Indiile negre

Indiile negre (franceză Les Indes noires) este un roman scris de Jules Verne în 1877. Opera a apărut în foileton în Le Temps între 28 martie și 22 aprilie, iar pe 24 septembrie același an a fost publicată în volum^[1].

Cartea stabilește o paralelă între bogăția legendară a indiilor orientale și occidentale și noua bogăție bazată pe cărbune a regiunilor industrializate ale Europei, dobândită în cursul revoluției industriale.

Intriga modificare

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Simon Ford este un fost maistru din mina de huilă din Aberfoyle, Scoția. După ce prospectorii au declarat epuizate zăcămintele, cu un deceniu în urmă, el a rămas să trăiască în galerii, împreună cu soția sa, Madge, și fiul lor, Harry. Însă cercetările lui dau la iveală un nou filon și, la cererea lui, inginerul minier James Starr reia exploatarea.

Exploatarea este reluată cu succes și o nouă așezare minieră ia naștere în zonă. Însă o serie de fenomene inexplicabile încep să se producă, multiplicându-se în timp, explicate în primă fază prin prezența unor creaturi fantastice în galeriile minei. Misterul ia sfârșit odată cu găsirea lui Nell - o tânără care pare să nu fi văzut niciodată lumina zilei și nu are nicio noțiune despre împărțirea timpului în zile și ore. În decursul anilor următori, fata este adoptată de Simon și de soția lui, Madge.

Capitolele cărții modificare

I Două scrisori contradictorii
II La drum!
III Subsolul Regatului Unit
IV Mina Dochart
V Familia Ford
VI Câteva fenomene inexplicabile
VII O experiență a lui Simon Ford
VIII O explozie de dinamită
IX Noua Aberfoyle
X Dus și întors
XI Doamnele de foc

XII Isprăvile lui Jack Ryan
XIII Coal-city
XIV Suspendat de un fir
XV Nell la cottage
XVI Pe scara oscilantă
XVII Un răsărit de soare
XVIII De la lacul Lomond la lacul Katrine
XIX O ultimă amenințare
XX "Penitentul"
XXI Căsătoria lui Nell
XXII Legenda bătrânului Silfax^[2]

Sursele romanului modificare

Criticii au urmărit mai multe piste pentru geneza Indiilor negre. Prima și cea mai evidentă ținând cont de data apariției o constituie călătoria efectuată împreună cu Aristide Hignard în Anglia și Scoția^[3]. Pentru a descrie țările în care se petrece acțiunea, Verne nu a trebuit decât să apeleze la "jurnalul de călătorie" pe care nu dorea să îl publice (deși au existat anumite tentative cu Musée des Familles^[4] și, posibil, chiar cu Hetzel). În fapt, pasaje întregi din notițele sale se regăsesc în roman (călătoria lui James Starr pe Forth, la bordul Prințului de Galles, sau excursia lui Nell în afara lumii subterane).

Scoția a fost mereu o a doua patrie pentru Verne, fără îndoială din cauza ascendenței materne^[5]. O regăsim și în Raza verde și în Copiii căpitanului Grant.

În ceea ce privește descrierea vieții minerilor, Verne s-a inspirat pe larg din cartea lui Louis Simonin, La vie souterraine ou les Mines et les Mineurs, apărută în 1866. De aici a preluat vocabularul minerilor și chiar titlul romanului. În La vie souterraine (I. Cap. IV), scrie: Englezii sunt foarte mândri de minele lor de huilă, pe care le numesc "Indiile negre", Black Indies, pentru a arăta importanța pe care o dau acestor exploatări^[6]. De altfel, Verne nu este singurul care a apelat la această carte. Câțiva ani mai târziu, Émile Zola a găsit aici numeroase note pe care le-a folosit în Germinal.

Jacques Noiray crede că scriitorul s-a inspirat în crearea personajului Nell din nuvela L'ange de la houillère apărută în Musée des Familles între decembrie 1854 și ianuarie 1855 și semnată de un anume C. Survilli (ortografiat și Surmilli), căruia nimeni nu i-a dat de urmă. Este istoria unei tinere dintr-o familie burgheză scăpătată, care coboară să lucreze în mină pentru a-și ajuta tatăl bolnav și care se întâlnește cu fiica patronului^[7].

În sfârșit, Jules Verne a vrut să se impregneze de atmosfera minei. Pe 6 noiembrie 1876, însoțit de fiul editorului său, a vizitat minele din Anzin. Câteva zile mai târziu scria: Hm! Ce călătorie am făcut lunea trecută! Am fost tentat să nu mă mai spăl vreodată, pentru a păstra mai bine amintirea cărbunelui^[8]. Și Zola a mers în același loc pentru a se documenta în vederea scrierii romanului Germinal.

