Pentru alte pietre monumentale, verticale, inscipționate și sculptate, vezi Stelă, vedeți Obelisc (dezambiguizare).

Un obelisc (/obelisk/; pluraluri: obeliscuri; de la termenul grecesc antic: ὀβελίσκος obeliskos;[1][2] diminutiv al lui ὀβελός obelos, „stâlp acuțit”[3]) este un monument înalt, cu patru fețe și îngust, care se termină cu o piramidă în vârf. Inițial erau numite „tekhenu” de constructorii lor, egiptenii antici. Grecii care le-au văzut au folosit termenul grecesc „obeliskos” ca să le descrie, iar cuvântul a trecut în latină, apoi în franceză, și, în final, în română.[4] Obeliscurile antice sunt monolitice; adică constau într-o singură bucată de piatră. Majoritatea obeliscurilor moderne sunt realizate din mai multe bucăți de piatră.

Unul dintre cele două obeliscuri din Luxor, în Place de la Concorde din Paris; o coloană monolitică de granit roșu, înaltă de 23 de metri, incluzând baza, care cântărește peste 250 de tone

Obeliscurile antice modificare

Cele egiptene modificare

 
Pilon al Templului din Luxor cu obeliscul care a rămas (inițial două) în față. Celălalt e în Place de la Concorde din Paris

Obeliscurile au jucat un rol vital în religia egiptenilor antici și erau proeminente în arhitectura egipteană antică, fiind așezați în perechi la intrarea templelor. Cuvântul „obelisc”, folosit în română, este de origine greacă și nu egipteană, pentru că Herodot, călătorul grec, a fost unul dintre primii scriitori clasici care le-a descris. Se știe că mai multe obeliscuri egiptene antice au supraviețuit, plus „Obeliscul neterminat” găsit parțial tăiat din cariera sa din Assuan. Obeliscurile astea sunt acum împrăștiate în toată lume și mai puțin de jumătate dintre ele rămân în Egipt.

Cel mai timpuriu obelisc de templu încă în poziție inițială este cel de 20.7 m și 120 de tone,[5] de granit roșu al lui Senusret I din a XII-lea Dinastie, la Al-Matariyyah în Heliopolisul modern.[6]

Obeliscurile îl simbolizau zeul soarelui Ra, iar în timpul reformării religioase a lui Akhenaton s-a spus că erau raze pietrificate ale lui Aton, o divinitate care personifica discul solar.

Egiptologul de la Universitatea din New York, Patricia Blackwell Gary, și redactorul principal al Astronomy Magazine, Richard Talcott, consideră că formele piramidelor egiptene antice și cele ale obeliscurilor provin din fenomene naturale asociate cu soarele (zeul soarelui Ra fiind cea mai mare zeitate a egiptenilor).[7] Piramida și semnificația obeliscului au fost trecute cu vederea anterior, în special fenomenele astronomice legate de răsărit și apus, ca lumina zodiacală.

Răspândirea unor obeliscuri egiptene modificare

Obeliscuri originale egiptene se găsesc dispersate în mai multe țări ale lumii:

Obeliscurile egiptene din Roma modificare

Înălțimea Greutatea Numele Localizarea
34 m 0460 t Lateranense Piazza San Giovanni (Lateran)
25 m ~326 t Vaticano Piazza San Pietro (Vatican)
23,84 m 0263 t Flaminio Piazza del Popolo
21,79 m ~214 t Solare Montecitorio
06,34 m 0? Macuteo Piazza della Rotonda
06 m 0? Dogali Viale delle Terme di Diocleziano
05,47 m 0~5 t Minerveo Piazza della Minerva
02,68 m 0? Matteiano Villa Celimontana

Galerie de imagini modificare

Bibliografie modificare

  • Armin Wirsching, Obelisken transportieren und aufrichten in Aegypten und in Rom, BoD Norderstedt, 3rd ed. 2013, ISBN 978-3-8334-8513-8

Legături externe modificare

  1. ^ ὀβελίσκος. Liddell, Henry George; Scott, Robert; A Greek–English Lexicon de la Perseus Project.
  2. ^ Harper, Douglas. „obelisk”. Online Etymology Dictionary. 
  3. ^ οβελός în Liddell și Scott.
  4. ^ Baker, Rosalie F.; Charles Baker (). Ancient Egyptians: People of the Pyramids . Oxford University Press. p. 69. ISBN 978-0195122213. Accesat în . Tekhenu egyptian. 
  5. ^ „NOVA Online | Mysteries of the Nile | A World of Obelisks: Cairo”. Pbs.org. Accesat în . 
  6. ^   Griffith, Francis Llewellyn (). „Obelisk”. În Chisholm, Hugh. Encyclopædia Britannica. 19 (ed. 11). Cambridge University Press. p. 945. 
  7. ^ Patricia Blackwell Gary and Richard Talcott, "Stargazing in Ancient Egypt", Astronomy, June 2006, pp. 62–67.