Corneliu Mănescu
| Corneliu Mănescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Ploiești, România |
| Decedat | (84 de ani)[1][2] București, România[3] |
| Căsătorit cu | Doina Dobrescu |
| Copii | Alexandra |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | politician diplomat jurnalist |
| Limbi vorbite | limba română |
| Ambasador al României în Franța | |
| În funcție – | |
| Deputat în Marea Adunare Națională | |
| În funcție – | |
| Circumscripția | Moreni |
| În funcție – | |
| Circumscripția | Vălenii de Munte |
| Membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român | |
| În funcție – | |
| Ministru al Afacerilor Externe | |
| În funcție – | |
| Precedat de | Avram Bunaciu |
| Succedat de | George Macovescu |
| Deputat în Marea Adunare Națională | |
| În funcție – | |
| Circumscripția | Băicoi |
| Ambasador al României în Ungaria | |
| În funcție – | |
| Premii | Ordinul Steaua Republicii Populare Române clasa a II-a[*] () Ordinul Muncii clasa I[*] () |
| Partid politic | PCR (din ) Consiliul Provizoriu de Uniune Națională |
| Alma mater | Universitatea din București Universitatea Serală de Marxism-Leninism[*] |
| Semnatar al „scrisorii celor șase” | |
Modifică date / text  | |
Corneliu Mănescu (n. , Ploiești, România – d. , București, România)[4] a fost un om politic român, care a fost, printre altele, ministru de externe al României.
Educație modificare
Și-a terminat educația primară la Ploiești, urmând apoi, între 1936-1940, cursurile de drept și științe economice ale universității din București. În timpul studenției, a început să contribuie prin articole la diverse publicații de stânga. Ca jurnalist, s-a interesat mai ales de relații internaționale.
În 1944 lucra la Institutul de Statistică, considerat un adevărat „focar comunist” (aici lucrau și alți comuniști, ca Nicolae Betea, Anton Rațiu, Mihai Levente, Ștefan Popescu și alții.)[5]
Carieră modificare
După 23 august 1944, Mănescu a avut funcții în Partidul Comunist și în instituțiile de stat. În 1948, a fost numit șef al Diviziei Politice Superioare a Armatei. Între 1955 și 1960 a fost vicepreședinte al Comitetului de Stat al Planificării.
În 1960, Corneliu Mănescu a devenit director al departamentului politic din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
În martie 1961, Mănescu era membru al cabinetului ca ministru de externe. A fost confirmat în funcție de Marea Adunare Națională. În acel moment era la cel de al doilea mandat legislativ.
Mănescu a fost cel care a condus delegațiile române la toate sesiunile Adunării Generale a Națiunilor Unite, începând cu cea de-a 16-a sesiune din 1961. A fost șef al delegației române din 1962, la comitetul celor 18 națiuni însărcinat cu dezarmarea și la alte conferințe internaționale.
La 19 septembrie 1967 a fost ales președinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale a ONU; a fost prima dată când un reprezentant al unei țări socialiste era ales în această funcție. A deținut funcția până la data de 23 septembrie 1968[6]
Mănescu a fost membru al Partidului Comunist Român din 1936. Cel de-al IX-lea congres al PCR din 1965 l-a ales membru al Comitetului Central.
A fost adjunct al ministrului Apărării Naționale, cu gradul de locotenent-colonel (1948-1955), comandant al Casei Centrale a Armatei (1952) și șef al Direcției Superioare Politice a Armatei (1959), cu gradul de general-maior. La 10 octombrie 1960 este numit ambasador în Ungaria (până la 30 mai 1961), după care devine ministru de externe (1961-1972), vicepreședinte al Frontului Unității Socialiste, președinte al Grupului Interparlamentar Român, ambasador în Franța (1977-1982). A fost membru al CC al PCR (1965-1980).
În 1989 a fost unul din semnatarii „scrisorii celor șase” în care unii dintre foștii lideri comuniști îl criticau pe Nicolae Ceaușescu. În timpul revoluției române din 1989 atât la Timișoara[7], cât și la București s-a vorbit despre el ca despre un posibil succesor al lui Ceaușescu. La 22 decembrie 1989 a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale.
Familia modificare
S-a căsătorit în 1950 cu Doina Dobrescu, căreia Mănescu îi plăcea să-i spună „Dana”.[necesită citare] Câteva luni mai târziu se năștea fiica lor, Alexandra.
Decorații modificare
Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a II-a (18 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”[8]
_Cl.2.jpg){kind=small}
Referințe modificare
- ^ a b „Corneliu Mănescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ a b Corneliu Mănescu, Filmportal.de, accesat în
- ^ „Corneliu Mănescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ ro Membrii CC al PCR
- ^ Revista 22
- ^ „Index of /”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Marilena Viorica Țariuc, Frontul Democratic Român, în: Lorin Fortuna (coordonator), Rolul Frontului Democratic Român în cadrul revoluției române din decembrie 1989, editura Artpress, Timișoara, 2007, ISBN 978-973-108-040-6, p. 40
- ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 509 din 18 august 1964 pentru conferirea unor ordine ale Republicii Populare Romîne, publicat în Buletinul Oficial nr. 12 din 27 august 1964.
Legături externe modificare
- Corneliu Mănescu, în domiciliu obligatoriu la Chitila[nefuncțională], 20 mai 2009, Lavinia Betea, Jurnalul Național
- Corneliu Mănescu – în "vizorul" ambasadelor și al Securității[nefuncțională], 26 februarie 2009, Lavinia Betea, Jurnalul Național
| Predecesor: Avram Bunaciu |
Ministrul Afacerilor Externe 21 martie 1961 — 22 octombrie 1972 |
Succesor: George Macovescu |