Pentru alte persoane cu numele de familie respectiv, vedeți Catrina (nume).

Gheorghe Catrina (n. 30 octombrie 1953, comuna Bălcești, județul Vâlcea) este un general de aviație (cu patru stele) român, care a îndeplinit funcția de șef al Statului Major al Forțelor Aeriene Române (1 august 2003 - 12 martie 2007).

Biografie modificare

Gheorghe Catrina s-a născut la data de 30 octombrie 1953, în comuna Bălcești (județul Vâlcea). A absolvit Școala de Ofițeri de Aviație în anul 1975, devenind ofițer de aviație.

În decursul carierei sale militare a avansat de la cele mai mici poziții până la cea de șef al Aviației Militare Române, îndeplinind sarcini de pilot de luptă, pilot-șef și funcții de comandă la diferite baze ale Forțelor Aeriene Române. Între anii 1981-1983 a urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Militare. După absolvire, a fost numit ca ofițer navigator într-un regiment de bombardiere. A îndeplinit apoi următoarele funcții de comandă: locțiitor pentru zbor al comandantului și comandant de Regiment Aviație Vânătoare-Bombardament; locțiitor pentru zbor al comandantului de Divizie de Aviație; locțiitor pentru zbor al comandantului aviației, la Statul Major al Aviației și Apărării Antiaeriene; comandant al aviației la Statul Major al Aviației și Apărării Antiaeriene(1997-1999); locțiitor al șefului Statului Major al Aviației și Apărării Antiaeriene în 1999; comandant de Divizie Aeriena; comandant al Comandamentului Operațional Aerian Principal (COAP)între anii 2001-2003.

La data de 1 august 2003, generalul Catrina a fost numit în funcția de Șef al Statului Major al Forțelor Aeriene Române. [1] [2]

După absolvirea Academiei de Înalte Studii Militare pregătirea profesională a continuat cu: curs post-academic de comandanți de regimente, 1988; curs limba engleză, 1996; Colegiul Național de Apărare, București, 1998; Colegiul Industrial al Forțelor Armate, Universitatea Națională de Apărare, Washington DC, Statele Unite ale Americii, 1 an; Master în Științe: «Strategia Resurselor Naționale», Universitatea Națională de Apărare, Washington DC, Statele Unite ale Americii, 2001; - Curs de perfecționare pe probleme actuale ale securității naționale și internaționale, 2002; Doctor în științe militare, 2006; Conferențiar.

Este membru al "Internațional Fellows Hall of Fame" din cadrul Universității Naționale de Apărare,Washington DC, Statele Unite ale Americii (http://www.ndu.edu/info/IFHall_of_fame.cfm Arhivat în , la Wayback Machine.).

Președintele SUA i-a conferit Legiunea de Merit în grad de Comandor ( site-ul Forțelor Aeriene (www.roaf.ro): Cer Senin nr.1/2007, pag 8, articolul Adio arme! - distincții și medalii primite; Cer Senin nr.4/2004, pag 9.}

Gheorghe Catrina a fost înaintat la gradul de general de flotilă aeriană (cu 1 stea) la 27 noiembrie 1997 [3], apoi la cele de general de divizie aeriană (cu 2 stele) la 1 decembrie 1999 [4] și general-locotenent (cu 3 stele) [5].

În perioada cât a condus Statul Major al Forțelor Aeriene, s-au derulat o serie de programe de înzestrare atât cu avioane de transport, cât și cu avioane de luptă.

La data de 12 martie 2007, el a fost înaintat la gradul de general cu patru stele și trecut în rezervă, printr-un decret semnat de către președintele României, Traian Băsescu. [6]

Viața personală modificare

Generalul Catrina este căsătorit și are doi copii, un fiu și o fiică.

Note modificare

  1. ^ „Situl oficial al Forțelor Aeriene Române”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „Curierul Național, 19 iulie 2003 - Generalul Gheorghe Catrina, la manșa Aviației Militare. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Decretul nr. 610 din 27 noiembrie 1997 privind acordarea gradului de general de brigadă, de general de flotilă aeriană și de contraamiral unor colonei și comandori din Ministerul Apărării Naționale
  4. ^ Decretul nr. 390 din 29 noiembrie 1999 privind acordarea gradului de general de divizie aeriană unui general din Ministerul Apărării Naționale
  5. ^ Decretul nr. 510 din 17 iulie 2003 pentru înaintarea în gradul de general-locotenent a unui general-maior din Ministerul Apărării Naționale
  6. ^ ro Șeful Forțelor Aeriene, generalul Catrina, trecut în rezervă, "The Air Force chief, General Catrina, discharged from active duty", Gândul, 13 martie 2007


Predecesor:
gen. Constantin Gheorghe
Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene Române
1 august 200312 martie 2007
Succesor:
gen. Constantin Croitoru;