Wikipedia

Hygrophorus cossus

specie de ciupercă

Hygrophorus cossus (James Sowerby, 1799 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrophorus,[1][2] este o specie foarte răspândită de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă în grupuri, preferat pe sol bazic și calcaros în păduri de foioase, sub fagi și stejari. Apare de la câmpie la munte din august până în noiembrie.[3][4]

Hygrophorus cossus
Genul Hygrophorus, aici Hygrophorus cossus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrophorus
Specie: H. cossus
Nume binomial
Hygrophorus cossus
(Sowerby) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus cossus Sowerby (1799)
  • Agaricus eburneus var. cossus (Sowerby) Rabenh. (1844)
  • Limacium eburneum var. cossus (Sowerby) P.Kumm. (1871)
  • Limacium cossus (Sowerby) Wünsche (1877)
  • Hygrophorus eburneus var. cossus (Sowerby) Quél. (1888)
  • Limacium eburneum var. cossus (Sowerby) J.E.Lange (1923)
  • Hygrophorus eburneus var. quercuum Arnolds (ca quercorum) (1985)
  • Hygrophorus quercetorum P.D.Orton (1985)
  • Hygrophorus cossus var. quercetorum (P.D.Orton) Bon (1989)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie modificare

 
James Sowerby

Numele binomial a fost determinat de cunoscutul savant englez James Sowerby drept Agaricus cossus care a descris și desenat specia în volumul 2 al operei sale Coloured figures of English Fungi or mushrooms din 1799.[5]

Apoi, în 1838, renumitul savant Elias Magnus Fries a transferat specia la genul Hygrophorus sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum,[6] fiind și numele curent valabil (2023).

Sinonim obligatoriu este Limacium cossus al micologului german Friedrich Otto Wünsche din 1877,[7] bazând pe descrierea lui Sowerby. Toți ceilalți taxoni (inclus variațiile descrise) sunt acceptați drept sinonime (vezi infocaseta).

Epitetul specific se referă la mirosul asemănător omizilor moliei Cossus cossus atunci când sunt tinere sau rănite.

Descriere modificare

 
Bres.: Hygrophorus cossus
  • Pălăria: nu prea cărnoasă (grosime maximă 1 cm) cu un diametru de 3-7 (9) cm, este la început boltită semisferic cu marginea răsucită spre interior, repede convexă și uneori umbonată, apoi aplanată, la bătrânețe ușor deprimată. Cuticula netedă, mată, este lipicioasă sau vâscoasă când este umed. Coloritul alb pentru mult timp se decolorează cu avansarea în vârstă, devenind în centru precum la margine crem până ocru-gălbui.
  • Lamelele: destul de distanțate și groase cu lameluțe intercalate de lungime diferită sunt arcuite precum larg adnate până scurt decurente la picior cu muchii netede. Coloritul este alb, devenind mai târziu crem până la ocraceu pal.
  • Piciorul: destul de solid de 4-8 (10) cm lungime și de 0,6-1,5 (2) cm lățime este cilindric și atenuat spre bază, uneori îndoit, mai întâi plin, apoi gol tubular pe dinăuntru. Suprafața este mai mult sau mai puțin netedă, spre vârf brumată până fin focoasă, în jos la început puternic vâscoasă, dar curând mai puțin până aproape uscată. Coloritul alb până la crem-gălbui, rumenește treptat de la bază în sus. Nu poartă un inel.
  • Carnea: este destul de moale, de culoare albă, mai groasă în mijloc și subțiată la margine. Mirosul este foarte particular, ceva ca oțet de lemn (Acetum lignorum; un lichid maro, acid și înțepător care miroase a cărbune ce apare în timpul distilării uscate a lemnului), asemănător celui a omizilor moliei Cossus cossus (vezi și mai sus) atunci când sunt tinere sau rănite pentru a descuraja prădătorii. Poate de acea, ciuperca nu este atacată de insecte.[8] Alți micologi compară mirosul cu cel de fructe putrezite, anghinare, topinambur sau chiar cu ulei de cocos rânced. Gustul este blând până la slab amar.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, hialini (translucizi), elipsoidali până sub-ovoidali, uneori ușor constrânși, măsurând (6,5) 7-10 (11) x 4,5-6 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate îngust cu 4 sterigme fiecare (uneori doar cu 3 sau 2 spori) au o dimensiune de 34-50 (55) x 6,5 (7)-8 (9) microni. Pileipellis este un ixo-trichoderm de până la 300 µm grosime, constă din hife hialine destul de compacte, erecte, împletite, late de 2,5-5 µm cu multe capete libere. Elementele apicale sunt parțial trunchiat-clavate cu o lățime de 4,5-6,5 µm. Stipitipellis, o ixocutis destul de subțire până la un ixo-trichoderm, în sus de până la 120 µm grosime, este alcătuită din hife destul de compacte, culcate până la erecte, cu multe capete libere late de (2,5) 4 x 6 (-7,5) µm, elementele apicale cu o dimensiune de 24-50 x 4,5-7 microni fiind cilindrice, atenuate sau slab clavate cu veruci la vârf, compuse din fascicule de hife erecte, de până la 100 µm lungime. Trama himenoforală este bilaterală, formată din elemente cilindrice spre puternic umflate de 60-140 x 4,5-25 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) lipsesc. Legături cu cleme sunt frecvente în întreg basidiocarpul. Legături cu cleme sunt frecvente în întreg basidiocarpul.[9][10]
  • Reacții chimice: se decolorează în total cu anilină de fenol vinaceu, cu formol brun-violet, cu Hidroxid de potasiu maximal slab gălbui și cu tinctură de Guaiacum încet albastru.[11]
  •  
    H. cossus, lamele și picior
  •  
    H. cossus tânăr
  •  
    H. cossus bătrân (stânga)
  •  
    H. cossus în diverse stadii de evoluție

