâlnirile directe; 5) golaveraj.
20 ianuarie 2021
16:30
  Chile 44–33   Coreea de Sud New Capital Sports Hall
Arbitri: Belkhiri, Hamidi  
Salinas Muñoz 12 (24–17) Kim Jin-y. 8
  2×  Report  
20 ianuarie 2021
19:00
  Austria 36–22   Maroc New Capital Sports Hall
Arbitri: Brunner, Salah  
Frimmel 9 (17–14) Reida 7
  2×  Report  
22 ianuarie 2021
16:30
  Maroc 32–25   Coreea de Sud New Capital Sports Hall
Arbitri: Jørum, Kleven  
Fougani 7 (15–14) Kim Jin-y. 9
  2×  1×  Report  
22 ianuarie 2021
19:00
  Austria 33–31   Chile New Capital Sports Hall
Arbitri: Brunner, Salah  
Frimmel 8 (14–15) Er. Feuchtmann 9
  1×  Report   1×  1× 
24 ianuarie 2021
16:30
  Maroc 17–28   Chile New Capital Sports Hall
Arbitri: Pavićević, Ražnatović  
Harchaoui 6 (12–14) E. Salinas 7
  2×  Report  
24 ianuarie 2021
19:00
  Coreea de Sud 29–36   Austria New Capital Sports Hall
Arbitri: Emam, Hedaia  
Kang, Kim Jin-y. 4 (14–18) Pratschner 9
  1×  Report   2× 

Meciul pentru locul 31 modificare

27 ianuarie 2021
16:30
Capul Verde   0–10[note 1]   Coreea de Sud Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex

Meciul pentru locul 29 modificare

27 ianuarie 2021
19:00
Angola   v   Maroc Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Report

Meciul pentru locul 27 modificare

27 ianuarie 2021
16:30
  Republica Democrată Congo v   Chile New Capital Sports Hall
Report

Meciul pentru locul 25 modificare

27 ianuarie 2021
19:00
  Tunisia v   Austria New Capital Sports Hall
Report

Grupele principale modificare

Grupa I modificare

Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   Spania 5 4 1 0 162 134 +28 9 Sferturile de finală
2   Ungaria 5 4 0 1 160 131 +29 8
3   Germania 5 2 1 2 153 122 +31 5
4   Polonia 5 2 1 2 138 119 +19 5
5   Brazilia 5 1 1 3 136 139 −3 3
6   Uruguay 5 0 0 5 88 192 −104 0
Actualizat la meci(uri) jucate pe necunoscut. Sursa:
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în întâlnirile directe; 3) diferența de goluri întâlnirile directe; 4) numărul de goluri marcate în întâlnirile; 5) golaveraj.
21 ianuarie 2021
16:30
  Uruguay 16–30   Polonia New Capital Sports Hall
Arbitri: Belkhiri, Hamidi  
Cancio 6 (9–14) Moryto 8
  Report   1× 
21 ianuarie 2021
19:00
  Ungaria 29–23   Brazilia New Capital Sports Hall
Arbitri: Brunner, Salah  
Bánhidi 5 (16–11) Langaro 8
  2×  Report  
21 ianuarie 2021
21:30
  Spania 32–28   Germania New Capital Sports Hall
Arbitri: Gubica, Milošević  
Fernández Pérez 6 (16–13) Kastening 7
  1×  Report   2× 

23 ianuarie 2021
16:30
  Uruguay 23–38   Spania New Capital Sports Hall
Arbitri: Emam, Hedaia  
Cancio 8 (12–24) Ariño 8
  1×  Report   1× 
23 ianuarie 2021
19:00
  Polonia 26-30   Ungaria New Capital Sports Hall
Arbitri: Gubica, Milošević  
Sićko 5 (10–16) Lékai 8
  Report   1× 
23 ianuarie 2021
21:30
  Germania 31–24   Brazilia New Capital Sports Hall
Arbitri: Jørum, Kleven  
Golla 7 (16–12) Moraes Ferreira 6
  1×  Report   1× 

25 ianuarie 2021
16:30
  Brazilia 37–17   Uruguay New Capital Sports Hall
Arbitri: Krichen, Makhlouf  
Luciano 7 (18–7) trei jucători 3
  1×  Report  
25 ianuarie 2021
19:00
  Spania 36–28   Ungaria New Capital Sports Hall
Arbitri: Nachevski, Nikolov  
Solé 8 (21–14) Balogh, Győri 5
  1×  Report   1× 
25 ianuarie 2021
21:30
  Polonia 23–23   Germania New Capital Sports Hall
Arbitri: Pavićević, Ražnatović  
Krajewski 5 (12–11) Schmidt, Weber 4
  1×  Report   1× 

