Wikipedia

Cantharellus friesii

specie de ciupercă

Cantharellus friesii (Lucien Quélet, 1872) este o ciupercă comestibilă a încrengăturii Basidiomycota, din ordinul Cantharellales, în familia Cantharellaceae și de genul Cantharellus,[1] a cărei epitet a fost creat în onoarea marelui savant suedez Elias Magnus Fries. Ea coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Acest soi ar trebui să asculte pe numele ciuciuleți portocalii (vezi jos), nume dat pe baza denumirii gălbiorului de Constantin Drăgulescu.[2] Această specie care devine din ce în ce mai rară[3] se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord solitară sau în grupuri mici, niciodată prin ierburi, preferat pe soluri sărace și mai acide, libere de calcar și azot, în păduri conifere, foioase și mixte, sub fagi, brazi, dar cu mare drag pe lângă molizi pe mușchi. Apare din (iunie) iulie până la sfârșitul lui octombrie, chiar încă în noiembrie.[4][5]

Cantharellus friesii
Ciuciuleți portocalii
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Cantharellales
Familie: Cantharellaceae
Gen: Cantharellus
Specie: C. friesii
Nume binomial
Cantharellus friesii
Quél. (1872)
Sinonime
  • Cantharellus ignescens Fayod (1889)
  • Merulius friesii (Quél.) O.Kuntze (1891)
  • Cantharellus miniatus Fayod (1893)
Modifică text Consultați documentația formatului

Istoric modificare

Numele binomial Cantharellus friesii, determinat de micologul francez Lucien Quélet în onoarea lui Elias Magnus Fries în volumul 1 al publicației sale Les champignons du Jura et des Vosges, în jurnalul Mémoires de la Société d’Émulation de Montbéliard din 1872,[6] este valabil până în prezent (2018).[7]

Descriere modificare

 
Bres.: Cantharellus friesii
  • Pălăria: are un diametru de 2–5 (8) cm, este destul de cărnoasă, mată și catifelată, inițial boltită cu marginile răsfrânte în jos, dar repede adâncită, dezvoltând cu avansarea în vârstă o pâlnie neregulată, atunci lobată, cu marginea goală, ondulată neregulat și încrețită, uneori cu crăpături. Pe suprafață se ivesc adesea oară mici cocoloașe. Coloritul este în tinerețe viu, variind de la galben-portocaliu peste portocaliu înfocat la portocaliu-roșiatic.
  • Himenoforul: nu are lamele ci pseudo-lamele (stinghii) îndepărtate una de alta, groase, cu muchii turtite, fiind bifurcate, reticulate și lung decurente la picior. Coloritul este pentru mult timp roz-portocaliu, devenind la maturitatea avansată mai palid, gri-gălbui.
  • Piciorul: are o înălțime de 3–5 (7) cm și o grosime de 0,7–1,1 cm, este neted, spre bază fin pâslos, robust, în forma unui trunchi de con răsturnat, mai întâi plin și cărnos, la bătrânețe gol. Culoarea este ceva mai deschisă ca cea a pălăriei pe exterior, pe interior însă albicioasă.
  • Carnea: este destul de fragilă, ușor fibroasă, în mod general de culoare albicioasă, cu un miros puternic de caise (mult mai intensiv decât la gălbior) și un gust adesea foarte ușor piperat-amărui dar plăcut. Aproape niciodată este năpădită de viermi.[4][5]
  • Caracteristici microscopice: Sporii sunt elipsoidali, apiculati și netezi, hialini (translucizi), ori cu o picătură, ori granulați, ori goi pe dinăuntru, având o mărime de 8-10 x 4-5 microni. Pulberea lor care apare în mase este galben-portocalie. Basidiile cu 4 sterigme fiecare sunt clavate, măsurând 60-80 x 8-10 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de mărime și aspect asemănător sunt rotunjite la vârf.[8]
  • Reacții chimice: Carnea piciorului se colorează cu Hidroxid de potasiu galben-portocaliu.[9]
  •  
    C. friesii tânără: stinghii și picior
  •  
    C. friesii bătrână: stinghii și picior
  •  
    C. friesii tinere și bătrâne de sus

