Wikipedia

Confederația Rinului


Confederația Rinului (în germană Rheinbund; în franceză États confédérés du Rhin [oficial] Confédération du Rhin [în uz]) a fost un stat ce a existat între 1806 și 1813. A fost format din 16 state germane de către Napoleon, după ce acesta a învins armatele reunite ale Austriei și Rusiei în Bătălia de la Austerlitz. Tratatul de la Pressburg a consfințit crearea Confederației Rinului. Membrii confederației erau prinți germani (Fürsten) din Sfântul Imperiu Roman, cărora li s-au adăugat mai târziu alți 19, statul conținând peste 15 milioane locuitori și oferind un avantaj strategic Imperiului Francez pe frontul de est.

Confederația Rinului
États confédérés du Rhin (fr)
Rheinbund (de)
—  republică clientelară franceză⁠(d)  —
←  – →
Stemă
Stemă
Confederația Rinului în 1812
Confederația Rinului în 1812
Confederația Rinului în 1812
CapitalăFrankfurt
Limbăgermană, franceză
Guvernare
Formă de guvernareconfederație
Protector 
 - Napoleonlista
Primat 
 - 1806-1813Karl von Dalberg
 - 1813Eugène de Beauharnais
Legislativdiet[*][[diet (type of deliberative assembly)|​]]
Istorie
Epoca istoricăEpoca napoleoniană
Bătălia de la Austerlitz
Dizolvarea Sfântului Imperiu Roman
Bătălia de la Leipzig
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Istoria Germaniei
Stema Germaniei
Acest articol este parte a unei serii
Antichitatea
Triburile germanice
Perioada migrațiilor
Imperiu Francilor
Evul Mediu
Sfântul Imperiu Roman
Colonizarea răsăritului
Apariția națiunii germane
Confederația Rinului
Confederația Germană
Confederația Germană de Nord
Imperiul German
Imperiul German
Primul Război Mondial
Republica de la Weimar
Republica de la Weimar
Germania nazistă
Germania nazistă
Al Doilea Război Mondial
Germania postbelică
Germania între 1945-1990
Ocupația și împărțirea
Expulzarea germanilor
Republica Democrată Germană
Germania de Vest
Reunificarea Germaniei
Germania modernă
Germania
Portal Germania
 v • d • m 

Istoric modificare

La 12 iulie 1806 16 state de pe teritoriul actual al Germaniei au semnat Tratatul Confederației Rinului (Rheinbundakte), trecând de la Sfântul Imperiu Roman la o confederație ce unea peste 20 de state germane. Napoleon era protectorul acestei alianțe. La 6 august, după un ultimatum venit din partea lui Napoleon, Francisc al II-lea a renunțat la titlul de împărat și a declarat Sfântul Imperiu Roman dizolvat. În anii următori, alte 23 de state germane au aderat la confederație, dinastia habsburgică a lui Francis urmând să conducă rămășițele imperiului sub numele de Austria. Numai Austria, Prusia, Holsteinul danez și Pomerania suedeză au rămas în afara confederației, fără a se lua în calcul malul vestic al Rinului, și Principalitatea Erfurtului, anexate de Imperiul Francez.

Conform tratatului, confederația urma să fie condusă de corpuri constituționale comune, dar statele individuale (în special cele mari) doreau suveranitate absolută.

În locul unei conduceri monarhice, precum Sfântul Imperiu Roman, cea mai înaltă poziție în cadrul confederației era ocupată de Karl Theodor von Dalberg, fostul Mare Cancelar, care acum deținea titlul de Prim Prinț (Prince-Primate) al confederației. Astfel, el era președinte al Colegiului Regilor și lider al Dietei Confederației, un corp cvasiparlamentar care nu a fost niciodată înființat efectiv.

Confederația era, înainte de toate, o alianță militară: membrii trebuiau să livreze cantități mari de personal militar Franței. În schimbul cooperării, unii conducători de stat primeau statut superior: Baden, Hessa, Cleves și Berg au devenit Mari Ducate, iar Württemberg și Bavaria regate. Statele puteau de asemenea deveni mai mari încorporând numeroasele Kleinstaaten - foste mici state membre ale imperiului desființat.

După înfrângerea Prusiei în fața Franței din 1806, multe state de mărimi mici și medii au aderat la Rheinbund. Confederația și-a atins apogeul în 1808, având patru regate, cinci mari ducate, 13 ducate, 17 principalități și orașele hanseatice libere Hamburg, Lübeck și Bremen.

În 1810 părți mari din Germania de nord-vest au fost încorporate rapid de Imperiul Napoleonian, pentru a urmări mai bine embargoul comercial cu Marea Britanie, Sistemul Continental.

Confederația Rinului a dispărut în 1813, după campania eșuată a lui Napoleon împotriva Rusiei. O mare parte din membrii săi au trecut de cealaltă parte în timpul Bătăliei Națiunilor, când devenise evident faptul că Napoleon va pierde Războiul celei de-a Șasea Coaliții.

Monarhiile membre modificare

 
Membrii confederației în 1812

Urmări modificare

După dizolvarea Confederației Rinului, singura încercare de coordonare politică în Germania, până la crearea Confederației Germane la data de 21 octombrie 1815, a fost un organism numit Consiliul Central al Administrației (germană Zentralverwaltungsrat), al cărui președinte a fost Heinrich Friedrich Karl Reichsfreiherr vom und zum Stein (1757 – 1831). A fost dizolvat la data de 20 iunie 1815.

La data de 30 mai 1814 Tratatul de la Paris a declarat independența statelor germane. În 1815 Congresul de la Viena a redesenat harta politică a continentului. Statele germane au suferit doar schimbări frontaliere minore, Confederația Germană ulterioară corespunzând aproximativ acelorași membri cu cei ai Confederației Rinului.


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Confederația_Rinului&oldid=16059152