Subdiviziunile Cuaternarului
Perioadă Epocă Vârstă Vechime
(milioane ani)
Cuaternar Holocen Meghalayan 0 0,0042
Northgrippian 0,0042 0,0082
Greenlandian 0,0082 0,0117
Pleistocen 'Tarantian' 0,0117 0,126
'Chibanian' 0,126 0,781
Calabrian 0,781 1,80
Gelasian 1,80 2,58

Holocenul este actuala epocă geologică. A început acum aproximativ 11.650 de ani în urmă, după ultima perioadă glaciară. Holocenul este a doua etapă a Cuaternarului, după Pleistocen. Ar putea reprezenta o interglaciațiune în cadrul Cuaternarului.[1]

Holocenul corespunde cu proliferarea rapidă, creșterea și impactul speciilor umane la nivel mondial, inclusiv toată istoria sa scrisă, revoluțiile tehnologice, dezvoltarea civilizațiilor majore și tranziția către viața urbană din prezent. În iulie 2018, Uniunea Internațională de Științe Geologice a împărțit Holocenul în trei subsecțiuni distincte:[2]

  • Greenlandian, care se întinde de acum 11.650 de ani până acum 8.326 de ani
  • Northgrippian, care se întinde de acum 8.326 de ani până acum 4.200 de ani
  • Meghalayan, care se întinde de acum 4.200 de ani până în prezent

Etimologie modificare

Termenul Holocen provine din greaca veche și înseamnă "total nou" (ὅλος hólos, „întreg, total” și καινός kainós, „nou”).[3][4]

Epoca mai este denumită și "epoca recentă" sau "aluvium". Impropriu i se mai spune și "postglaciar".[1]

Fluctuații climatice modificare

Inițial se credea că holocenul este o etapă caldă a Cuaternarului, lispită de fluctuații climatice suficient de puternice pentru a afecta culturile preistorice sau viețile oamenilor care le purtau. Cercetări mai recente au arătat însă că nu este cazul, și că Holocenul a avut de-a lungul său mai multe fluctuații climatice reprezentând mici ere glaciare, înainte de a fi urmate de perioade de optim climatic, marcate de o temperatură mai ridicată. Cea mai recentă "mică eră glaciară a avut loc între secolul XV și secolul XVIII.[1]

Note modificare

  1. ^ a b c Preda, p. 239.
  2. ^ Amos, Jonathan (). „Welcome to the Meghalayan Age a new phase in history”. BBC News. 
  3. ^ „Origin and meaning of Holocene”. Online Etymology Dictionary. Accesat în . 
  4. ^ „Origin and meaning of suffix -cene”. Online Etymology Dictionary. Accesat în . 

Bibliografie modificare

  • Preda, C; "Enciclopedia arheologiei și istoriei vechi a României", Vol. II, București, Editura Encliclopedică, 1996.

Legături externe modificare