Jules Renard
| Pierre-Jules Renard | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Pierre-Jules Renard  |
| Născut | [1][2][3][4] Châlons-du-Maine, Pays de la Loire, Franța[5] |
| Decedat | (46 de ani)[1][2][3][4] București, România |
| Înmormântat | cimetière de Chitry-les-Mines[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Franța |
| Ocupație | scriitor aphorist[*] dramaturg romancier[*] diarist[*] critic literar[*] poet |
| Limbi vorbite | limba franceză[6][7] |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1892-1910 |
| Limbi | limba franceză |
| Mișcare/curent literar | Naturalism |
| Specie literară | poezie, teatru, roman, povestire |
| Operă de debut | Les Roses (Trandafirii) |
| Note | |
| Premii | Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*] |
| Decorații:Legiunea de Onoare; Membru al Academiei Goncourt | |
Modifică date / text  | |
Jules Renard (n. , Châlons-du-Maine, Pays de la Loire, Franța – d. , București, România) a fost un romancier și dramaturg francez.
Biografie modificare
A urmat cursurile de retorică și filozofie ale Liceului Charlemagne din Paris. După bacalaureat, a rămas la Paris unde a început să colaboreze la diverse reviste și să frecventeze cafenelele din Cartierul Latin, locul de întâlnire al boemei literare pariziene. Tot aici a întâlnit-o pe actrița Danielle Davyle, care i-a inspirat personajul Blanche din Le Plaisir de rompre.
În 1889, împreună cu câțiva prieteni, a fondat revista literară Mercure de France, în care a publicat povestiri care au apărut în 1890 sub titlul Sourires pincés. În această perioadă a început să se implice din ce în ce mai mult în viața artistică a capitalei și să frecventeze spectacolele în compania câtorva prieteni, printre care Maurice Barrès, André Gide sau Marcel Schwob. În casa lui Alphonse Daudet i-a cunoscut pe Auguste Rodin și Edmond de Goncourt. I s-a propus să facă parte din comitetul de lectură al Théâtre d’Art.
Din 1890 a publicat în cele mai prestigioase ziare pariziene: Le Figaro, Gil Blas sau L’Echo de Paris, iar în 1894 i-a apărut romanul autobiografic Poil de Carotte, excelent primit de critici, a cărei versiune teatrală a obținut un succes fenomenal în 1990.
Grație lui Edmond Rostand, a întâlnit-o în 1895 pe Sarah Bernhardt. În 1900 a fost ales consilier municipal al comunei Chaumont și a fost decorat cu Legiunea de Onoare, apoi din 1904 până în 1910 a fost primarul orașului Chitry-les-Mines. În 1907 a fost ales membru al Academiei Goncourt.
Cele mai cunoscute scrieri ale sale sunt Poil de Carotte (1894), Les Histoires Naturelles (1896), Le Plaisir de rompre (1898) și Huit jours à la campagne (1906). Jurnalul său intim, o capodoperă de introspecție, ironie și umor, îi domină opera.
Scrieri modificare
- Les Roses (versuri), 1883
- Crime de village, 1888
- L’Écornifleur, 1892
- Poil de Carotte (Morcoveață), 1894
- Le Vigneron dans sa vigne,1895
- Histoires naturelles (Istorii naturale), 1896, unele transpuse pe muzică de Maurice Ravel
- Le Plaisir de rompre, 1897
- Huit jours à la campagne, 1906
- Les Buccoliques, 1898 – 1908
- Les Cloportes, (volum apărut postum, în 1919)
- Journal (Jurnal) (volum apărut postum, în 1925)
- Correspondance (volum apărut postum, 1925 – 1927)
Scrieri traduse în limba română modificare
- Morcoveață, Editura Corint, 2003 / Editura Ion Creangă, 1970
- Pagini de istorie naturală, Editura All, 2005
- Jurnal, Editura Nemira, 2007 [8]
Anecdotă modificare
În Jurnal, 1900: "Un exemplar din "Morcoveață" circulă la Chitry, adnotat cam în felul următor: Exemplar aflat din întâmplare la un librar. Este o carte în care el (adică Jules Renard) o bârfește pe maică-sa pentru a se răzbuna împotriva ei"[9].
Note modificare
- ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b c d Jules Renard, Encyclopædia Britannica Online, accesat în
- ^ a b c d Jules Renard, SNAC, accesat în
- ^ a b c d Jules Renard, Internet Broadway Database, accesat în
- ^ Ренар Жюль, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ CONOR[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Selectia "Formula AS", Adriana Bittel, Formula AS - anul 2007, numărul 792, accesat la 21 ianuarie 2014
- ^ Modest Morariu, Prefață la: Jules Renard, Morcoveață, Editura Ion Creangă, București, 1970, p. 9.
Surse bibliografice modificare
- Clouard Henri, Histoire de la littérature française, Paris, Albin Michel, s.d. (1962), vol. I
- Jules Renard, Œuvres choisies, Éditions en langues étrangères, Moscou, 1958.
- Jules Renard, Morcoveață, Editura Ion Creangă, București, 1970.
- Mic dicționar. Scriitori francezi, Editura științifică și enciclopedică, București, 1978.
Legături externe modificare
- fr Présentation biographique
- fr Œuvres en ligne (projet Gutenberg)
- fr Journal en ligne (ABU)
- fr Citations
- fr Carte audio gratuită "Histoires Naturelles Arhivat în , la Wayback Machine. de Jules Renard.