Confuzii modificare

În mod general, Hygrophorus cossus poate fi confundat cu ciuperci comestibile și mai mult sau mai puțin savuroase cum ar fi: Cuphophyllus virgineus sin. Hygrocybe virginea (comestibil, se dezvoltă preferat prin pășuni)[12] Hygrophorus agathosmus (comestibil, se dezvoltă în păduri de conifere),[13] Hygrophorus chrysodon (comestibil),[14] [15] Hygrophorus discoxanthus (comestibilitate tare limitată, se dezvoltă tot sub fagi pe sol calcaros, dar cu miros puternic și nu prea plăcut, lamelele se decolorează galben-maroniu),[16] Hygrophorus eburneus (comestibil),[17] Hygrophorus gliocyclus (comestibil),[18] Hygrophorus hedrychii (comestibil, se dezvoltă sub mesteceni, fără miros și gust specific),[19] Hygrophorus ligatus (comestibil, se dezvoltă sub molizi, fără miros sau gust specific)[20] Hygrophorus nemoreus (comestibil),[21] Hygrophorus penarioides (comestibil, se dezvoltă tot sub fagi dar și sub stejari, fiind mai mare cu cuticulă uscată și mătăsoasă precum ușor pătat pe picior, rar)[22] Hygrophorus penarius (comestibil),[23] Hygrophorus piceae (comestibil, se dezvoltă în păduri de molizi pe mușchi, fără miros, cu gust plăcut),[24] Hygrophorus penarioides (comestibil, se dezvoltă tot sub fagi dar și sub stejari, fiind mai mare cu cuticulă uscată și mătăsoasă precum ușor pătat pe picior, rar)[25] sau Hygrophorus poetarum (comestibil, se dezvoltă tot sub fagi, dar cu miros fructuos și roz sub cuticulă, destul de rar),[26] sau chiar și cu Oudemansiella mucida (comestibil, saprofit),[27] Tricholoma album (necomestibil)[28] sau cu letala Leucocybe connata (crește în tufe).[29]

Specii asemănătoare în imagini modificare

  •  
    Cuphophyllus virgineus sin. Hygrocybe virginea
  •  
    Hygrophorus agathosmus
  •  
    Hygrophorus chrysodon
  •  
    Hygrophorus discoxanthus
  •  
    Hygrophorus eburneus
  •  
    Hygrophorus gliocyclus
  •  
    Hygrophorus ligatus
  •  
    Hygrophorus nemoreus
  •  
    Hygrophorus penarioides
  •  
    Hygrophorus penarius
  •  
    Hygrophorus poetarum
  •  
    !!!Leucocybe connata!!!
  •  
    Oudemansiella mucida
  •  
    !Tricholoma album!

