Meteoritul Hoba[1] (de asemenea cunoscut ca Hoba West) este un meteorit care se află la ferma "Hoba West" (Coordonate:19°35′32.9″S 17°56′1.2″E ({{PAGENAME}}) / 19.592472°S 17.933667°E[1]), nu departe de Grootfontein, în regiunea Otjozondjupa din Namibia.

Meteoritul Hoba în 1967.

După descoperirea sa, din cauza masei sale mari, nu a fost niciodată mutat de unde a căzut. Masa principală este estimată la peste 60 de tone, și este cel mai mare meteorit cunoscut (ca o singură bucată),[2] precum și cea mai masivă bucată de fier naturală cunoscută la suprafața Pământului.

Căderea modificare

 
Urme de vandalism ale meteoritului Hoba

Meteoritul Hoba se crede că a căzut cu mai mult de 80.000 de ani în urmă. Se crede că atmosfera Pământului a încetinit obiectul până la o viteză mică (aproximativ 320 m/s), rămânând astfel intact și cauzând o excavare mică. Meteoritul este neobișnuit în faptul că este plat pe ambele suprafețe mari, este posibil ca meteoritul să se fi lovit de atmosfera superioară exact cum sare o piatră plată pe apă.

Descoperirea modificare

 
Meteoritul Hoba înainte de construirea treptelor circulare

Meteoritul Hoba nu a avut craterul conservat și descoperirea sa a fost un eveniment întâmplător. Proprietarul terenului a spus că a găsit obiectul în timp ce ara câmpul cu un bou. În timpul ce ara, agricultorul a auzit un puternic sunet metalic, înainte ca plugul său să se oprească brusc. Meteoritul a fost excavat la scurt timp după, identificat și descris de către omul de știință britanic Jacobus Hermanus, al cărui raport a fost publicat în 1920. Acest raport poate fi accesat la Muzeul Grootfontein din Namibia.

Descriere și compoziție modificare

Meteoritul Hoba este format din metal, și măsoară 2,7 metri pe 2,7 metri pe 0,9 metri. În 1920 masa sa a fost estimată la 66 de tone. Eroziunea, prelevarea de probe științifice și vandalismul au redus volumul acestuia de-a lungul anilor. Masa rămasă este în prezent estimată la puțin peste 60 de tone. Meteoritul este compus din fier (aproximativ 84%) și nichel (aproximativ 16%), cu urme de cobalt. O coajă de hidroxizi de fier este prezentă la nivel local pe suprafață, din cauza intemperiilor.

Istoria modernă modificare

 
Meteoritul Hoba în 2006

În încercarea de a controla vandalismul, Guvernul din Namibia (pe atunci Africa de Sud-Vest), a declarat meteoritul Hoba monument național pe 15 martie 1955, cu permisiunea doamnei O. Scheel care era proprietarul fermei în acel moment.[3]

În 1985, "Rossing Uraniu Ltd." a pus resurse și fonduri la dispoziția guvernului Namibiei pentru a oferi o protecție suplimentară împotriva vandalismului. În 1987, domnul J. Engelbrecht, proprietarul fermei "Hoba West", a donat meteoritul, precum și locul în care se află la stat pentru scopuri "educative". Mai târziu în același an, Guvernul a deschis un centru turistic. Ca urmare a acestor evoluții, vandalizarea meteoritului Hoba a încetat și acum este vizitat de mii de turiști în fiecare an.

Galerie imagini modificare

Vezi și modificare

Referințe modificare

  1. ^ a b Meteoritical Bulletin Database: Hoba
  2. ^ "Superlative geografice", Editura Ion Creangă, București 1978, Silviu Neguț și Ion Nicolae, pagina 165.
  3. ^ Geochimica Et Cosmochimica Acta, Geochemical Society. Pergamon Press, 1967. page 1470

Bibliografie modificare

Legături externe modificare

 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Meteoritul Hoba