Nunta este o ceremonie religioasă și/sau civilă, în timpul căreia se sărbătorește începutul unei căsătorii. În mod obișnuit, nunta este un ritual care se oficializează uniunea dintre două persoane (în majoritatea țărilor lumii: de sexe diferite) în fața unei autorități civile sau/și religioase, urmată de o petrecere.

Participanți la o nuntă

Nunta este compusă din mai multe părți:

  • cununia civilă
  • cununia religioasă
  • petrecerea ce urmează ceremoniei religioase sau cununiei civile, petrecere la care sunt invitate rudele pentru a serba unirea celor doi tineri printr-o ceremonie mai mult sau mai puțin fastuoasă.
  • noaptea nunții

În Biblie modificare

La ortodoxși modificare

La ortodoxși, nunta are loc după înscrierea civilă și după cununia la biserică. În cazul în care logodna nu a fost făcută, înaintea cununiei, preotul îi logodește pe miri prin rostirea unor rugăciuni asemănătoare celor de nuntă.

De cele mai multe ori cei proaspat casatoriti aleg sa imortalizeze momentele prin imagini si videoclipuri pe care sa le revada peste ani si sa retraiasca acele momente. Aceste servicii de foto videoo sunt adesea oferite de specialisti care sa imortalizeze momentul cat se poate da frumos.

Note modificare


Lectură suplimentară modificare

  • Nunta la români, Ion Moanță, Minerva, 1977
  • Nunta la români: studiu istorico-etnografic, Simion Florea Marian, Iordan Datcu, Editura Saeculum I.O., 2000
  • Nunta în Moldova: cercetare monografică, Silvia Ciubotaru, Editura Universității "Al.I. Cuza", 2000
  • Obiceiuri românești de nuntă: antologie comentată, Cristina Călărașu, Editura Universității din București, 1999
  • Orații de nuntă: colăcării, cîntece și strigături culese de pe Valea Someșului, Ion Apostol Popescu, Editura Minerva, 1979

Legături externe modificare

Vezi și modificare