Era seleucidă
Era seleucidă sau Anno Graecorum (anul grec, abreviat AG) a fost un sistem de numărare a anilor utilizat în cadrul Imperiulului Seleucid și alte state din lumea elenistică. Calendarul număra anii începând cu 311 î.Hr., când Seleucos I Nicator se întoarce în Babilon după exilul în Egiptul lui Ptolemeu, considerat anul întemeierii Imperiului Seleucid. Introducerea noii ere este menționată într-una din Cronicile Babilionene, Cronica despre Diadohi.[1]
Două stiluri ale calendarului seleucid modificare
Două modificări au fost făcute calendarului seleucid:
- Nativii imperiului utilizau calendarul babilonian, în care Anul Nou cădea pe 1 Nisanu (3 aprilie, în 311 î.Hr.). Astfel încât în acest sistem anul 1 al epocii seleucide corespunde aproximativ cu luna aprilie 311 î.Hr. până în martie 310 î.Hr. Aceasta a fost utilizat de evrei, care o numesc Era de contracte. Acesta este folosit în cartea istorică iudaică, acum "deuterocanonice", 1 Macabeii, în 6:20, 7:1, 9:3, 10:1, etc.[2]
- Curtea macedoneană a adoptat calendarul babilonian (înlocuind numele lunilor macedonene), dar a socotit ca noul an să fie în toamnă (data exactă nu se cunoaște). În acest sistem anul 1 al epocii seleucide corespunde cu perioada de toamnă de la 312 î.Hr. până în vara anului 311 î.Hr. Prin secolul al VII-lea d.Hr. sau secolul al X-lea AG, creștinii occidentali sirieni au stabilit că anul începea pe 1 octombrie și se termina pe 30 septembrie.[3]
Aceste diferențe privind începutul anului înseamnă că datele pot diferi unul de altul. Spre exemplu, restaurarea templului din Ierusalim de către Iuda Macabeul, în aproximativ 15 decembrie 164 î.Hr., a căzut în anul 148 al erei seleucide după evrei (și Babilon), dar în anul 149 pentru instanțe.[4]
Utilizarea erei seleucide modificare
Era seleucidă a fost folosită atât de mult că în secolul al VI-lea d.Hr., de exemplu, în inscripția Zebed din Siria, din data de 24 a Gorpiaios 823 AG (24 septembrie 512 d. Hr.),[5] și în scrierile lui Ioan din Efes.[6] Cronicarii sirieni au continuat să-l folosească până la Mihai Sirianul, în anul 1100 d.Hr./1400 AG.[3] A fost găsită pe pietrele funerare creștine nestoriene din Asia Centrală din secolul al XIV-lea.[7]
Calendarul evreiesc sau babilonian a fost folosit de evreiii, a căror urmași au trăit în Yemen, până în timpurile moderne, și continuă să fie utilizate de către aceștia în scopuri rituale chiar și astăzi.[8]
Note modificare
- ^ Babylonian Diadochi Chronicle (BCHP) 3 Arhivat în , la Wayback Machine.; obverse, line 4.
- ^ Emil Schürer (). A History of the Jewish People in the Time of Jesus Christ. T&T Clark. pp. 36–44.
- ^ a b Andrew Palmer (). The Seventh Century. Liverpool University Press. pp. xxxiv, xxxvii, lii–lviii.
- ^ Elias J. Bickerman (). „Notes on Seleucid and Parthian Chronology”. Berytus. 8: 73–84.
- ^ M. A. Kugener, "Nouvelle Note Sur L'Inscription Trilingue De Zébed", Rivista degli Studi Orientali (1907), pp. 577-586.
- ^ Peter Charanis, "On the Question of the Hellenization of Sicily and Southern Italy During the Middle Ages", American Historical Review, 52:1 (1946), p. 82.
- ^ „Syriac Gravestones from Central Asia”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Jewish Encyclopedia
Vezi și modificare
Bibliografie modificare
- Boiy, Tom (). „Dating methods during the early Hellenistic period” (PDF). Journal of Cuneiform Studies. 52: 115–121. doi:10.2307/1359689. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- The Babylonian Calendar (with a date converter based on Parker & Dubberstein (1956))