Ioan Ardeleanu

scriitor român

Ioan Ardeleanu (n. 15 septembrie 1947, Bobda, jud.Timiș – d. 6 octombrie 2007, Lugoj, jud.Timiș) a fost un poet, prozator, eseist, fondator al revistei "Banat", Lugoj. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 30 iunie 2003.

Studii modificare

A absolvit liceul la Timișoara (1967). Facultatea de Filologie, Universitatea din Timișoara, secția româno-franceză (1972).

Funcții modificare

A fost profesor la Lugoj (1972-1990); a desfășurat activități cu caracter managerial (1990-2004); a fost redactor-coordonator al revistei „Banat" (2004-2007).

Colaborări modificare

„Orizont", „Poezia", „Ulysse", „Limba și literatura română", „Forum studențesc", „Reflex", „Cuvinte românești", „Cafeneaua literară", „Renașterea bănățeană. Paralela 45" etc.

Volume publicate modificare

  • Cunoașterea umbrei, poeme, Timișoara, Editura Hestia, 2002;
  • Cezură, poeme, Timișoara, Editura Anthropos, 2002;
  • Cuvintele scribului, poeme, Timișoara, Editura Anthropos, 2002;
  • Palia de la Orăștie. Orizont cultural și realitate lingvistică, Timișoara, Editura Hestia, 2003;
  • Liniștea zilei, poeme, Editura Anthropos, 2003;
  • Afloriment, poeme, Timișoara, Editura Anthropos, 2005;
  • Grădina lui Akademos, Timișoara, Editura Anthropos, 2006;
  • Purpură, poeme, Timișoara, Editura Anthropos, 2007;
  • Cuvintele scribului și alte poeme, Antologie, aparat critic și cuvânt înainte de Lucian Alexiu, postfață de Grațiela Benga, Timișoara, Editura Anthropos, 2007.

Referințe critice modificare

Lucian Alexiu, „Redeșteptarea", nr. 608, 2003; Iulian Vancea, „Redeșteptarea", nr. 608, 2003; Octavian Doclin, „Reflex", nr. 1-2-3, 2003; Constantin Buiciuc, „Actualitatea", nr. 302, 2003; Remus Valeriu Giorgioni, „Arca", nr. 7-8-9, 2003; Paul Doru Chinezu, „Cuvinte românești", nr. 4, 2003; Constantin Buiciuc, „Cuvinte românești", nr. 4, 2003; Paul Doru Chinezu, „Cuvinte românești", nr. 5, 2003; Ion Pachia Tatomirescu, „Orient Latin", 2004; Dana Nicoleta Popescu, „Banat", nr. 9-10, 2005.