Ecaterina Arbore
| Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor. |
| Ecaterina Arbore | |
 Publicista Ecaterina Arbore | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 1873 Geneva, Elveția |
| Decedată | 2 decembrie 1937, (64 de ani) Tiraspol, RASSM |
| Părinți | Zamfir Ralli-Arbore |
| Frați și surori | Nina Arbore |
| Cetățenie |  România Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste  |
| Ocupație | sociologă[*] politiciană medic |
| Locul desfășurării activității | Moldova[1] Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste[1] |
| Limbi vorbite | limba română limba rusă[2] |
| Activitate | |
| Partid politic | Partidul Comunist din România |
| Alma mater | Facultatea de Medicină a Universității din București, Academia Medicală din Sankt-Petersburg |
| Profesie | medic-umanist, publicistă și militantă socialistă |
Modifică date / text  | |
Ecaterina Arbore (n. 1873, Geneva, Elveția – d. 2 decembrie 1937, Tiraspol, RASS Moldovenească, URSS) a fost o publicistă și militantă socialistă română, de profesie medic.
Activitate în medicină modificare
Fiica lui Zamfir Ralli-Arbore și a Ninei Arbore, și-a făcut studiile la Facultatea de Medicină a Universității din București. A întreprins o călătorie de specializare la Paris, la Institutul Pasteur. A mai studiat medicina și la Academia Medicală din Sankt-Petersburg, fiind timp de doi ani eleva lui Ilie Menicikov.
Cariera sa începe la vârsta de 17 ani, când începe să predea matematica la o școală de fete. Un timp a lucrat la un spital pentru copii orfani din București. A pledat în favoarea organizării medicinei preventive de masă, în special împotriva tuberculozei din rândurile muncitorilor. A scris și a militat pentru condiția femeii în câmpul muncii, igiena muncii în industrie, statistica medico-socială a tuberculozei, combaterea epidemiilor. De asemenea, a organizat unele din primele creșe românești, căutând soluții în problema copiilor orfani și „găsiți”.
A întreprins o serie de anchete sociale în mediul muncitoresc. În 1907 a publicat lucrarea Influența industriilor asupra sănătății lucrătorilor, una din primele lucrări românești legate de sociologia industrială. După 1918, este numită comisar (ministru) al ocrotirii sănătății și membru al Guvernului RASSM; în această funcție a contribuit la crearea și dezvoltarea bazei materiale a medicinei în stânga Nistrului.
Activitate politică modificare
În anii de studenție, aderă la curentul socialist și participă în 1903 la Congresul Internaționalei a II-a. După Revoluția Rusă din 1917, devine promotoare a cauzei bolșevice și se mută cu traiul în URSS. Acolo exercită funcția de redactor al unor publicații comuniste în limba română și desfășoară o amplă activitate publicistică. Lucrează ca pedagog la Universitatea Comunistă pentru Minoritățile Naționale din Partea de Vest a Țării „Julian Marchlewski” din Moscova. În 1931, a fost delegată din partea Partidului Comunist Român la cel de-al V-lea Congres al Cominternului, care a avut loc în Moscova și Harkov. Pe parcursul vieții, a întreținut corespondență activă cu revoluționari și scriitori din mai multe țări, precum Dmitri Blagoev, Vladimir Korolenko, Vera Figner ș.a.
Persecutare și moarte modificare
Către sfârșitul anilor 1920, Ecaterina Arbore era suspectată de promovarea troțkismului și a fost privată de toate împuternicirile politice. În 1929, este vizitată de scriitorul român Panait Istrati, care, în urma vizitei, scrie Spovedania unui învins, într-o anumită măsură inspirată din relatările Ecaterinei. În această lucrare, Panait laudă realizările ei în funcție de comisar at ocrotirii sănătății în RASSM și o compară cu Ana Meșterului Manole (așa cum Ana a fost sacrificată pentru edificarea mănăstirii, așa și Ecaterina Arbore s-ar fi sacrificat prin alăturarea la bolșevism).
În 1937, în toiul Marii Epurări, a fost arestată și condamnată de troica NKVD la moarte prin împușcare. A fost reabilitată de către autoritățile sovietice în timpul destalinizării și de către autoritățile comuniste românești în 1968, când Nicolae Ceaușescu a condamnat o serie de politici sovietice.
Activitate publicistică modificare
Ecaterina Arbore a colaborat cu echipa de redacție a ziarului România muncitoare și revista Amicul copiilor. A publicat mai multe articole cu caracter revoluționar în revista Красная Бессарабия (Krasnaia Bessarabia — din rusă Basarabia Roșie). A pledat pentru trecerea la alfabetul latin în școlile și instituțiile moldovenești din RASSM. Printre publicațiile sale se numără:
- Câteva considerațiuni asupra sarcinilor extrauterine (București, 1896)
- Leagăne de copii (1898)
- Mama și copilul (1900)
- Despre tuberculoză în Capitală (1907)
- Femeile în revoluția rusă (1908)
- Femeia în lupta pentru emancipare (1911)
- Femeia muncitoare (1912)
- Cincizeci de zile între holerici (1914)
Spre sfârșitul vieții, a scris memorii, publicate în revista Пролетарская революция (rusă Revoluția proletară).
Bibliografie modificare
- Colesnic, Iurie (). Femei din Moldova: enciclopedie. Museum. p. 26.
- Stahl, Henri H. „Curentul gândirii socialiste”. Gânditori și curente de istorie socială românească. unibuc.ro. Accesat în .
- Ioniță, Elisabeta (). Ecaterina Arbore. București: Editura Politică.
- Dergaci, Vergiliu (). „Un destin nedreptățit: Ecaterina Arbore”. Orizontul (11).
- Sudbinin-Stuart, Valeria (). „Această distinsă femeie-martir”. Femeia Moldovei (9).
- Natura (1). . Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor)
- ^ a b Czech National Authority Database, accesat în
- ^ Czech National Authority Database, accesat în