Wikipedia

Hygrophorus queletii

specie de ciupercă

Hygrophorus queletii (Giacomo Bresadola, 1881) din încrengătura Basidiomycota, în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrophorus,[1][2] este o specie foarte rară de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în păduri de conifere, numai sub larici în locuri ierboase, adesea împreună cu Suillus grevillei, crescând în grupuri mai mari sau mai mici. Apare preponderent la munte din iulie (august) până în noiembrie.[3][4]

Hygrophorus queletii
Genul Hygrophorus, aici H. queletii
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrophorus
Specie: H. queletii
Nume binomial
Hygrophorus queletii
Bres. (1881)
Sinonime
  • Limacium queletii (Bres.) Henn. (1898)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie modificare

 
G. Bresadola

Numele binomial a fost determinat de cunoscutul micolog italian Giacomo Bresadola drept Hygrophorus queletii în volumul 1 al operei sale Fungi Tridentini din 1881,[5] fiind și numele curent valabil (2023).

Sinonim obligatoriu este Limacium queletii al botanistului și micologului german Paul Christoph Hennings (1841-1908) din 1898,[6] bazând pe descrierea lui Bresadola.

Alte încercări de redenumire sau variații descrise nu sunt cunoscute.

Epitetul specific a fost hotărât de Bresadola în onoarea cunoscutului micolog francez Lucien Quélet.

Descriere modificare

 
Bres.: Hygrophorus queletii
  • Pălăria: fibroasă și destul de cărnoasă de obicei cu un diametru de 3-6 (8) cm este inițial aproape emisferică cu marginea răsucită spre inferior și franjurată, apoi convexă cu o cocoașă mică tocită, nu aplatizând total la bătrânețe, dar uneori slab deprimată în centru. Cuticula încarnat-fibroasă, dezvoltând cu timpul în centru solzișori fini care sunt ușor de îndepărtat, este uscată, dar lipicioasă când este umed. Coloritul este albicios, alb ca fildeșul până la crem-albicios, spre mijloc ruginiu.
  • Lamelele: ceva elastice, groase și distanțate, cu lameluțe intercalate, ocazional și bifurcate, sunt adnate și slab decurente la picior. Coloritul este albicios cu reflexe de culoarea cărnii somonului.
  • Piciorul: solid, destul de cărnos, fibros longitudinal și plin pe dinăuntru cu o lungime de 4-8 (10) cm și o lățime de 0,8-1,5 (2) cm este esențial cilindric, spre bază însă ascuțit. Suprafața uscată, uneori slab cleioasă și golașă este albă, ocazional cu nuanțe gălbuie, îngălbinind în varstä mai puternic. Nu reacționează la apăsare și nu poartă un inel.
  • Carnea: destul de compactă și fermă este albă, sub cuticulă galbenă. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul este imperceptibil, iar gustul blând și ceva de migdale amare.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, hialini (translucizi), neamilozi, elipsoidali, apiculați spre vârf, cu o mărime de 8-9 x 4-5 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate cu 4 sterigme (rareori doar două) fiecare au o dimensiune de 50-60 x 6-8 microni. Trama himenoforului este bilaterală. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) lipsesc.[7]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu Hidroxid de potasiu gălbui.[8]

Confuzii modificare

În mod general, Hygrophorus queletii poate fi confundat cu ciuperci comestibile mai mult sau mai puțin savuroase aceleiași specii cum sunt: Hygrophorus agathosmus (comestibil),[9] Hygrophorus chrysodon (comestibil),[10] Hygrophorus gliocyclus (comestibil,[11] Hygrophorus hedrychii (comestibil, se dezvoltă sub mesteceni, fără miros și gust specific),[12] Hygrophorus ligatus (comestibil, se dezvoltă sub molizi, fără miros sau gust specific)[13] Hygrophorus nemoreus (comestibil), pălărie mai închisă, cuticula uscând repede, fără miros sau gust specific),[14] Hygrophorus poetarum (comestibil, se dezvoltă tot sub fagi, dar cu miros fructuos și roz sub cuticulă, destul de rar),[15] Hygrophorus pudorinus (comestibil, de valoare culinară foarte scăzută),[16] sau Hygrophorus unicolor sin. Hygrophorus leucophaeus (comestibil)[17] + imagini.

Specii asemănătoare în imagini modificare

  •  
    Hygrophorus agathosmus
  •  
    Hygrophorus chrysodon
  •  
    Hygrophorus gliocyclus
  •  
    Hygrophorus ligatus
  •  
    Hygrophorus nemoreus
  •  
    Hygrophorus poetarum
  •  
    Hygrophorus pudorinus

Valorificare modificare

Hygrophorus queletii este o specie comestibilă de calitate mediocră. Datorită rarității, ar trebui însă fi cruțată și lăsată la loc.

Note modificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 446-447 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 130-131 - 3, ISBN 978-3-8354-1839-4
  5. ^ Giacomo Bresadola: „Fungi Tridentini”, Editura J. Zippel, Trento 1881, vol. 1, fasc. 1, p. 213
  6. ^ Paul Hennings: „Limacium queletii”, în: Adolf Engler, Karl Anton Eugen Prantl: „Die natürlichen Pflanzenfamilien nebst ihren Gattungen und wichtigeren Arten insbesondere den Nutzpflanzen”, vol. 1, partea 1 (Secția: Fungi (Eumycetes), Editura Engelmann, Leipzig 1898, p. 213
  7. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 311
  8. ^ Pilzforum
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227, ISBN 3-405-12116-7
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 378-379, ISBN 3-405-12124-8
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 90, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Der Tintling
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 440-441, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 443-443, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 94, ISBN 3-85502-0450
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 442-443 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 386-387 - 1, ISBN 3-405-12124-8

Bibliografie modificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • René Bigeard, ‎Henri Guillemin: „Flore des champignons supérieurs de France les plus importants à connaître (comestibles et vénéneux) - 1607 espèces ou variétés, Editura E. Bertrand, Chalon-sur-Saône 1909
  • Marcel Bon: „Flore mycologique d'Europe: Hygrophoraceae lotsy”, vol. 1, Editura Association d'ecologie et de mycologie, Lille 1990
  • Régis Courtecuisse, Bernard Duhem: “Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura HarperCollins, Chicago 1995, ISBN: 978-00022-0025-7
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Paul Wilhelm Magnus: „Die Pilze (Fungi) von Tirol, Vorarlberg und Liechtenstein”, Editura Editura Outlook Verlag GmbH, Frankfurt 2023, ISBN: 978-3-36862-073-8
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, cu 429 ilustrații, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Erich W. Ricek: „Die Pilzflora des Attergaues, Hausruck- und Kobernausserwaldes”, Editura Zoologisch-Botanische Gesellschaft in Österreich, Viena 1989</ref>
  • Pier Andrea Saccardo: „Sylloge fungorum omnium husque cognitorum”, vol. 5, Editura „Sumptibus auctoris typis Seminarii”, Padova 1887, p. 391 [1]</ref>
  • Helmuth Schmid-Heckel: „Zur Kenntnis der Pilze in den Nördlichen Kalkalpen: Mykologische Untersuchungen im Nationalpark Berchtesgaden”, Editura Berchtesgadener Anzeiger, Berchtesgaden 1985, p. 76, ISBN: 978-3-922-32507-9
  • Rolf Singer: „Mushrooms and Truffles - Botany, Cultivation, and Utilization, Editura L. Hill; New York, Interscience Publishers, New York 1961

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hygrophorus_queletii&oldid=15826157