Comuna Aluniș, Prahova

comună din județul Prahova, România

Aluniș (în trecut, Strâmbeni) este o comună în județul Prahova, Muntenia, România, formată din satele Aluniș (reședința) și Ostrovu.

Aluniș
—  comună  —
Stemă
Stemă
Aluniș se află în România
Aluniș
Aluniș
Aluniș (România)
Poziția geografică
Coordonate: 45°12′2″N 25°52′52″E ({{PAGENAME}}) / 45.20056°N 25.88111°E

Țară România
Județ Prahova


ReședințăAluniș
ComponențăAluniș, Ostrovu

Guvernare
 - primar al comunei Aluniș[*]Iulian Cristian Bâgiu[*][1][2] (PSD, )

Suprafață
 - Total26,78 km²

Populație (2021)
 - Total3.351 locuitori

Fus orarUTC+2
Cod poștal107015

Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata

Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului

Așezare modificare

Comuna se află în valea râului Aluniș, un afluent al Bertei. Este traversată de șoseaua județeană DJ214 care o leagă spre vest de Brebu și Câmpina și spre est de Vărbilău.[3]

Demografie modificare



 

Componența etnică a comunei Aluniș

     Români (94,54%)

     Romi (1,97%)

     Alte etnii (0%)

     Necunoscută (3,49%)




 

Componența confesională a comunei Aluniș

     Ortodocși (96,03%)

     Alte religii (0,24%)

     Necunoscută (3,73%)

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Aluniș se ridică la 3.351 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 3.661 de locuitori.[4] Majoritatea locuitorilor sunt români (94,54%), cu o minoritate de romi (1,97%), iar pentru 3,49% nu se cunoaște apartenența etnică.[5] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,03%), iar pentru 3,73% nu se cunoaște apartenența confesională.[6]

Politică și administrație modificare

Comuna Aluniș este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul, Iulian Cristian Bâgiu[*], de la Partidul Social Democrat, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[7]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Partidul Social Democrat11           
Partidul Național Liberal2           

Istorie modificare

În trecut, a făcut parte din fostul județ Săcuieni (Saac).[8] Atestată documentar cu numele de Strâmbeni la 1631, comuna era formată în 1902 din satele Strâmbeni și Alunișul, având în total 1220 de locuitori, dintre care la 1864 unii au fost împroprietăriți cu un total de 1128 ha de pe moșia Rariței Eliad Bărcănescu. Ea făcea parte din plaiul Vărbilău al județului Prahova.[9]

În 1925, comuna Strâmbeni avea 2625 de locuitori și avea în compunere aceleași două sate, făcând parte din aceeași plasă Vărbilău.[10]

În 1950, la reorganizarea administrativă, a fost arondată raionului Teleajen din regiunea Prahova și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești. Satul Strâmbeni a căpătat în 1964 denumirea de Ostrovu, comuna fiind deja denumită Aluniș, după noua reședință.[11] În 1968, comuna a revenit, în componența actuală, la județul Prahova, reînființat.[12][13]

Monumente istorice modificare

Nouă obiective din comuna Aluniș sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Prahova ca monumente de interes local, toate clasificate ca monumente de arhitectură. În satul Aluniș, se află casa Dumitru Popa (sfârșitul secolului al XIX-lea); casa Ion Vișan (începutul secolului al XX-lea); o prăvălie și cârciumă (sfârșitul secolului al XIX-lea) și salonul de dans Anghel Nicolae (1920). În satul Ostrovu, se află casa Maria Bătănoiu (1910); casa Mihai Trandafir (începutul secolului al XIX-lea); casa Mihai Petrache (sfârșitul secolului al XIX-lea); casa Ioana D. Crăciun (începutul secolului al XX-lea); și casa Constantin Savu (începutul secolului al XX-lea).

Stemă modificare

Descriere modificare

Stema comunei Aluniș, potrivit anexei nr. 1.2 din Hotărârea de Guvern numărul 1891/2004, publicată în Monitorul Oficial al României numărul 1077 din 16 noiembrie 2004, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite. Pe fond de azur se află trei crenguțe de alun înfrunzite, cu câte trei frunze și trei alune, toate de argint, dispuse doi cu unu. Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat.

Semnificație modificare

Compoziția face referire la denumirea localității. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Note modificare

  1. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2012 (PDF), Biroul Electoral Central 
  2. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central 
  3. ^ Google Maps – Comuna Aluniș, Prahova (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. Accesat în . 
  4. ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  5. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  6. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  7. ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2020” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în . 
  8. ^ Constantin C. Giurescu Istoria românilor vol. II partea I, ediția a IV-a, 1943
  9. ^ Lahovari, George Ioan (). „Strîmbeni, com. rur., jud. Prahova” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 5. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 481. 
  10. ^ „Comuna Strâmbeni în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ „Decretul nr. 799 din 17 decembrie 1964 privind schimbarea denumirii unor localități”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în . 
  12. ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în . 
  13. ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în .