Henric al X-lea de Bavaria
Henric al X-lea (supranumit cel Mândru) (n. cca. 1108 – d. 20 octombrie 1139) a fost duce de Bavaria (ca Henric al X-lea, de la 1126 până la moarte), duce de Saxonia (ca Henric al II-lea, de la 1137 până la moarte) și markgraf de Toscana (de la 1137 până la moarte).
Viața și domnia modificare
Henric a fost fiul ducelui Henric al IX-lea "cel Negru" de Bavaria cu Wulfhild, fiica ducelui Magnus Billung de Saxonia, și astfel membru al Casei de Welf, dar și, ceea ce este la fel de important, moștenitor principal al familiei Billungilor din Saxonia. Tatăl și mama sa au murit amândoi în 1126 (cu puțin înainte de a muri, tatăl său devenise călugăr) și, dat fiind că fratele său mai mare Conrad luase calea preoției și murise înaintea părinților, Henric a devenit duce de Bavaria, sub numele de Henric al X-lea. În continuare, el a împărțit posesiunile familiei în ducatele de Saxonia, Bavaria și Suabia cu fratele său mai mic, Welf al VI-lea, duce de Spoleto.
În 1127, Henric s-a căsătorit cu Gertruda, unicul copil al împăratului Lothar al III-lea, a cărei mână și moștenire îi fuseseră promise tatălui lui Henric, ca recompensă pentru sprijinirea lui Lothair în alegerea regală din 1125. Gertruda moștenea proprietățile a trei dinastii saxone: ale Casei de Supplinburg, ale Brunonilor și ale Casei de Northeim. Din căsătoria lui Henric cu Gertruda a rezultat un singur copil, Henric Leul. După căsătorie, Henric a luat parte la războiul dintre regele Lothar și frații din Hohenstaufeni, Frederic (care era cumnat cu Henric, prin căsătoria sa cu sora lui Henric, Judith) și Conrad, duce de Franconia și ulterior rege al Germaniei sub numele de Conrad al III-lea. Angajat în această dispută, Henric era totodată preocupat în suprimarea unei revolte în Bavaria, conduse de contele Frederic de Bogen, în timpul căreia atât ducele cât și contele încercau să își stabilească propriul candidat în episcopatul de Regensburg. După un război devastator, Frederic de Bogen s-a supus în 1133, iar doi ani mai târziu cei doi frați din familia Hohenstaufen au încheiat pacea cu regele Lothar al III-lea. În 1136, Henric l-a însoțit pe socrul său, Lothar al III-lea în Italia și, luând comanda uneia dintre coloanele armatei imperiale, a pornit în marș în sudul Italiei, devastându-l. Remarcându-se pentru capacitățile sale militare în timpul acestei campanii, Henric a fost numit ca markgraf de Toscana și ca succesorul al lui Lothar în Ducatul de Saxonia. De asemenea, el a primit fostele proprietăți ale Matildei de Toscana.
Atunci când Lothar a murit în decembrie 1137, averea și poziția lui Henric îl recomandau drept principalul candidat la coroana Germaniei, însă aceleași caități care îi atrăseseră porecla de "cel Mândru" sau "cel Trufaș", au presărat invidie în rândul principilor, care s-au coalizat pentru a împiedica alegerea sa regală. Noul rege, Conrad al III-lea de Hohenstaufen, a solicitat insignia imperiale care se aflau în posesia lui Henric, iar acesta a cerut în schimb învestitura pentru Ducatul de Saxonia. Însă Conrad, care se temea de puterea lui Henric, a refuzat să consimtă, pretextând că era ilegal ca două ducate să încapă într-o singură mână. Încercările de a se ajunge la o înțelegere au eșuat, iar in iulie 1138 Henric a fost privat de ducatele sale. În 1139, Henric a reușit să îi alunge pe dușmanii săi Hohenstaufeni din Saxonia și se pregătea să atace Bavaria, când a murit subit în abația Quedlinburg. El a fost înmormântat în biserica de la Königslutter, alături de socrii săi.
Fiul său, Henric Leul, nu atinsese încă vârsta maturității. Ducatul de Bavaria a fost acordat de către Hohenstaufeni markgrafului Leopold al IV-lea de Austria, frate vitreg cu regele Conrad al III-lea. Saxonia, pe care Henric Leul încercase să o ocupe dar fără a fi învestiti, a fost conferită lui Albert Ursul, fiul tinerei fiice a ultimului duce Billung, Magnus.
Bibliografie modificare
- Acest articol conține text din Encyclopædia Britannica 1911, o publicație aparținând domeniului public.