Maria Antonia a Spaniei

María Antonia a Spaniei

Regina Sardiniei de Anton Raphael Mengs
Date personale
Nume la naștereMaría Antonia Fernanda de Borbón y Farnesio
Născută17 noiembrie 1729(1729-11-17)
Palatul Alcázar, Spania
Decedată (55 de ani)
Castelul Moncalieri, Torino
Înmormântatăseptembrie 1785
Biserica Superga, Torino
PărințiFilip al V-lea al Spaniei
Elisabeth Farnese
Frați și suroriInfanta Mariana Victoria a Spaniei
Infanta Maria Teresa Rafaela a Spaniei
Filip, Duce de Parma
Carol al III-lea al Spaniei
Luis de Borbón y Farnesio[*][[Luis de Borbón y Farnesio (Spanish cardinal (1727-1785))|​]]
Francisco de Borbón y Farnesio[*][[Francisco de Borbón y Farnesio (Spanish Royal (1717-1717))|​]] Modificați la Wikidata
Căsătorită cuVictor Amadeus al III-lea al Sardiniei
CopiiCharles Emmanuel IV, rege al Sardiniei
Marie Joséphine, Contesă de Provence
Maria Teresa, Contesă de Artois
Maria Anna, Duesă de Chablais
Victor Emmanuel I, rege al Sardiniei
Maurizio, Duce de Montferrat
Maria Carolina, Prințesă Electoare de Saxonia
Charles Felix, rege al Sardiniei
Giuseppe, Conte de Asti
Religiecatolicism Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba spaniolă Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
TitluriInfanta of Spain[*][[Infanta of Spain (Spanish Royal title for women)|​]]
Familie nobiliarăCasa de Savoia
Casa de Bourbon
Regină a Sardiniei
Domnie20 februarie 1773 - 19 septembrie 1785
Semnătură

Maria Antonia Fernanda a Spaniei (María Antonia Fernanda; 17 noiembrie 172919 septembrie 1785) a fost infantă a Spaniei și cea mai mică fiică a regelui Filip al V-lea al Spaniei și a Elisabeth Farnese.[1] A fost soția lui Victor Amadeus al III-lea al Sardiniei cu care s-a căsătorit în 1750. A fost mama ultimilor trei regi ai Sardiniei.

Infantă a Spaniei modificare

S-a născut la Alcázar în Sevilla și a fost fiica cea mică a regelui Filip al V-lea al Spaniei și a celei de-a doua sa soție, Elisabeth Farnese. S-a născut la Sevilla în timpul semnării Tratatului de la Sevilla (1729) care a sfârșit războiul anglo-spaniol.[2] Și-a petrecut copilăria în orașul nașterii sale înainte de a se muta la Madrid în 1733.[3] A fost botezată cu numele María Antonia Fernanda; Fernanda în onoarea fratelui ei vitreg, atunci moștenitorul tronului. Ca fiică a regelui Spaniei a deținut titlul de infantă a Spaniei.

În dublul plan de căsătorie ea urma să se căsătorească cu Ludovic, Delfin al Franței iar fratele ei, Infantele Filip, urma să se căsătoreasă cu sora Delfinului, Louise Élisabeth a Franței. Mama ei a consimțit la căsătoria din urmă însă a insistat ca Maria Antonia să atingă o vârstă mai matură.

Mâna infantei a fost solicitată și de prințul elector de Saxonia.[4] Căsătoria dintre Filip și Louise Élisabeth a avut loc în 1739 și în cele din urmă, Delfinul s-a căsătorit în 1745 cu sora mai mare a Mariei Antonia, Infanta Maria Teresa Rafaela. După decesul Mariei Teresa Rafaela în 1746 [5] Ferdinand al VI-lea a încercat s-o logodească pe Maria Antonia cu Delfinul însă ideea a fost respinsă ca incest de Ludovic al XV-lea. În locul ei a fost aleasă Marie-Josèphe de Saxonia.

Ducesă de Savoia modificare

 
Maria Antonia a Spaniei, ca. 1750.

Maria Antonia s-a căsătorit prin procură la Madrid la 12 aprilie 1750 și în persoană la Oulx la 31 mai 1750 [6] cu Victor Amadeus, Duce de Savoia, fiul cel mare al regelui Carol Emanuel al III-lea al Sardiniei și a celei de-a treia soții, Polixena de Hesse-Rotenburg.

