Gordon Earle Moore (n. , California, SUA – d. , Waimea⁠(d), Comitatul Hawaii, Hawaii, Hawaii, SUA) a fost un fizico-chimist și om de afaceri american, fondator și fost președinte emerit al corporației Intel. El a formulat Legea lui Moore (publicată într-un articol în revista Electronics din 19 aprilie 1965), pentru care a primit în 2008 Medalia de Onoare IEEE.[5]

Gordon Moore

Gordon Moore s-a născut la San Francisco, California, în familia unui adjunct de șerif de comitat, și a copilărit în așezarea Pescadero din vecinătate. A învățat la liceul Sequoia din Redwood City, apoi s-a înscris la Universitatea de Stat din San Jose, California unde și-a cunoscut viitoarea soție, Betty Irene Whitaker. După doi ani s-a transferat la Universitatea Berkeley unde în anul 1950 a obținut licența (BSc) în chimie. În septembrie 1950 a început studii de chimie și fizică la Institutul de Tehnologie California, Caltech. În 1954 a obtinut titlul de doctor în științe în domeniul chimiei, și ca materie secundară, în fizică. Între anii 1953-1956 el a făcut cercetări în cadrul post-doctoratului la Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității Johns Hopkins.

În iulie 1968, Robert Noyce și Gordon Moore au întemeiat firma NM Electronics care a devenit mai târziu Intel Corporation, principalul producător mondial de microprocesoare.

Note modificare

  1. ^ Gordon Moore, SNAC, accesat în  
  2. ^ Gordon Moore, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  3. ^ Gordon Moore, Munzinger Personen, accesat în  
  4. ^ Gordon Moore, Intel Co-Founder, Dies at 94 (în engleză), , accesat în  
  5. ^ „Laureații Medaliei de Onoare IEEE”. Accesat în .