Teme abordate în cadrul romanului modificare

Fantasticul (pe care îl regăsim și în Castelul din Carpați) și importanța folclorului.
Nebunia (reprezentată de personajul Silfax)
Rolul cavalerului salvator (când Harry Ford vine în ajutorul lui Nell)

Lista personajelor modificare

James Starr - 55 de ani, scoțian, inginer, fost director al minei din Aberfoyle.
Harry Ford - 25 de ani, fiul lui Simon și Madge Ford. A ales să trăiască în mină, alături de părinții săi.
Simon Ford - 65 de ani, fost maistru minier, care nu a mai părăsit mina.
Madge Ford - soția lui Simon, de acord în totalitate cu soțul ei și cu condițiile de viață.
Nell - între 15 și 16 ani. Și-a petrecut întreaga copilărie sub pământ, în compania bunicului său.
Jack Ryan - 25 de ani, prieten cu Harry Ford. Este un cimpoier superstițios, al cărui repertoriu readuce la viață istoria fantastică.
Silfax - fost detonator în mina din Aberfoyle, om retras, bunicul lui Nell.
Sir W. Elphiston - președintele institutului regal, coleg cu James Starr.

Adaptări modificare

1964 - Les Indes noires, film de televiziune realizat de Marcel Bluwal

Traduceri în limba română modificare

perioada interbelică – Indiile negre, Ed. Cugetarea, traducere P.I. Barad-Roman, 128 pag.
1979 – Indiile negre. Goana după meteor, Ed. Ion Creangă, Colecția „Jules Verne”, nr. 19, traducere Ecaterina Micu, 300 pag.
2001 – Indiile negre, Ed. Regis, traducere P.I. Barad-Roman, 192 pag., ISBN 973-8373-03-4
2003 – Indiile negre, Ed. Corint, traducere Camelia Dănescu, 160 pag., ISBN 973-653-358-1
2005 – Indiile negre, Ed. Ștefan, 176 pag., ISBN 973-7837-25-8
2010 – Indiile negre. Goana după meteor, Ed. Adevărul, Colecția „Jules Verne”, nr. 19, traducere Aurelia-Mihaela Hapaleți și Gellu Naum, 400 pag., ISBN 978-606-539-155-0

Note modificare

^ Piero Gondolo della Riva. Bibliographie analytique de toutes les œuvres de Jules Verne. Vol I. Société Jules Verne. 977.
^ Titlurile capitolelor au fost preluate din ediția apărută la editura Ion Creangă în 1979.
^ Voyage à reculons en Angleterre et en Écosse. Editura Cherche-Midi. 1989.
^ Conform lui Christian Robin. Vezi notele ediției citate anterior.
^ Un arcaș scoțian aflat în serviciul lui Ludovic al XI-lea a fost strămoșul mamei sale. Vezi Jean-Jules Verne: Jules Verne. Hachette. 1973.
^ Citat de Jacques Noiray în eseul său în două volume Le romancier et la machine. Librairie José Corti. 1981.
^ Vezi Jacques Noiray, prefața operei citate. Vol. I, pag. 46-48. José Corti. 1981.
^ Scrisoare către Louis-Jules Hetzel din 11 noiembrie 1876. Corespondanța lui Jules Verne și Pierre-Jules Hetzel. Vol. II. Slatkine. 2001.

Legături externe modificare

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Indiile negre

[1] Piero Gondolo della Riva. Bibliographie analytique de toutes les œuvres de Jules Verne. Vol I. Société Jules Verne. 977.

[2] Titlurile capitolelor au fost preluate din ediția apărută la editura Ion Creangă în 1979.

[3] Voyage à reculons en Angleterre et en Écosse. Editura Cherche-Midi. 1989.

[4] Conform lui Christian Robin. Vezi notele ediției citate anterior.

[5] Un arcaș scoțian aflat în serviciul lui Ludovic al XI-lea a fost strămoșul mamei sale. Vezi Jean-Jules Verne: Jules Verne. Hachette. 1973.

[6] Citat de Jacques Noiray în eseul său în două volume Le romancier et la machine. Librairie José Corti. 1981.

[7] Vezi Jacques Noiray, prefața operei citate. Vol. I, pag. 46-48. José Corti. 1981.

[8] Scrisoare către Louis-Jules Hetzel din 11 noiembrie 1876. Corespondanța lui Jules Verne și Pierre-Jules Hetzel. Vol. II. Slatkine. 2001.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]