Comuna Secuieni, Neamț

comună din județul Neamț, România
Pentru alte sensuri, vedeți Secuieni.

Secuieni este o comună în județul Neamț, Moldova, România, formată din satele Bașta, Bârjoveni, Bogzești, Butnărești, Giulești, Prăjești, Secuienii Noi, Secuieni (reședința) și Uncești.

Secuieni
—  comună  —

Secuieni se află în România
Secuieni
Secuieni
Secuieni (România)
Poziția geografică
Coordonate: 46°51′45″N 26°49′42″E ({{PAGENAME}}) / 46.86250°N 26.82833°E

Țară România
Județ Neamț


ReședințăSecuieni
Componență

Guvernare
 - primar al comunei Secuieni[*]Vasile Ivancea[*][1][2] (PNL, )

Suprafață
 - Total72,86 km²
Altitudine198 m.d.m.

Populație (2021)
 - Total2.809 locuitori

Fus orarUTC+2
Cod poștal617415

Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata

Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului

Așezare modificare

Comuna se află în sud-estul județului, la limita cu județul Bacău, pe malul drept al Siretului și pe malul drept al râului Români. Este traversată de șoseaua națională DN2, care leagă Romanul de Bacău. La Secuienii Noi, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ158, care o leagă spre vest de Moldoveni, Români și mai departe în județul Bacău de Buhuși (unde se termină în DN15). De asemenea, prin partea de vest a comunei trece și șoseaua județeană DJ155I, care o leagă spre sud de Români și spre nord de Făurei, Bârgăuani (unde se intersectează cu DN15D), Tupilați, Păstrăveni, Urecheni, Petricani și Târgu Neamț (unde se termină în DN15C).[3] Prin comună trece și calea ferată Bacău-Roman, pe care este deservită de stația Secuieni Roman.

Demografie modificare




 

Componența etnică a comunei Secuieni

     Români (90,92%)

     Alte etnii (9,08%)




 

Componența confesională a comunei Secuieni

     Ortodocși (89,89%)

     Alte religii (0,75%)

     Necunoscută (9,36%)

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Secuieni se ridică la 2.809 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.967 de locuitori.[4] Majoritatea locuitorilor sunt români (90,92%).[5] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (89,89%), iar pentru 9,36% nu se cunoaște apartenența confesională.[6]

Politică și administrație modificare

Comuna Secuieni este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul, Vasile Ivancea[*], de la Partidul Național Liberal, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[7]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Partidul Național Liberal7       
Partidul Social Democrat4       
Uniunea Salvați România2       

Istorie modificare

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Siretul de Jos a județului Roman și era formată din satele Bașta, Cuciulați, Mircești și Secuieni, având în total 975 de locuitori. Exista în comună doar o biserică.[8] La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționau în aceeași plasă și comunele Bârjoveni și Bogzești. Comuna Bârjoveni, cu satele Bârjoveni și Prăjești, avea 575 de locuitori ce trăiau în 132 de case; și aici exista o biserică de zid.[9] Comuna Bogzești, alcătuită din așezările Butnărești, Cucoși (Uncești), Ghinițești, Giuleștii din Deal, Giuleștii din Vale și Uncești, avea 1241 de locuitori în 345 de case. În comuna Bogzești existau două biserici și o școală primară mixtă la Butnărești.[10]

Anuarul Socec din 1925 consemnează comasarea comunelor Bârjoveni și Bogzești sub numele de Butnărești. Comuna Butnărești avea 2180 de locuitori în satele Bârjoveni, Butnărești, Bogzești, Cucoși, Prăjești, Uncești și în cătunele Giuleștii din Deal și Giuleștii din Vale.[11] Comuna Secuieni avea 1340 de locuitori și aceeași alcătuire.[12] În 1931, comuna Secuieni a fost pentru scurt timp desființată, și satele ei au făcut o vreme parte din comuna Porcești.[13]

În 1950, comunele Butnărești și Secuieni au devenit parte a raionului Roman din regiunea Bacău (între 1952 și 1956, din regiunea Iași). În 1968, au fost transferate la județul Neamț; comuna Butnărești a fost atunci desființată, satele ei trecând la comuna Secuieni.[14][15]

Monumente istorice modificare

Două obiective din comuna Secuieni sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Neamț ca monumente de interes local. Unul este un sit arheologic, aflat în punctul „la Chiuaru” din zona satului Butnărești, sit ce cuprinde o așezare din perioada Halstatt, precum și o așezare și o necropolă din secolele al II-lea–al III-lea e.n. Celălalt obiectiv, clasificat ca monument de arhitectură, este biserica „Cuvioasa Paraschiva” (secolele al XVIII-lea–al XIX-lea) din satul Secuieni.

Personalități născute aici modificare

Note modificare

  1. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2012 (PDF), Biroul Electoral Central 
  2. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central 
  3. ^ Google Maps – Comuna Secuieni, Neamț (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. 
  4. ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  5. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  6. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  7. ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2020” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în . 
  8. ^ Lahovari, George Ioan (). „Săcueni, com. rur., în jud. Roman” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 5. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 330. 
  9. ^ Lahovari, George Ioan (). „Bîrjoveni, com. rur.” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 1. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 447. 
  10. ^ Lahovari, George Ioan (). „Bogzești, com. rur.” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 1. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 506. 
  11. ^ „Comuna Butnărești în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în . 
  12. ^ „Comuna Secuieni în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în . 
  13. ^ Tablou de regruparea comunelor rurale întocmit conform legii privind modificarea unor dispozițiuni din legea pentru organizarea administrațiunii locale”. Monitorul oficial și imprimeriile statului (161): 328. . 
  14. ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în . 
  15. ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în . 

Vezi și modificare