Wikipedia

Entoloma undatum

specie de ciupercă

Entoloma undatum (Claude Casimir Gillet, 1876 ex Meinhard Michael Moser, 1978) din încrengătura Basidiomycota, în familia Entolomataceae și de genul Entoloma[1][2] este o specie de ciuperci necomestibile răspândită și saprofită. Un nume popular nu este cunoscut. Bureții trăiesc în România, Basarabia și Bucovina de Nord în grupuri, formând ocazional chiar și tufe de puține exemplare, în pajiști și la margini de pădure pe sol nisipos, ierbos sau gol. Apar de la câmpie la munte din iunie până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Entoloma undatum
Genul Entoloma, aici specia Entoloma undatum
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Entolomataceae
Gen: Entoloma
Specie: E. undatum
Nume binomial
Entoloma undatum
(Gillet) M.M.Moser (1978)
Sinonime
  • Agaricus undatus Fr. (1838)
  • Agaricus undatus var. viarum (Fr.) (1874)
  • Clitopilus undatus (Gillet) (1876)
  • Eccilia undata (Gillet) Quél. (1883)
  • Rhodophyllus undatus (Gillet) Quél. (1886)
  • Clitopilus undatus subsp. viarum (Fr.) Sacc. (1887)
  • Rhodophyllus undatus var. odorus J.Favre (1948)
  • Rhodophyllus undatus var. viarum (Fr.) Romagn. (1953)
  • Eccilia sericeonitida P.D.Orton (1960)
  • Entoloma undatoides Arnolds (1982)
  • Entoloma sericeonitidum (P.D.Orton) Arnolds (1982)
  • Entoloma undatum var. viarum (Fr.) Courtec. (1983)
  • Claudopus sericeonitidus (P.D.Orton) P.D.Orton (1991)
  • Paraeccilia sericeonitida (P.D.Orton) Largent (1994)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie modificare

 
Meinhard M. Moser

Ciuperca a fost descrisă pentru prima dată drept Agaricus undatus de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838[5] și încă odată ca variația Agaricus undatus var. viarum în Hymenomycetes Europaei, sive Epicriseos systematis mycologici din 1874,[6] dar numai foarte superficial, deși câțiva autori cu renume se referă la el (Régis Courtecuisse, Pier Andrea Saccardo, Henri Romagnesi, vezi infocaseta). Totuși, numele binomial hotărât și valid este Clitopilus undatus, determinat de micologul francez Claude Casimir Gillet în volumul 3 al marii sale opere Les Hyménomycètes: Ou, Description de tous les champignons (Fungi) qui croissent en France din 1876.[7]

În sfârșit, în 1978, cunoscutul micolog austriac Meinhard Michael Moser a transferat specia la genul Entoloma sub păstrarea epitetului, de verificat în Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas,[8] fiind numele curent valabil (2021).

Sinonime obligatorii bazând pe denumirea lui Gillet și create de micologul francez Lucien Quélet sunt Eccilia undata (1880)[9] și Rhodophyllus undatus (1886),[10] dar și celelalte încercări de redenumire sunt acceptate.

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină undatus=ondulat, unduios, vălurit),[11] datorită aspectului marginii.

Descriere modificare

Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[12]

 
Bres.: Clitopilus undatus
  • Pălăria: destul de subțire și slab higrofană are un diametru de 3-6 cm și o grosime de până la 1,2 cm, este deja timpuriu ombilicală, mai întâi emisferică, devenind apoi convexă și în final plată, central adâncită puternic în formă de pâlnie, marginea fiind ondulată și sinuoasă, uneori crăpată și ocazional canelată fin translucid. Cuticula netedă până mătăsos brumată, adesea zonată concentric, este preponderent de colorit gri-ardezie până gri-gălbui, ocazional irizând albastru care poate fi și brun-măsliniu sau gri-maro.
  • Lamelele: distanțate și destul de groase, cu multe lameluțe intercalate de lungime diferită precum parțial bifurcate, decurente la picior, sunt inițial gri-albicioase până gri crem, apoi rozalii și în sfârșit de un roz-brun murdar cu muchii de aceiași culoare, datorită pulberii sporilor.
  • Piciorul: are o înălțime de 3-5 (6) cm și o grosime de 0,4-0,7 cm, este mai mult sau mai puțin cilindric, uneori excentric, spre bază subțiat, ațos de-a lungul, în tinerețe plin și la bătrânețe tubular gol. Coaja este albicioasă irizând gri de ardezie sau cenușie crem, în vârstă gri-brună până gri-măslinie, de culoare mai deschisă ca pălăria. Baza este albă și pufoasă. Nu se decolorează la atingere și nu prezintă un inel.
  • Carnea: inițial de un alb murdar, mai târziu brună este fibroasă și relativ friabilă. Mirosul este slab de făină sau ridichi și gustul ceva astringent, rânced, ca de făină stricată și bătrân destul de amar.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori spălăcit roșiatici, alungit elipsoidali, uneori cu 5-7 colțuri, apiculați într-o parte, cu pereți dubli, având o mărime de 7,5-10,2 x 6-7,7 microni. Pulberea lor este de un brun-roșiatic deschis. Basidiile cu cleme și 4 sterigme fiecare precum unele intercalate cu doar două sunt clavate și măsoară (25 (28)-30 (33) x 8 (10)-10 (13) microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție)cilindrice și ondulate au o dimensiune de 25-40 x 8-15 microni. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) cu hife destul de scurte măsoară 40-50(60) x 4-9 microni. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) cu o grosime de 7-10 µm sunt intacte, cu un pigment încrustând, fără fibule, adesea cu pereți mai groși la septe.[13][14]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[15]
  •  
    E. undatum mai închis, lamele și picior
  •  
    E. undatum bătrâni, pălărie, lamele și picior
  •  
    E. undatum mai brun

