Ludmila a Boemiei

ducesă consoartă a Boemiei
Ludmila a Boemiei
Date personale
Născută860 d.Hr.[1] Modificați la Wikidata
Mělník, Țările Coroanei boeme, Sfântul Imperiu Roman Modificați la Wikidata
Decedată (61 de ani) Modificați la Wikidata
Tetín⁠(d), Středočeský kraj, Cehia Modificați la Wikidata
ÎnmormântatăBazilica Sf. Gheorghe[*] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluistrangulare Modificați la Wikidata
PărințiSlavibor[*][[Slavibor (Sorbian prince)|​]] Modificați la Wikidata
Căsătorită cuBořivoj I[*][[Bořivoj I (Duke of Bohemia (9th century))|​]] Modificați la Wikidata
CopiiSpytihněv I, Duke of Bohemia[*][[Spytihněv I, Duke of Bohemia (Duke of Bohemia)|​]]
Vratislau I[*] Modificați la Wikidata
Ocupațiearistocrat[*] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
TitluriFürstin[*][[Fürstin (title of nobilty)|​]]

Ludmila a Boemiei (în cehă Svatá Ludmila; n. c. 860 – d. 15 septembrie 921) a fost o ducesă cehă a Boemiei⁠(d), care este venerată în prezent ca sfântă și martiră atât de ortodocși, cât și de romano-catolici. S-a născut în localitatea Mělník ca fiică a prințului sorab Slavibor⁠(d).[2] Sfânta Ludmila a fost bunica Sfântului Venceslau (n. c. 907 – d. 935),[3] care este cunoscut în mod popular ca Bunul Rege Venceslau. Sfânta Ludmila a fost canonizată la scurt timp după moartea ei. Ca parte a procesului de canonizare, ducele Venceslau a mutat în anul 925 rămășițele ei pământești în Bazilica „Sf. Gheorghe” din Praga⁠(d).

Căsătorie modificare

Ludmila s-a căsătorit cu Bořivoj I al Boemiei⁠(d), primul duce creștin al Boemiei,[3] în anul 873. Cuplul ducal s-a convertit la creștinism prin eforturile călugărului bizantin Metodie.[3][4] Eforturile ducilor de a converti populația Boemiei la creștinism nu au fost inițial bine primite,[3] iar păgânii i-au alungat din țara lor pentru o vreme. În cele din urmă, cuplul ducal s-a întors și a domnit câțiva ani înainte de a se retrage în localitatea Tetín⁠(d), din apropierea orașului Beroun⁠(d).

Bořivoj a fost succedat de fiul lor, Spytihněv⁠(d) (c. 894–915),[5] căruia i-a succedat fratele său, Vratislau⁠(d) (915–921). Când Vratislau a murit în anul 921, fiul său, Venceslau, a devenit următorul duce al Boemiei (921–935).[4] Ludmila a fost cea care și-a crescut nepotul și a îndeplinit funcția de regentă în perioada minoratului lui.

Ludmila și Drahomíra modificare

 
Uciderea Sfintei Ludmila

Mama lui Venceslau, Drahomíra⁠(d), a devenit geloasă pe influența Ludmilei asupra lui Venceslau. Din acest motiv, ea i-a convins pe doi nobili, Tunna și Gommon (probabil de origine francă sau varegă) să o ucidă pe Ludmila în Tetín, iar o parte din cronica hagiografică a Ludmilei afirmă că ea a fost sugrumată[3] cu voalul ei. Ludmila a fost înmormântată inițial în Biserica „Sf. Mihail” din Tetín.[6]

Ludmila a fost canonizată la scurt timp după moartea ei. Ca parte a procesului de canonizare, ducele Venceslau a mutat rămășițele ei pământești în Bazilica „Sf. Gheorghe” din Praga⁠(d) în anul 925.[4] Ludmila a fost venerată ca o patroană a Boemiei. Ea este considerată în prezent o patroană religioasă a Boemiei, a convertiților, a duceselor, a celor care au probleme cu socrii și a văduvelor⁠(d). Ziua ei de prăznuire este 16 septembrie.[7]

Compozitorul ceh Antonín Dvořák a compus un oratoriu intitulat Sfânta Ludmila⁠(d) între septembrie 1885 și mai 1886. Această operă muzicală i-a fost comandată de editorul Littleton pentru Festivalul de Muzică Clasică de la Leeds⁠(d).[8]

Note modificare

  1. ^ Ludmilla, Find a Grave, accesat în  
  2. ^ Josef Vajs (ed.) (), „Proložní legenda o svaté Ludmile”, Sborník staroslovanských literárních památek o sv. Václavu a sv. Ludmile, Praga: ČAVU, pp. 64–65, accesat în  
  3. ^ a b c d e The Editors of Encyclopaedia Britannica (). „Saint Ludmila Slavic saint”. Encyclopaedia Britannica. Encyclopædia Britannica, inc. 
  4. ^ a b c Michael Ott, „St. Ludmilla”, în The Catholic Encyclopedia, vol. 9, Robert Appleton Company, New York, 1910. Accesat la 24 februarie 2013.
  5. ^ [saint-ludmila-1100-years-since-the-death-of-the-first-czech-saint-17699 Saint Ludmila - 1100 years since the death of the first Czech saint] Verificați valoarea |url= (ajutor), Prague City Tourism, accesat în  
  6. ^ M. Kantor, The Origins of Christianity in Bohemia, 1990.
  7. ^ „Martirologio Romano”, Vatican.va/roman_curia/pontifical_academies/cult-martyrum/martiri/009.html#settembre, accesat în  
  8. ^ Susan Halstead (), „St. Ludmila, patroness of Bohemia”, British Library, accesat în  

Bibliografie modificare

  • Pekar, J., Die Wenzels- und Ludmilla-Legenden und die Echtheit Christians (Praga, 1906).
  • Christianus Monachus, „Vita et Passio sancti Venceslai et sanctae Ludmilae avae eius”, în Magnae Moraviae Fontes Historici (Brno, 1967), pp. 186–199.
  • Ingham, N. W., „The Lost Church Slavonic Life of Saint Ludmila”, în Studia Slavica Mediaevalia et Himanistica. Riccardo Piccio dicata. vol. 1-2 (Roma, 1986), pp. 349–360.


Titluri regale
Predecesor:
-
Ducesă consoartă a Boemiei⁠(d)
c. 874–888/891
Succesor:
Drahomíra⁠(d)