Gruia Stoica (n. 1968, Toflea, Regiunea Galați, România) este un om de afaceri, investitor și manager român.[1][2][3] El este președintele Grampet Group, un holding din sectorul transportului feroviar de marfă și din sectorul industriei feroviare din România și din Europa Centrală și de Sud-Est.

Biografie modificare

Din octombrie 2012, Gruia Stoica este președintele Consiliului de Afaceri România-Kazahstan ca o recunoaștere a viziunii sale și a activității susținute de dezvoltare economică strategică la nivel înalt.[4]

Gruia Stoica a absolvit Universitatea Politehnică din București, iar apoi a obținut o diplomă de Master în Structura Fină a Materialelor Metalice. Parcursul educațional îi este completat cu absolvirea unor cursuri în diverse instituții de învățământ superior din România: Colegiul Național de Apărare, Universitatea Națională de Apărare Carol I, și Societatea Academică Europa de Mâine, fiind în acest moment și vicepreședinte al Colegiului Național de Apărare. În 2012, în Top 500 miliardari, editat de revista Forbes România, Gruia Stoica era situat pe locul 8, iar în Top 300 cei mai bogați români, editat de revista Capital, Gruia Stoica era situat pe locul 10.[5] În 2022 deținea, împreună cu Vasile Didilă, o avere estimată la 1,2 miliarde de lei, iar Grup Feroviar Român era operatorul de transport feroviar de marfă zonal cu peste 20% din traficul internațional.[6] Grampet Group numără peste 8.500 de angajați, atât în România, cât și în străinătate.

Debutul în afaceri modificare

„Prima “afacere” am făcut-o pe la 8-9 ani, de Sfintele Paști, când am improvizat un fel de carusel, în jurul căruia s-a format imediat un parc de distracții pentru toți copiii din sat. Eram “plătit” în ouă și cozonaci, pe care bunicul le dădea apoi de pomană nevoiașilor. Dar câștigurile adevărate au venit la scurt timp după ce am intrat în afaceri, în 1990. Până la 24- 25 de ani aveam deja strânși patru milioane de dolari, pe care am continuat să îi investesc."[7]
—Ziarul Libertatea, 07 aprilie 2013
„În martie ’90, tânărul de 21 de ani s-a hotărât să-și clădească propriul business. După apariția legii societăților comerciale, a înființat Turnomet SA, probabil una din primele societăți pe acțiuni din România. În ‘94, vânzarea de produse metalurgice către diverse firme din țară și străinătate îi aducea un profit de aproximativ patru milioane de dolari. În 2000, după ce transportul pe calea ferată a fost liberalizat, Gruia Stoica (împli­nise 31 de ani) a obținut licența de transport, înființând Grup Feroviar Român. Primele 120 de vagoane achiziționate l-au costat numai 2.000 de mărci germane, bucata. „În baza unui contract, am preluat de la bulgari mai multe vagoane pe care ei nu știau cum să le recupereze din Serbia. Am riscat într-o țară răvășită de război, am identificat vagon după vagon și le-am adus în România”, afirmă Gruia."[8]
—Revista Forbes
  • Ziarul Adevărul, 8 noiembrie 2010 - Doi oameni de afaceri din Galați acuzați de devalizarea CFR:
„Societatea Grup Feroviar Român (GFR) este parte a grupului Grampet, format dintr-o încrengătură extrem de complicată de firme înființate în perioada 2000 - 2009. Toate gravitează însă în jurulcompaniei naționale de căi ferate, pe care o "căpușează" practic... Este cunoscut că debutul în afaceri al lui Didilă și Gruia l-a reprezentat comerțul cu fier vechi. Dezafectarea uzinelor din Tecuci, Mărășești, Adjud și Bârlad le-a asigurat marfa necesară. Iar adevărate cohorte de rromi au bătut în lung și-n lat, ca achizitori ai grupului, județele Galați, Vaslui, Vrancea și Bacău. În urmă cu câțiva ani, cei doi oameni de afaceri erau doar "mogulii locali din Toflea", o comună unde palatele cu turnulețe sunt evaluate (chiar și cele modeste) la prețuri comparative cu cât au plătit aceștia pentru câte o societate de stat dintre cele care fac acum parte din grupul Grampet. De exemplu REMAR SA a fost achiziționată de Grampet SA cu mai puțin de 700.000 de euro, iar Ministerul Transporturilor a șters toate datoriile întreprinderii. Acum, Legăturile lui Gruia și Didilă cu Toflea sunt aproape inexistente.[9]


