Corund, Harghita

Corund

Korond

— sat și reședință de comună —

Stemă

Corund

Corund (România)

Localizarea satului pe harta României

Coordonate: 46°28′13″N 25°11′8″E / 46.47028°N 25.18556°E

Altitudine^[2]

580 m.d.m.

Populație (2021)

- Total

5.549 locuitori

Fus orar

EET (+2)

- Ora de vară (DST)

EEST (+3)

Cod poștal

537060

Prefix telefonic

+40 x66 ^[1]

Localități înfrățite

- Kiskunfélegyháza

Ungaria

Prezență online

Corund (maghiară Korond) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Harghita, Transilvania, România. Se află în partea de vest a județului, în Depresiunea Praid. Localitatea este cunoscută ca un centru de ceramică populară.

Așezare modificare

Localitatea Corund este situată în partea de vest a județului Harghita, la o altitudine de 580 m, pe valea Corundului, pe DN13A (Bălăușeri - Corund - Miercurea Ciuc), la 18 km distanță de stațiunea balneoclimaterică Sovata și 29 km de orașul Odorheiu Secuiesc.

Date geologice modificare

În subsolul localității se găsește un masiv de sare^[3].

În mod tradițional, localnicii folosesc pentru uz casnic saramura concentrată extrasă dintr-o fântână de slatină.

Istoric modificare

Săpăturile arheologice făcute de-a lungul timpului pe teritoriul satului aduc dovezi materiale ale existenței omului aici încă din cele mai vechi timpuri; astfel pe o colină a dealului "Firtuș" s-au descoperit verigi de aur preistorice, iar din alt loc provin un tezaur monetar și trei monede de argint de la Augustus, Nero și Sabina.

În anul 1983, în punctul cel mai înalt al "Râtului Codaci-Kadácsmező" s-a descoperit un turn roman, iar în locul numit "Partea lui Potoș" s-au găsit două tipare pentru confecționarea unor piese ornamentale de factură avară timpurie, datate în secolul al VII-lea.

De la "Cetatea lui Tartód", datată în epoca medievală provin mai multe monede de aur bizantine. Pe teritoriul satului s-au mai descoperit două celturi de bronz de tip transilvănean, o unealtă cu toc și o seceră de bronz cu cârlig aparținând perioadei târzii a epocii bronzului. Fragmente ceramice din epoca arpadiană s-au descoperit într-o mică așezare localizată pe "Râtul Cadaciului - Kadács-mezeje".

Începând din anul 1876, satul Corund a aparținut de Comitatul Odorhei, apartenență care a încetat în anul 1920 odată cu semnarea Tratatului de la Trianon, tratat ce prevedea stabilirea frontierelor Ungariei cu vecinii săi; în perioada interbelică localitatea a făcut parte din zona teritorială a județului Odorhei.

Economie modificare

Economia localității este bazată pe activități în domeniul olăritului, fabricarea produselor ceramice, exploatarea și prelucrarea primară a lemnului, producerea obiectelor din pai și rogojină, producerea articolelor din lână și iască. Un rol important îl au însă și serviciile, comerțul cu produse artizanale, agroturismul, dar și agricultura prin cultura plantelor și creșterea animalelor.

Corund este unul dintre centrele olăritului popular din Transilvania.^[4]

Atracții turistice modificare

Biserica unitariană fortificată, cu orgă, construită în anul 1882
Biserica romano-catolică, construită în anul 1911
Rezervația geologică Dealul Melcilor (Mina de argonit)
Monumentul Eroilor căzuți în cele două războaie mondiale
Monumentele funerare din cimitirul unitarian
Izvorul sărat
Izvoarele de ape minerale: Diomali, Erzsebet, Solomali
Muzeul Satului
Atelierele meșterilor olari
Expoziția permanentă de produse artizanale
Monumentul maghiarilor de pretutindeni

Vezi și modificare

Bibliografie modificare

Z. Makfalvi, L. Vifkori. Județul Harghita, Monografie, Ed. Sport Turism, București 1979
V. Cavruc. Repertoriul Arheologic al județului Harghita, ISBN 073-99270-2-5
I. Pisota, D. Bugă. Județul Harghita, Ed. Academiei RSR, București 1976

Note modificare

^ x indică operatorul telefonic: 2 pentru Romtelecom și 3 pentru alți operatori de telefonie fixă
^ Google Earth
^ http://www.cimec.ro/Arheologie/sarea/02-LiviuDraganescu.pdf Sarea gemă din extra- și intracarpaticul României
^ Chinezul de secuime și chinezăriile de Corund, 6 noiembrie 2009, Anca Aldea, Claudiu Sere, Jurnalul Național, accesat la 17 iunie 2016