Confuzii modificare

Buretele poate fi confundat cu specii comestibile și toxice ale aceluiași gen, cum sunt între altele: Entoloma conferendum sin. Entoloma staurosporus (probabil toxic),[16] Entoloma excentricum (necomestibil),[17] Entoloma griseocyaneum (necomestibil),[18] Entoloma hiemale (necomestibil),[19] Entoloma jubatum (necomestibil),[20] Entoloma mougeotii (necomestibil),[21] Entoloma rhodopolium (otrăvitor),[22] Entoloma sepium (comestibil, crește sub porumbar)[23] sau Entoloma sordidulum (otrăvitor),[24] dar și cu bureți a altelor genuri, ca de exemplu Cortinarius flexipes (probabil slab otrăvitor),[25] Cortinarius hemitrichus (necomestibil),[26] Tricholoma inamoenum (necomestibil)[27] sau Tricholoma terreum (comestibil).[28] Foarte periculoasă este confuzia cu specii din genul Inocybe, toate fiind grav toxice până letale, cum ar fi: Inocybe cookei,[29] Inocybe erubescens sin. Inocybe patouillardi (letal),[30] Inocybe grammata (otrăvitor),[31] Inocybe napipes (otrăvitor, carnea tăiată devine ușor maronie, crește mai târziu),[32] Inocybe rimosa sin. Inocybe perlata,[33] Inocybe splendens (foarte otrăvitor)[34] sau Inocybe squamata (foarte otrăvitor).[35]

Specii asemănătoare în imagini modificare

  •  
    !!Cortinarius flexipes!!
  •  
    !Cortinarius hemitrichus!
  •  
    !!Entoloma conferendum!!
  •  
    !Entoloma excentricum!
  •  
    !Entoloma griseocyaneum!
  •  
    !Entoloma jubatum!
  •  
    !Entoloma mougeotii!
  •  
    !!Entoloma sordidulum!!
  •  
    !!Inocybe cookei!!
  •  
    !!!Inocybe erubescens!!!
  •  
    !!Inocybe.grammata!!
  •  
    !!Inocybe.napipes!!
  •  
    !!Inocybe.splendens!!
  •  
    !!! Inocybe rimosa sin. perlata !!!
  •  
    !Tricholoma inamoenum!
  •  
    Tricholoma terreum

Valorificare modificare

Ciuperca nu este otrăvitoare, dar din cauza calității a cărnii precum al gustului neplăcut, necomestibilă.

Note modificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 188-189, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 272-273 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  5. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 149 [1]
  6. ^ Elias Fries: „Hymenomycetes Europaei, sive Epicriseos systematis mycologici”' (Bureți cu pălărie Hymenomycetidae ai Europei), Editura Berling, Uppsala, 1874, p. 199 [2]
  7. ^ Claude Casimir Gillet: „Les Hyménomycètes: Ou, Description de tous les champignons (Fungi) qui croissent en France”, vol. 3, Editura Ch. Thomas – Imprimeur de la Préfecture, Alençon 1876, p. 407
  8. ^ Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Die Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 211
  9. ^ Lucien Quélet: „Eccilia undata”, în: „Bulletin de la Société des Amis des Sciences Naturelles du Musée de Rouen, vol. 15, Rouen 1880, p.157
  10. ^ Lucien Quélet: „Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium”, Editura Octave Doin, Paris 1886, p. 62
  11. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1228
  12. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  13. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 566
  14. ^ Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 4, partea a 2-a- Blätterpilze, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 1995, p. 90 ISBN 3-85604-040-4
  15. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 264, ISBN 3-85502-0450
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 248-249, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 248-249, ISBN 3-405-11774-7
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 298-299, ISBN 88-85013-46-5
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 268-269, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 266-267 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 210-211 – 2 și p. 222-223 – 1, ISBN 3-405-12124-8
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 244-245, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 119, ISBN 978-3-8427-0483-1
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 290-291, ISBN 88-85013-46-5
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 240-241 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 330-331 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 278-279, ISBN 3-405-11774-7
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 222-223, ISBN 3-405-12081-0
  30. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 164, 166, ISBN 3-426-00312-0
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12124-8
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 232-233, ISBN 3-405-12081-0
  33. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 238-239, ISBN 3-405-12081-0
  34. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 256-257, ISBN 88-85013-25-2
  35. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 216-217, ISBN 88-85013-37-6

Bibliografie modificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner et al.: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 4, - în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 4: „Ständerpilze: Blätterpilze II (Hell- und Dunkelblättler)“, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2003, p. 285-286, ISBN 978-3-8001-3281-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Erhard Ludwig: „Pilzkompendium: Die grösseren Gattungen der Agaricales mit farbigem Sporenpulver (ausgenommen Cortinariaceae)“, vol. 2, Editura Fungicon-Verlag, Berlin 2007, ISBN 978-3-940316-00-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Entoloma_undatum&oldid=14758510