Valorificare modificare

Acest burete este considerat comestibil, dar datorită mirosului său nu prea plăcut de valoare culinară scăzută, semnificativ inferioară față de exemplu Hygrophorus eburneus.

Note modificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 114-115 - 3, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ James Sowerby: „Coloured figures of English Fungi or mushrooms”, Editura Davis, London 1799, p. 53, tab. 121
  6. ^ Elias Magnus Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 321 [1]
  7. ^ Friedrich Otto Wünsche: „Die Pilze. Eine Anleitung zu ihrer Kenntnis”, Editura B. G. Teubner, Leipzig 1877, p. 118 [2]
  8. ^ Ewald Gerhard, Marina Gerhard: „Insekten“ (cu peste 1360 de specii descrise și 3640 fotografii), Editura Gräfe und Unzer Verlag GmbH, München 2021, ISBN 978-3-96747-048-2
  9. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 304
  10. ^ Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga (ed.): „Flora agaricina neerlandica”, vol. 2, Editura Taylor & Francis Books, Boca Raton 1990, p. 120, ISBN 978- 90-6191-971-1
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 91, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 390-391, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227, ISBN 3-405-12116-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 378-379, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 100-101, ISBN 978-3-440-14530-2
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 410-411, ISBN 88-85013-37-6
  18. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 90, ISBN 3-85502-0450
  19. ^ Der Tintling
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 440-441, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 443-443, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 114-115, ISBN 978-3-440-13447-4
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 436-437, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 378-379, ISBN 3-405-12124-8
  25. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 114-115, ISBN 978-3-440-13447-4
  26. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 94, ISBN 3-85502-0450
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 270-271, ISBN 3-405-12116-7
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 258-259, ISBN 3-405-12124-8
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 326-327 - 1, ISBN 3-405-12116-7

Bibliografie modificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Ettore Bielli: „Funghi. Conoscere, riconoscere e ricercare tutte le specie di funghi più diffuse”, Editura De Agostini, Novara 2012, ISBN: 978-88418-7695-4
  • Óscar García Cardo, José María García Cardo: „Guía de setas de la provincia de Cuenca”, Editura Ediciones de la Universidad de Castilla-La Mancha, Cuenca 2019, ISBN: 978-84-9044-345-3
  • Régis Courtecuisse, Bernard Duhem: “Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura HarperCollins, Chicago 1995, ISBN: 978-00022-0025-7
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Christian Deconchat, Jean-Marie Polèse: „Champignons l'encyclopédie”, Editura Éditions Artémis, Chamalières 2002, ISBN: 2-84416-145-6
  • Edmund Gardweidner: „Gros plan sur les champignons”, Editura Nathan, Paris 2017, ISBN: 978-20927-8876-9
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Jean-Louis Lamaison, ‎Jean-Marie Polese: „Encyclopédie visuelle des champignons”, Editura Éditions Artémis, Chamalières 2005, p. 131, ISBN: 284416-399-8
  • André Maublanc, Georges Viennot-Bourgin: „Les champignons comestibles et vénéneux”, vol. 2, Editura Paul Lechevalier, Paris 1971, ISBN: 978-27205-0514-0
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Roger Phillips: „Mushrooms: A comprehensive guide to mushroom identification”, Editura Macmillan, Londra sia Oxford 2013, ISBN: 978-0-330-44237-4
  • Peter Roberts, Shelley Evans: „The Book of Fungi: A Life-size Guide to Six Hundred Species from Around the World”, Editura Ivy Press, Lewes East Sussex 2014, ISBN: 978-17824-0136-0

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hygrophorus_cossus&oldid=15834059