Grupa a II-a modificare

Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   Danemarca 5 5 0 0 169 116 +53 10 Sferturile de finală
2   Qatar 5 3 0 2 132 135 −3 6
3   Argentina 5 3 0 2 120 121 −1 6
4   Croația 5 2 1 2 128 132 −4 5
5   Japonia 5 1 1 3 138 147 −9 3
6   Bahrain 5 0 0 5 107 143 −36 0
Actualizat la meci(uri) jucate pe necunoscut. Sursa:
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în întâlnirile directe; 3) diferența de goluri întâlnirile directe; 4) numărul de goluri marcate în întâlnirile; 5) golaveraj.
21 ianuarie 2021
16:30
  Japonia 24–28   Argentina Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Kolahdouzan, Mousaviannazhad  
Yoshino 6 (13–17) Pizarro 10
  2×  Report   3× 
21 ianuarie 2021
19:00
  Croația 28–18   Bahrain Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Bonaventura, Bonaventura  
Horvat 8 (13–8) Ahmed, Al-Sayyad 6
  Report   1× 
21 ianuarie 2021
21:30
  Danemarca 32–23   Qatar Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Pavićević, Ražnatović  
M. Hansen 8 (17–12) Frankis 12
  Report   3× 

23 ianuarie 2021
16:30
  Qatar 28–23   Bahrain Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: García, Marín  
Capote 9 (13–14) Ahmed 5
  Report   2× 
23 ianuarie 2021
19:00
  Argentina 23-19   Croația Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Pavićević, Ražnatović  
Pizarro 4 (12–12) Čupić 7
  1×  1×  Report   1× 
23 ianuarie 2021
21:30
  Japonia 27–34   Danemarca Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Nachevski, Nikolov  
Agarie 7 (17–19) E. Jakobsen 12
  1×  Report   1×  1× 

25 ianuarie 2021
16:30
  Bahrain 25–29   Japonia Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: C. Bonaventura, J. Bonaventura  
Ahmed 5 (12–19) Yoshino 9
  1×  Report  
25 ianuarie 2021
19:00
  Argentina 25–26   Qatar Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Horáček, Novotný  
Pizarro 7 (13–12) Frankis 8
  2×  Report   1× 
25 ianuarie 2021
21:30
  Danemarca 38–26   Croația Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Raluy, Sabroso  
Jakobsen 8 (17–15) Marić 6
  Report   1× 

Grupa a III-a modificare

Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   Franța 5 5 0 0 142 123 +19 10 Sferturile de finală
2   Norvegia 5 4 0 1 155 137 +18 8
3   Portugalia 5 3 0 2 135 132 +3 6
4    Elveția 5 2 0 3 125 131 −6 4
5   Islanda 5 1 0 4 139 132 +7 2
6   Algeria 5 0 0 5 116 157 −41 0
Actualizat la meci(uri) jucate pe necunoscut. Sursa: IHF
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în întâlinirile diercte; 3) diferența de goluri întâlinirile directe; 4) numărul de goluri marcate în întâlnirile; 5) golaveraj.
20 ianuarie 2021
16:30
   Elveția 20–18   Islanda Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: Schulze, Tönnies  
Schmid 6 (10–9) Guðmundsson 4
  2×  Report   2×  1× 
20 ianuarie 2021
19:00
  Franța 29–26   Algeria Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: Grillo, Lenci  
trei jucători 4 (16–14) Berkous 7
  Report   1× 
20 ianuarie 2021
21:30
  Portugalia 28–29   Norvegia Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: Raluy, Sabroso  
Martins, Portela 5 (14–16) Sagosen 6
  3×  1×  Report   1× 

22 ianuarie 2021
16:30
   Elveția 29–33   Portugalia Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: García, Marín  
Schmid 11 (15–17) Iturriza 7
  Report   1× 
22 ianuarie 2021
19:00
  Islanda 26–28   Franța Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: Raluy, Sabroso  
Elísson 9 (14–16) Mem 7
  1×  1×  Report  
22 ianuarie 2021
21:30
  Norvegia 36–23   Algeria Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: Schulze, Tönnies  
Blonz 7 (17–11) Ayoub 7
  2×  Report   1×  1× 

24 ianuarie 2021
16:30
  Algeria 24–27    Elveția Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: Grillo, Lenci  
Ayoub 6 (13–15) Schmid 9
  1×  Report   1× 
24 ianuarie 2021
19:00
  Islanda 33–35   Norvegia Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: Nachevski, Nikolov  
Elísson 6 (18–18) Sagosen 8
  2×  1×  Report   2× 
24 ianuarie 2021
21:30
  Portugalia 23–32   Franța Dr Hassan Moustafa Indoor Sports Complex
Arbitri: Gubica, Milošević  
Martins 6 (12–16) Descat 8
  2×    2× 