Căsătoria a fost aranjată de fratele vitreg al Mariei Antonia, Ferdinand al VI-lea și a fost folosită pentru consolidarea relațiilor dintre Madrid și Torino; cele două curți luptaseră de părți diferite în timpul războiului de succesiune austriacă. Tratatul de la Aix-la-Chapelle (1748) a încheiat războiul.[1] Ca dar de nuntă, apartamentele noii Ducese de Savoia de la Palatul din Torino au fost remodelate de arhitectul Benedetto Alfieri.

Maria Antonia a primit o zestre de of 3.500.000 lire piemonteze și posesiunile spaniole din Milano.[7] În Italia ea a fost cunoscută ca Maria Antonietta Ferdinanda. Opere de Baldassare Galuppi au fost compuse special pentru căsătoria ei cu Ducele de Savoia.

Căsătoria a fost nepopulară,[8] însă cuplul a rămas apropiat până la decesul ei. Maria Antonia și Victor Amadeus s-au înconjurat de gânditori moderni și diferiți politicieni. Ea a adus la curtea din Savoia eticheta rigidă de la curtea țării ei natale, Spania.[9] Era religioasă și se spune că era rece și avea o personalitate timidă.[9]

A fost mama a 12 copii dintre care trei au murit de moarte infantilă. Doi dintre copiii ei au avut descendenți. Prin fiul ei Victor Emanuel și fiica ei Maria Teresa Maria Antonia a fost strămoașa dublă a Anei de Parma (soția regelui Mihai I al României) ca și a lui Otto von Habsburg și a lui Henric, Marele Duce de Luxembourg.

Regină a Sardiniei modificare

După decesul socrului ei Carol Emanuel al III-lea al Sardiniei în 1773, soțul ei i-a succedat sub numele Victor Amadeus al III-lea. A fost prima regină a Sardiniei în peste 30 de ani de la decesul Elisabetei Therese de Lorena în 1741. Fiul ei cel mare Carol Emanuel, Prinț al Piemontului s-a căsătorit în 1773 cu Marie Clotilde a Franței, sora regelui Ludovic al XVI-lea.

Marie Clotilde și Maria Antonia au devenit foarte apropiate.[10] Regina Maria Antonia a murit în septembrie 1785 la Castelul Moncalieri.[11] A fost înmormântată la biserica Superga.[12] Soțul ei i-a supraviețuit 11 ani.

Arbore genealogic modificare

Note modificare

  1. ^ a b Morselli. Mario: Amedeo Avogadro, a scientific biography, Springer, 1984, p 6
  2. ^ Armstrong. Edward: Elisabeth Farnese: The Termagant of Spain, 1892, p 256
  3. ^ Kamen. Henry:Philip V of Spain. The King who Reigned Twice, Yale University Press, New Haven, 2001, p 191
  4. ^ Armstrong. Edward: Elisabeth Farnese: The Termagant of Spain, 1892, p 343
  5. ^ Rozoir, Charles du:Le dauphin, fils de Louis XV et père de Louis XVI et de Louis XVIII, 1815, p 56
  6. ^ Beatson. Robert: A political index to the histories of Great Britain and Ireland Volume 2, G. G. J. & J. Robinson, 1788, p 360
  7. ^ Nichols. John: Gentleman's magazine and historical chronicle, Volume 20, E. Cave, 1750, p 236
  8. ^ Coxe, William: Memoirs of the kings of Spain of the House of Bourbon, Longman, Hurst, Rees, Orme, and Brown, 1815, p 72
  9. ^ a b Artemont. Louis Leopold d' :A sister of Louis XVI, Marie Clotilde of France, Queen of Sardinia (1759-1802), 1911, p 111
  10. ^ Artemont. Louis Leopold d' :A sister of Louis XVI, Marie Clotilde of France, Queen of Sardinia (1759-1802), 1911, p 190
  11. ^ Bertolotti. Davide:Istoria della R. Casa di Savoia, Antonio Fontana, 1830, p 289
  12. ^ van de Pas, Leo. „Maria Antonietta of Spain”. Genealogics .org. Accesat în .