Activitate profesională modificare

În 1999, Gruia Stoica a pus bazele Grampet Group[10], unul din cei mai importanți actori [11] din Europa Centrală și de Est în domeniul transportului feroviar și furnizor de servicii logistice, care astăzi numără aproximativ 9.000 de angajați, atât în România, cât și în străinătate. Gruia Stoica și-a propus încă de la început obiectivul de a conecta, printr-o rețea feroviară, extremitatea Vestică și cea Estică a continentului european. [12]

Grampet Group este prezent în 9 țări europene: Germania, Austria, Ungaria, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, România, Moldova și Ucraina, reușind astfel să conecteze Marea Nordului la Marea Neagră și Marea Adriatică, prin instituirea unei reale, coloane vertebrale de fier” care se întinde de-a lungul întregii Europe.

Prin proiectele de dezvoltare viitoare, Gruia Stoica urmărește să conecteze pe cale ferată Marea Nordului cu Marea Chinei de Est, ceea ce ar reprezenta un culoar care unește Oceanul Atlantic cu Oceanul Pacific. Ca o recunoaștere a activității sale strategice și de dezvoltare vizionară, în octombrie 2012, Gruia Stoica a fost numit în funcția de președinte al Consiliului de Afaceri România-Kazahstan. Gruia Stoica a început activitatea în lumea afacerilor la doar de 21 de ani, în 1990, anul în care a luat ființă prima lui societate. Din 1990 până în prezent a deținut numai poziții de top management, fiind responsabil cu dezvoltarea strategică a holdingului Grampet Group.

Din cadrul Grampet Group fac parte câteva nume importante pentru industria feroviară românească, precum: Grup Feroviar Român – cel mai mare operator feroviar privat de marfă, Remar Pașcani – fabrică de construcție, reparare și dezvoltare de material rulant, Reva Simeria - fabrică de construcție, reparare și dezvoltare de material rulant, Reloc Craiova – fabrică de reparații locomotive.

De asemenea, Gruia Stoica a reușit să extindă activitatea grupului de companii pe care îl conduce, înființând și dezvoltând societăți comerciale în opt țări europene: Germania (Eurorail Logistics Germany – casă de expediție), Austria (Grampetcargo Austria – casă de expediție și viitor operator de transport), Ungaria (Train Hungary – operator de transport feroviar de marfă și Grampet Debrecen Vagonyar – fabrică de reparații și construcții de material rulant cu tradiție de peste un secol), Bulgaria (Bulgarian Railway Company – operator de transport feroviar de marfă), Serbia (Eurorail Serbia – casă de expediție), Muntenegru, Ucraina (Eurorail Ukraine – casă de expediție), Republica Moldova (Eurorail Company - casă de expediție).

În luna ianuarie 2013, Gruia Stoica a anunțat că Grampet Group a achiziționat Electroputere Craiova[13] , cel mai cunoscut brand al industriei feroviare românești și unul dintre cele mai cunoscute branduri românești de-a lungul timpului, subliniind totodată faptul că își dorește ca în cel mai scurt timp să repornească uzina de la Electroputere și să reînceapă producția de locomotive sub marca Electroputere Craiova.

Controverse modificare

Grupul Feroviar Român modificare

Gruia Stoica este anchetat împreună cu tatăl și fratele său, de DIICOT, într-un dosar care datează din 2005, privind privatizarea companiei Transbordare Vagoane Marfă. Instanța a dispus sechestru pe bunurile și activele firmei lui Stoica. Stoica este urmărit penal pentru evaziune fiscală, spălare de bani, fals în înscrisuri și abuzuri comise de acționarii companiei și fosta conducere. Dosarul vizează și alte companii ale omului de afaceri, pe lângă Transbordare Vagoane Marfă SA, Grupul Feroviar Român (GFR), și Rapid Com SRL. Urmărirea penală a fost extinsă timp de mai mulți ani, iar dosarul a trecut inclusiv pe la Curtea Constituțională. Procurorii au obținut o expertiză care atestă un prejudiciu de peste 30 de milioane de euro.[14] Gruia Stoica a negat orice infracțiune susținându-și nevinovăția.[15]

Privatizare CFR Marfă modificare


În 2013 a fost declarat câștigător al licitației privind vânzarea CFR MARFĂ. Deoarece vânzătorul(statul român) nu și-a îndeplinit condițiile suspensive în conformitate cu contractul de privatizare, vânzarea nu a mai avut loc.[necesită citare]

