Comuna Gura Ialomiței, Ialomița

comună din județul Ialomița, România

Gura Ialomiței este o comună în județul Ialomița, Muntenia, România, formată din satele Gura Ialomiței (reședința) și Luciu.

Gura Ialomiței
—  comună  —

Gura Ialomiței se află în România
Gura Ialomiței
Gura Ialomiței
Gura Ialomiței (România)
Poziția geografică
Coordonate: 44°43′38″N 27°44′24″E ({{PAGENAME}}) / 44.72722°N 27.74000°E

Țară România
Județ Ialomița


ReședințăGura Ialomiței
ComponențăGura Ialomiței, Luciu

Guvernare
 - primar al comunei Gura Ialomiței[*]Nicu Biserică[*][1] (PSD, )

Suprafață
 - Total43,62 km²

Populație (2021)
 - Total2.258 locuitori

Fus orarUTC+2

Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata

Poziția localității Gura Ialomiței
Poziția localității Gura Ialomiței
Poziția localității Gura Ialomiței

Așezare modificare

Comuna Gura Ialomiței se află în nord-estul județului, la limita cu județul Brăila, pe cursul inferior al râului Ialomița, aproape de vărsarea acestuia în Dunăre. în stepa de răsărit a țării, în imediata apropiere a fostelor bălți ale Dunării, care astăzi sunt indicate de fostele albii ale Jepcilor și lacurilor Porcul, Căținul lui Pun, Căținul cu cruce, Japșa lui Geoglovan, Râzea etc, care nu mai acumulează apa în urma irigațiilor făcute cu concursul locuitorilor din întreg raionul în anul 1949.

Prin comună trece șoseaua județeană DJ212, care o leagă spre sud de Mihail Kogălniceanu (unde se termină în DN2A) și spre nord în județul Brăila de Berteștii de Jos, Gropeni, Tichilești, Chiscani (unde se termină în DN21). La Luciu, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ213, care duce spre sud la Giurgeni, unde se termină în același DN2A, la intersecția cu DN3B.

Demografie modificare




 

Componența etnică a comunei Gura Ialomiței

     Români (91,32%)

     Alte etnii (8,68%)




 

Componența confesională a comunei Gura Ialomiței

     Ortodocși (90,83%)

     Alte religii (0,49%)

     Necunoscută (8,68%)

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Gura Ialomiței se ridică la 2.258 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.660 de locuitori.[2] Majoritatea locuitorilor sunt români (91,32%).[3] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (90,83%), iar pentru 8,68% nu se cunoaște apartenența confesională.[4]

Politică și administrație modificare

Comuna Gura Ialomiței este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, Nicu Biserică[*], de la Partidul Social Democrat, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[5]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Partidul Național Liberal4    
Partidul Social Democrat4    
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților2    
Partidul Ialomițenilor1    

Istoric modificare

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Ialomița-Balta a județului Ialomița și avea în compunere doar satul de reședință, cu 812 locuitori și care își luase numele cu 30 de ani în urmă de la fostul port la Dunăre aflat la vărsarea Ialomiței, și mutat la acea vreme în satul Piua-Petrii. În comună funcționau o școală mixtă cu 66 de elevi (dintre care 10 fete) și o biserică.[6] La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționa și comuna Luciu, tot cu un unic sat, cu 1007 locuitori, o școală mixtă cu 37 de elevi, și o biserică.[7]

În 1925 cele două comune fuseseră comasate, comuna rezultată, denumită Luciu, având 2015 locuitori și fiind arondată plășii Țăndărei.[8] În 1931, comunele erau însă din nou separate.[9]

În anii Republicii Populare Române a existat aici colonia de muncă forțată Luciu-Giurgeni.

În 1950 comunele Gura Ialomiței și Luciu au trecut la raionul Fetești din regiunea Ialomița, apoi (după 1952) din regiunea Constanța și (după 1956) din regiunea București. În 1968 ele au revenit la județul Ialomița, reînființat, dar cele două comune au fost desființate, iar satele lor transferate la comuna Mihail Kogălniceanu.[10][11] Comuna Gura Ialomiței, cu satele Gura Ialomiței și Luciu, a fost reînființată în 2005.[12]

Monumente istorice modificare

În comuna Gura Ialomiței se află Crucea Înaltă, ridicată de Matei Basarab în 1639, aflată la 200 m de DN2A, la marginea unei păduri; crucea este clasificată drept monument funerar sau memorial de interes național.

În rest, în comună mai există alte patru obiective incluse în lista monumentelor istorice din județul Ialomița ca monumente de interes local. Trei dintre ele sunt situri arheologice aflate în zona satului Luciu (dintre care două conțin urmele unor așezări medievale timpurii datând din secolele al IX-lea–al XI-lea), iar al patrulea este clasificat ca monument de arhitectură — biserica „Sfinții Împărați” din satul Luciu, datând din anii 1854–1862.

Personalități născute aici modificare

Note modificare

  1. ^ Rezultatele alegerilor locale parțiale din 27 iunie 2021, Biroul Electoral Central, accesat în  
  2. ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  3. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  4. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  5. ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2020” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în . 
  6. ^ Lahovari, George Ioan (). „Gura-Ialomiței, com. rur.” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 3. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 666–667. 
  7. ^ Lahovari, George Ioan (). „Luciul, com. rur., în jud. Ialomița” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 4. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 191. 
  8. ^ „Comuna Luciu în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în . 
  9. ^ Tablou de regruparea comunelor rurale întocmit conform legii privind modificarea unor dispozițiuni din legea pentru organizarea administrațiunii locale”. Monitorul oficial și imprimeriile statului (161): 212–213. . 
  10. ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în . 
  11. ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în . 
  12. ^ „Legea nr. 270 din 5 octombrie 2005, pentru înființarea comunei Gura Ialomiței prin reorganizarea comunei Mihail Kogălniceanu”. Jurispridenta.com. Accesat în . [nefuncțională]

Vezi și modificare