Intermundii
Această pagină a fost propusă pentru ștergere.
Motivul: Acest articol a fost marcat de Pafsanias în ianuarie 2024 ca nerespectând politica de notabilitate. Rolul acestei propuneri este să aducă articolul în atenția comunității pentru a permite o discuție asupra conținutului său.
Decizia privind ștergerea acestei pagini se va lua în urma discuției desfășurate la Wikipedia:Pagini de șters/Intermundii. Vă invităm să vă exprimați acolo opinia față de această propunere, cu argumente bazate pe politica de ștergere. Vă rugăm să nu schimbați titlul paginii pe durata discuției, întrucât legăturile între ea și discuție se vor strica. O decizie privind titlul paginii rămâne a se lua în urma discuției sau după încheierea acesteia.
Către administratori: Înainte de a efectua ștergerea verificați ce pagini trimit aici și dacă istoricul paginii conține vreo versiune validă. |
Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor. |
Volumul de debut al poetului Dan Damaschin, publicat la Editura Albatros în 1975.
Referințe critice selective modificare
Constanța Buzea, Intermundii, în Amfiteatru, nr. 2, 1976: „Înzestrat cu un ales simț al limbii, cu vocația poeziei, Dan Damaschin nu scapă nici un cuvânt care să sune în gol, care să nu se acopere de un sens major. Nu-și permite să fie discursiv, se teme parcă de dialog. În schimb, raza de acțiune a monologului interior tinde spre filosofie, mișcând de jur împrejurul eului liric un teritoriu încărcat de semnificații, ca un cadran cu semne harnice și sigure.„
I. Negoițescu, Alte însemnări critice, Editura Cartea Românească, București, 1980, p. 172: „Dacă în primele secole ale erei noastre Orfeu n-a mai reprezentat o putere vrăjitorească, simbolizând dimpotrivă o blândă putere de domolire a materialității brutale, devirilizat fiind deci prin spiritualizare, orfismul lui Dan Damaschin ține de această concepție, suavizată uneori până la blândețea franciscană, cu acele trăsături de melancolie inocentă, care au culminat înspre Romantism, odată cu Hölderlin.”
Această pagină necesită categorisire. Pagina este insuficient categorisită sau nu a fost inclusă în nicio categorie tematică. |