Complexul Energetic Oltenia modificare

La 29 ianuarie 2014, Stoica a fost arestat de DNA într-un dosar în care este anchetat de cumpărare de influență. Acesta este acuzat că i-ar fi dat 3 milioane de euro avocatului său, Doru Boștină, pentru a afla prețul cerut de CFR Marfă, principalul concurent al GFR, la o licitație organizată de Complexul Energetic Oltenia. Licitația avea ca obiect transportarea cărbunelui pe o perioadă de 3 ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de peste 100 milioane euro. Următoarea zi, instanța a decis arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile.[16][17][18] Pe 12 februarie 2014, Stoica a fost trimis în judecată de DNA. [19][20]

Note modificare

  1. ^ Orient Express Arhivat în , la Wayback Machine., 8 octombrie 2012, Fulvia Meiroșu, Eliza Dinu, Money.ro, accesat la 20 iunie 2013
  2. ^ TRANZACȚIE Al 10 lea milionar din TOP 300 a preluat Electroputere Craiova Arhivat în , la Wayback Machine., 1 februarie 2013, Ana-Maria Smădeanu, Capital, accesat la 20 iunie 2013
  3. ^ Jurnalul Național a arătat în 2008 care erau interesele acestui trio de romi din Toflea pentru privatizarea CFR Marfă., 23 Mar 2010
  4. ^ Gruia Stoica a fost desemnat președintele Consiliului de Afaceri România-Kazahstan Arhivat în , la Wayback Machine., 5 octombrie 2012, Amos News, accesat la 21 iunie 2013
  5. ^ Gruia Stoica - locul 8 - TOP: cei mai bogati 10 oameni de pe Bursa, 29 octombrie 2012, Ionut Sisu, wall-street.ro, accesat la 21 iunie 2013
  6. ^ Pană, Irina (). „TOP Forbes România | Lista celor mai bogați români în 2022. Fostul lider a pierdut primul loc, iar alte nume importante au ieșit din clasament - Forbes.ro”. Forbes Romania. Accesat în . 
  7. ^ Ziarul Libertatea, 07 aprilie 2013 - La 25 de ani aveam deja strânși 4.000.000 $, de Mihaela Barbu
  8. ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ Ziarul Adevărul, 8 noiembrie 2010 - Doi oameni de afaceri din Galați acuzați de devalizarea CFR
  10. ^ Grampet Group 
  11. ^ alexandru.biris (), RO – LA between utility and critics (în engleză), Railway PRO 
  12. ^ The European Times | The European Times Media Agency (în engleză), Best Munich hotels 
  13. ^ Gruia Stoica a cumpărat divizia de producție locomotive a Electroputere și Reloc Craiova, 31 ianuarie 2013, Mirabela Tiron, Ziarul financiar, accesat la 20 iunie 2013
  14. ^ Alexandra Ciliac, Gruia Stoica este anchetat de DIICOT Iași, Evenimentul Zilei, 26 august 2013. Accesat la 23 ianuarie 2014
  15. ^ 26 august 2013 Arhivat în , la Wayback Machine., România Liberă, 26 august 2013. Accesat la 23 ianuarie 2014
  16. ^ Cătălin Lupășteanu, Gruia Stoica, reținut de DNA pentru 24 de ore. Patronul GFR ar fi dat 3 MILIOANE DE EURO MITĂ pentru a obține un contract de 100 de milioane, Gândul, 29 ianuarie 2014. Accesat la 13 februarie 2014
  17. ^ Ionel Stoica, Șpagă în rate la CFR Marfă. Primul fierar al țării, ajuns regele vagoanelor: "Ți le dau anual, un milion... un milion!", Evenimentul Zilei, 31 ianuarie 2014. Accesat la 13 februarie 2014
  18. ^ STENOGRAME Procurorii DNA: Gruia Stoica oferea spaga 3 milioane de euro pentru un contract de 100 de milioane de euro de la stat. Pagubita urma sa fie CFR Marfa. "Prietene, nu risti nimic. Si daca pleci, pleci  fericit!" - Esential, 30 ianuarie 2014, Redactia Investigatii, HotNews.ro, accesat la 2 mai 2014
  19. ^ Andreea Nicolae, Laurențiu Mihu, Magistrații ignoră contraofensiva politicienilor Arhivat în , la Wayback Machine., România Liberă, 12 februarie 2014. Accesat la 13 februarie 2014
  20. ^ Gruia Stoica rămâne în arest la domiciliu, 19 august 2014, Romania TV

Legături externe modificare