Grupa a IV-a modificare

Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   Suedia 5 3 2 0 144 117 +27 8 Sferturile de finală
2   Egipt (H) 5 3 1 1 149 117 +32 7
3   Slovenia 5 2 2 1 138 130 +8 6
4 EHR 5 2 1 2 138 139 −1 5
5   Belarus 5 1 2 2 139 148 −9 4
6   Macedonia de Nord 5 0 0 5 106 163 −57 0
Actualizat la meci(uri) jucate pe necunoscut. Sursa: IHF
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în întâlinirle directe; 3) diferența de goluri întâlinirle directe; 4) numărul de goluri marcate în întâlnirile directe; 5) golaveraj.
(H) Gazdă.
20 ianuarie 2021
16:30
  Macedonia de Nord 21–31   Slovenia Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: García, Marín  
Lazarov 5 (9–13) Gajić 7
  1×  Report   1× 
20 ianuarie 2021
19:00
EHR 23–28   Egipt Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Horáček, Novotný  
Kosorotov 8 (8–15) Mamdouh Shebib 7
  1×  Report  
20 ianuarie 2021
21:30
  Suedia 26–26   Belarus Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Bonaventura, Bonaventura  
Wanne 5 (11–15) Vailupau, Jurjnok 5
  Report   1× 

22 ianuarie 2021
16:30
  Macedonia de Nord 20–32 EHR Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: C. Bonaventura, J. Bonaventura  
Kuzmanovski 6 (9–19) Soroka 6
  1×  Report   1×  1× 
22 ianuarie 2021
19:00
  Egipt 35–26   Belarus Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Nachevski, Nikolov  
El-Ahmar 8 (21–14) Vailupau 4
  Report   1× 
22 ianuarie 2021
21:30
  Slovenia 28–28   Suedia Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Horáček, Novotný  
Gajić 6 (14–15) Wanne 7
  1×  Report   2×  1× 

24 ianuarie 2021
16:30
  Belarus 30–26   Macedonia de Nord Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Kolahdouzan, Mousaviannazhad  
Kulesh 7 (14–14) Lazarov 7
  2×  Report   1× 
24 ianuarie 2021
19:00
  Slovenia 25–25   Egipt Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Schulze, Tönnies  
Janc 6 (12–8) Sanad 7
  2×  Report  
24 ianuarie 2021
21:30
EHR 20–34   Suedia Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: García, Marín  
Kotov 5 (8–17) Pellas 8
  1×  1×  Report   1× 

Fazele eliminatorii modificare

Tablou modificare

 
Sferturi de finalăSemifinaleFinala
 
          
 
27 ianuarie
 
 
  Spania
 
29 ianuarie
 
  Norvegia26
 
  Spania33
 
27 ianuarie
 
  Danemarca35
 
  Danemarca35 (4)
 
31 ianuarie
 
  Egipt35 (3)
 
  Danemarca
 
27 ianuarie
 
  Suedia
 
  Franța35
 
29 ianuarie
 
  Ungaria32
 
  Franța26
 
27 ianuarie
 
  Suedia32 Semifinale
 
  Suedia35
 
31 ianuarie
 
  Qatar23
 
  Spania
 
 
  Franța
 

Sferturile de finală modificare

27 ianuarie 2021
18:30
  Danemarca 39-38 (Prel.)   Egipt Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Gubica, Milošević  
M. Hansen 10 (16–13) Omar 11
  1×  1×  Report   1× 

FT: 28–28 Prel.: 6–6, 1–1 7m: 4–3

27 ianuarie 2021
21:30
  Suedia 35–23   Qatar Cairo Stadium Indoor Halls Complexo
Arbitri: C. Bonaventura, J. Bonaventura  
Chrintz, Pellas 8 (14–10) Frankis 5
  Report  
27 ianuarie 2021
21:30
  Spania 31–26   Norvegia New Capital Sports Hall
Arbitri: Nachevski, Nikolov Format:Country data MK
A. Dujshebaev 8 (21–15) Jøndal 6
  1×  Report   1× 
27 ianuarie 2021
21:30
  Franța 35–32 (Prel.)   Ungaria Sala Sporturilor Borg el Arab
Arbitri: García, Marín  
Guigou 6 (12–14) Bánhidi 6
  2×  Report   2× 

FT: 30–30 Prel.: 5–2

Semifinale modificare

29 ianuarie 2021
18:30
  Franța 26–32   Suedia Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Schulze, Tönnies  
Descat 5 (13–16) Wanne 11
  1×  Report   2× 
29 ianuarie 2021
21:30
  Spania 33–35   Danemarca Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Horáček, Novotný  
D. Dujshebaev 7 (16–18) M. Hansen 12
  1×  Report   2×  1× 

