Cupa Angliei sau Cupa FA (englezăThe Football Association Challenge Cup) este o competiție în sistem eliminatoriu din sistemul fotbalisticenglez organizată și numită după Asociația de Fotbal din Anglia. Este cea mai veche competiție de fotbal din lume,[1] debutând cu sezonul 1871–72.[2] La competiție pot lua parte toate echipele din primele zece eșaloane din sistemul fotbalistic englez, deși stadionul echipei gazde trebuie să îndeplinească câteva criterii pentru ca echipa să fie acceptată.[3] În luna mai are loc finala cupei, recunoscută ca un spectacol final al sezonului englez de fotbal.[4]
Arsenal este echipa care are cele mai multe cupe în palmares, paisprezece, urmată de Manchester United cu douăsprezece, Chelsea, Liverpool și Tottenham Hotspur cu câte opt.[2] Unele echipe au câștigat trofeul în două sau mai multe sezoane la rând în opt ocazii, iar trei echipe, Wanderers, Blackburn Rovers și Tottenham Hotspur au câștigat mai multe finale la rând.[2]
Prima campioană a fost Wanderers, o echipă formată din tineri din Londra, care a mai câștigat alte cinci ediții din șapte. Primele echipe care au triumfat în competiția erau formate din amatori bogați din sudul Angliei.[5]. În 1883, Blackburn Olympic devine prima echipă din nord care câștigă cupa, în fața celor de la Old Etonians. Până la revenirea în Blackburn, căpitanul Albert Warburton a declarat: „Cupa este bine primită în Lancashire. Va fi bine păzită și nu se va mai întoarce niciodată în Londra.”[6]
Odată cu apariția primelor cluburi profesioniste de fotbal, cele de amatori și-au pierdut din importanță.[5] Primele cluburi profesioniste au format The Football League în 1888.[7] De atunci, o singură echipă care nu juca era membră a unei ligi profesioniste si a câștigat cupa. Tottenham Hotspur, care juca în Southern League, a învins-o pe Sheffield United din The Football League în finala din 1901.[8] Un an mai târziu Sheffield United a ajuns din nou în finală pe care a și câștigat-o. Cupa a rămas în vitrinele echipelor din nord, până în 1921, când Tottenham l-a cucerit pentru a doua oară.[2] Echipa Cardiff City, care deși este din Țara Galilor joacă în Liga Engleză de Fotbal, este singura din afara Angliei care obținut cupa (cea din 1927).[9] Echipa scoțiană Queens Park a ajuns de două ori în finalele primelor ediții ale competiției.[2]
Newcastle United s-a bucurat de o scurtă perioadă de dominare în anii '50, câștigând trofeul de trei ori în cinci ani,[2] iar în anii '60, Tottenham Hotspur a cucerit trei trofee din șapte. Aceasta a marcat începutul unei perioade de succes pentru cluburile londoneze, ieșind învingătoare în 11 finale din 22 .[10] Echipele din a doua ligă engleză, numită atunci Second Division, au deținut trofeul între anii 1973 și 1980, printre care[10]Sunderland în 1973, Southampton în 1976, și West Ham United în 1980, ultima victorie într-o finală pentru cele din afara primei ligi.[2][8] De la triumful neașteptat al celor de la Wimbledon în 1988,[11] așa numitul „Big Four”, din care fac parte[12]Manchester United, Liverpool, Arsenal și Chelsea, și-au adjudecat trofeul de 19 ori din 23 posibile. În ultimele finale jucate pe Wembley, Chelsea are cele mai multe cupe câștigate, șase.[2]
Până în 1999, egalul într-o finală ducea la rejucarea meciului;[13] de atunci partida se decide în prelungiri și dacă scorul este tot egal la loviturile de la 11 m.[14] Cupa a fost decisă la penalty-uri în finalele din 2005, 2006 și 2022. Competiția nu s-a disputat în timpul Primului Război Mondial și Cel de-al Doilea Război Mondial în afară de sezonul 1914–1915, care a fost finalizat, și sezonul 1939–1940, care a fost abandonat în timpul calificărilor.[2]
A. ^ Numărul oficial de spectatori pentru finala din 1923 a fost de 126.047, dar statisticile actuale arată că între 150.000 și 300.000 de suporteri au fost prezenți la meci.[17][18]
B. ^ Manchester City a reușit chiar o triplă pe plan intern, câștigând și trofeul din Cupa Ligii, pe lângă Premier League și FA Cup.
C. ^ Numărul de spectatori pentru finala din 2021 a fost limitat la 20.000 din cauza Pandemiei de Covid-19 din Marea Britanie.
^Townsend, Nick (). „Football: Finala Cupei Angliei: Calamity for James as Di Matteo makes history”. The Independent. Independent News & Media.|access-date= necesită |url= (ajutor)
^ abSoar, Phil (). Encyclopedia of British Football. Willow Books. pp. p19. ISBN 0-0021-8049-9.Mentenanță CS1: Text în plus (link)
^Soar, Phil. Encyclopedia of British Football. pp. p20.Mentenanță CS1: Text în plus (link)
^Soar, Phil. Encyclopedia of British Football. pp. 16–17.
Această listă este o listă de calitate, adică printre cele mai bune liste produse de comunitatea Wikipedia. Orice modificare ce nu îi compromite acest statut este binevenită.