Confuzii modificare

Ciuciuletele portocaliu poate fi confundat în primul rând cu specii de același gen, respectiv foarte aproape înrudite, ca de exemplu cu Cantharellus cibarius (gemenul său mai mare),[10] Craterellus lutescens[11] sau Craterellus tubaeformis[12] precum cu Hygrocybe aurantiosplendens,[13], Hygrocybe cantharellus (comestibilă),[14] Hygrocybe chlorophana,[15] Hygrocybe quieta,[16], Hygrophoropsis aurantiaca (comestibil),[17] Hygrophorus speciosus (comestibil)[18] sau Pleurocybella porrigens bătrân,[19] cu toate comestibile, dar și cu otrăvitorul Omphalotus olearius.[20]. Fatal ar putea fi, dacă un începător ar culege un soi care crește pe cioturi și bușteni, ca de exemplu Galerina marginata (gheba de brad) sau chiar o specie al genului Cortinarius, cum ar fi Cortinarius orellanus (Cortinara de munte) sau Cortinarius rubellus, ambele fiind letale.

Specii asemănătoare modificare

  •  
    Cantharellus cibarius
  •  
    Craterellus lutescens
  •  
    Craterellus tubaeformis
  •  
    !!!Cortinarius orellanus !!!
  •  
    !!!Cortinarius.rubellus!!!
  •  
    !!!Galerina marginata!!!
  •  
    Hygrocybe aurantiosplendens
  •  
    Hygrocybe cantharellus
  •  
    Hygrocybe chlorophana
  •  
    Hygrocybe quieta
  •  
    Hygrophoropsis aurantiaca
  •  
    Hygrophorus speciosus
  •  
    !! Omphalotus olearius!!
  •  
    Pleurocybella porrigens

Valorificare modificare

 
Ciuciuleti gălbiori și portocalii

În toate tipurile ale genului, astfel și în Cantharellus friesii, au fost descoperite substanțe active care sunt antivirale, antioxidante, anti-canceroase și antibiotice. În plus, au un conținut ridicat de vitamine (în mod signifiant vitamina D) și minerale.[21]

Se aude din când în când, că gălbioarele ar provoca simptomele de natură gastrointestinală care ar include greață și chiar vărsături. Dar buretele nu este toxic. Asta se poate întâmpla doar printr-un consum exagerat prin persoane cu probleme intestinale, pentru că ciuperca se digeră greu. Bureții proaspeți pot fi pregătiți ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure precum adăugați la fiecare sos de carne sau la tăieței și macaroane.[22][23] Foarte gustoși sunt preparați ca Duxelles (un fel de zacuscă).[24] În plus, ei pot fi opăriți și congelați. Rezultatul uscării nu este bun, pentru că rămân și după ce au fost înmuiați duri și gumoși precum adesea oară amărui.[25]

Această specie a devenit foarte rară în toată Europa și trebuie cruțată precum lăsată la loc neapărat. Se află pe „Lista Roșie” a României.[26] Dar majoritatea culegătorilor români, neștiind de această specie, o culeg, crezând că ar fi ce a gălbiorilor. De acea, introducerea termenului „ciuciuleți portocalii” ca denumire populară sus menționată (folosită și în alte limbi europene) este absolut necesară. Astfel amatorii pasionați ar băga mai mult în seamă diferența.

Note modificare

  1. ^ Mycobank
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 504, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  3. ^ Gerhard Stinglwagner, Ilse Haseder, Reinhold Erlbeck: „Das Kosmos Wald- und Forstlexikon: Mit über 17.000 Stichwörtern”, Editura Franckh-Kosmos Verlags-GmbH & Co. KG, Stuttgart 2016, p. 549, ISBN 978-3-440-15524-0
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 446-447, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 456-457, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Lucien Quélet: "Les champignons du Jura et des Vosges", vol. I, în jurnalul Mémoires de la Société d’Émulation de Montbéliard, Editura Imprimerie et Lithographie de Henri Barbier, Montbéliard 1872, p. 215
  7. ^ Index Fungorum
  8. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. X, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929, p. + tab. 472
  9. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 585, ISBN 3-85502-0450
  10. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 207-209, ISBN 3-426-00312-0
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 448-449, ISBN 3-405-12116-7
  12. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 458-459, ISBN 978-3-440-14530-2
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 408-409, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 404-405 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 454-455, ISBN 88-85013-46-5
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 410-411, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 388-389, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 444-445 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 418-419, ISBN 3-405-12124-8
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 316-317, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ 123 Pilze
  22. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118, ISBN 978-973-50-3475-7
  23. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 185, ISBN 973-95583-2-1
  24. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  25. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 26-30 ISDN 3-453-40334-7
  26. ^ Lista Roșie pentru Macro-fungi

Bibliografie modificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. X, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929
  • Bruno Cetto, volumele 1-7
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cantharellus_friesii&oldid=15845761