Meciul pentru locul 3 modificare

31 ianuarie 2021
15:30
Spania   35–29   Franța Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Gubica, Milošević  
A. Dujshebaev 8 (16–13) Descat 7
  1×  Report   2× 

Finala modificare

31 ianuarie 2021
18:30
  Danemarca 26-24   Suedia Cairo Stadium Indoor Halls Complex
Arbitri: Raluy, Sabroso  
M. Hansen 7 (13–13) Wanne 5
  4×  Report   2× 

Clasamentul final modificare

Locurile 1 la 4 și 25 la 32 au fost decise ca urmare a play-off-ului sau a fazelor eliminatorii. Echipele învinse în sferturile de finală s-au clasat pe locul 5-8, în funcție de locurile din grupele principale, punctele obținute și diferența de goluri. Echipele clasate pe locul 3 în fiecare grupă din runda principală s-au clasat pe locurile 9-12. Echipele clasate pe locul 4 în fiecare grupă din runda principală s-au clasat pe locurile 13-16. Echipele clasate pe locul 5 în fiecare grupă din runda principală s-au clasat pe locurile 17-20. Echipele clasate pe locul 6 în fiecare grupă din runda principală s-au clasat pe locurile 21-24. În caz de egalitate de puncte, s-a luat în calcul diferența de goluri din runda principală, apoi numărul de goluri marcate. Dacă echipele urmau să fie în continuare egale, numărul de puncte câștigate în runda preliminară era următorul criteriu de departajare urmat de diferența de goluri și apoi numărul de goluri marcate în runda preliminară.[19]

Rank Team
    Danemarca
    Suedia
    Spania
4   Franța
5   Ungaria
6   Norvegia
7   Egipt
8   Qatar
9   Slovenia
10   Portugalia
11   Argentina
12   Germania
13   Polonia
14 EHR
15   Croația
16    Elveția
17   Belarus
18   Brazilia
19   Japonia
20   Islanda
21   Bahrain
22   Algeria
23   Macedonia de Nord
24   Uruguay
25   Tunisia
26   Austria
27   Chile
28   Republica Democrată Congo
29   Maroc
30   Angola
31   Coreea de Sud
32   Capul Verde[note 1]

Note modificare

  1. ^ a b c d e f g Echipa națională a Capului Verde s-a retras din competiție pentru că nu a avut numărul minim de jucători disponibili unii dintre ei fiind testați pozitiv cu Covid-19.[17][18]

Referințe modificare

  1. ^ „IHF Council decides to increase number of teams at World Championships”. ihf.info. . 
  2. ^ „Bidding process for the 2021/2023 Men's and Women's World Championships”. ihf.info. . 
  3. ^ „Applications for Men's World Championships 2021/2023”. ihf.info. . Accesat în . 
  4. ^ „2021 and 2023 IHF Men's World Championships Awarded”. ihf.info. . Accesat în . 
  5. ^ „United States of America nominated for Egypt 2021”. International Handball Federation. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ „Egypt 2021 – North Macedonia replace Czech Republic”. ihf.info. . 
  7. ^ „Egypt 2021 – Switzerland replace USA”. ihf.info. . 
  8. ^ MacInnes, Paul (). „Russia banned from Tokyo Olympics and football World Cup”. The Guardian (în engleză). ISSN 0261-3077. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ „Russia banned for four years to include 2020 Olympics and 2022 World Cup”. BBC Sport (în engleză). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ „WADA lawyer defends lack of blanket ban on Russia”. The Japan Times. AP. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ „Russia Confirms It Will Appeal 4-Year Olympic Ban”. Time. AP. . Arhivat din original la . 
  12. ^ Dunbar, Graham (). „Russia can't use its name and flag at the next 2 Olympics”. Associated Press. Accesat în . 
  13. ^ „Appearance of Russian Handball Federation at the 27th IHF Men's World Championship”. ihf.info. . Accesat în . 
  14. ^ „Giza Pyramids Plateau hosts Egypt 2021 Draw Ceremony”. [nefuncțională]
  15. ^ „Groups set for Egypt 2021”. ihf.info. . 
  16. ^ „Egypt 2021 draw details confirmed”. ihf.info. . 
  17. ^ „Match cancellation: Cape Verde vs Germany”. IHF. Accesat în . 
  18. ^ „Cape Verde withdraw from the 27th IHF Men's World Championship”. IHF. Accesat în . 
  19. ^ „Egypt 2021: Semi-Finals Schedule, 5-32 Ranking Confirmed”. ihf.info. . 

Legături externe modificare