Limba sumeriană

Mesopotamia Antică
	Eufrat – Tigru
	Asiriologie
Orașe / Imperii
	Sumer: Uruk – Ur – Eridu
	Kiș – Lagaș – Nippur
	Imperiul Akkadian: Akkad
	Babilon – Isin – Susa
	Asiria: Assur – Ninive
	Dur-Șarrukin – Nimrud
	Imperiul Babilonian – Caldeea
	Elam – Amoriți
	Hurieni – Mitanni
	Kasiți – Urartu
Cronologie
	Regi ai Sumerului
	Regi ai Asiriei
	Regi ai Babilonului
Limbă
	Scriere cuneiformă
	Sumeriană – Akkadiană
	Elamită – Hurriană
Mitologie
	Enûma Eliș
	Ghilgameș – Marduk – Anunnaki
Artă
	Stindardul Urului
	Lirele de Ur
	Berbecii dintr-un tufiș
	Statuia lui Ebih-Il
	Ziguratul Urului

Clasificare
Sumeriană eme-ĝir, eme-gi
o listă de daruri, Adab, sec 26 î.Hr.
Vorbită în	Sumerul de odinoară
Regiuni	sudul Mesopotamiei
Număr de vorbitori	nu mai există
Limbă-mamă	proto-sumeriană
Perioadă de existență	antichitate
Sistem de scriere	scriere cuneiformă
Tipologie lingvistică	SVO
limbă izolată sumeriană
Statut oficial și codificare
ISO 639-1	nu există
ISO 639-2	sux
ISO 639-3 (cel mai răspândit dialect)	sux^[1]
SIL	sux
Această pagină poate conține caractere Unicode
Modifică date / text

Limba sumeriană (în sumeriană: 𒅴𒂠 EME.G̃IR₁₅) a fost o limbă izolată vorbită în antichitate în Imperiul Sumerian. Este o limbă izolată deoarece nu este înrudită cu nicio altă limbă (nici chiar cu limbile vorbite în regiunile învecinate: ebraică, akkadiană, babiloniană, asiriană, toate acestea fiind limbi semitice), formează o singură familie.

Sumeriana s-a vorbit din al treilea mileniu î.Hr. până prin secolul al XVII-lea (după alți autori al XIX-lea) î.Hr., fiind treptat înlocuită de akkadiană. Totuși a mai fost utilizată ca limbă literară, științifică și religioasă în Mesopotamia până către sfârșitul primului secol d.Hr.

Este una dintre primele limbi (dacă nu chiar prima) care și-a dezvoltat un sistem de scriere (ca. 3200 î.Hr.). Este vorba de scrierea cuneiformă.

Printre cele mai importante centre ale culturii sumeriene se numără: Ur, Uruk, Lagaș, Nippur, Eridu, Girsu.

Varietăți modificare

Etape modificare

Dintr-un grup unic de documente timpurii vorbind despre transferul de pământ (în acest caz, un "b'uru" - în jur de 60,7 hectare), această tăbliță prezintă tranziția de la un sistem de scriere bazat pe imagini la unul unde semnele indică sunete. Vaza și piciorul sunt lesne de recunoscut, dar reprezintă mai mult sunete decât obiecte. La rândul de jos, cele două linii ondulate, sub formă de plante înmugurite, sunt simbolul grădinii.

Scrierea limbii sumeriene este împărțită în 5 perioade:

Sumeriana arhaică - între secolele al XXXI-lea și al XXVI-lea î.e.n.;
Sumeriana veche sau clasică - între secolele al XXVI-lea și al XXIII-lea î.e.n.;
Neo-sumeriana - între secolele al XXIII-lea și al XXI-lea î.e.n.;
Sumeriana târzie - între secolele al XX-lea și al XVIII-lea î.e.n.;
Post-sumeriana - după anii 1.700 î.e.n..

Sumeriana timpurie este cel mai cunoscut stadiu al unei scrieri cunoscute, începând cu perioada Jemdet Nasr, adică între secolele al XXXI-lea și al XXX-lea î.Hr. Unele versiuni ale cronologiei istoriei pot să omită Sumeriana târzie.

Perioada arhaică modificare

Acest grup de monumente conține textele din Uruk din ruinele situate în nordul Babiloniei de la Djemdet-Nasrnși Tell’Uqair.

Dialecte și limbi artificiale modificare

Există diferențe minime între textele economice sau cele ale listelor de regi din Lagaș, Ur și din Nippur. Însă diferențele importante din limba documentelor economice sau istorice nu sunt variante dialectale, ci tradiții locale ale scribilor influențați mai mult sau mai puțin de limba akkadiană.

În textele sumeriene întâlnim însă următoarele apelații pentru variante lexicale folosite în scrieri: eme—si—sa «limba obișnuită», care ar constitui cel mai important dialect, apoi eme—gal «limbă mare» eme-sukud (-da) «limbă înălțată», eme—suh (a) «limba aleasă»; eme—te—na «limba greșită», iar alături de acestea jargoane folosite de anumite grupuri de indivizi: eme—má—lah—a «limba corăbierilor» și eme—undula «limba păstorilor».

Un loc aparte îl ocupa înlăuntrul dialectelor literare eme — sal (akkadian ummisallu) care are sensul de «limbă a disputelor». Această formă de limbă este utilizată când vorbesc femei, în vreme ce bărbații și părțile narative vorbesc în limba obișnuită, aceasta bineînțeles în textele literare. Deosebirea între dialectul femeilor și ce obișnuit constă în modificări în consoanele radicalelor, apoi în foloseirea unir termeni ce nu se întâlnesc în limba obișnuită.

Morfologie modificare

Pronumele sunt pronume personale identice și pronume sufixe. Redăm mai jos numai formele paleo-sumeriene ale pronumelor personale independente:

Singular		Plural
Persoana I	ngá-e	Persoana I	me-de
Persoana a II-a	za-e	Persoana a II-a	me-ze
Persoana a III-a	a-ne	Persoana a III-a	a-na-ne

Pronumele independent personal i se adaugă, ca și substantivelor, post pozițiilor cazurilor: ngá — k-ám «fiind al meu».

Fonetică modificare

Asumatele forme fonologice sau morfologice vor fi între slash-uri //, cu text simplu folosit pentru transcrierea asiriologică de Sumeriană. Multe din următoarele exemple sunt neatestate.