Wikipedia

Pădurea Hercinică

Pădurea Hercinică a fost o pădure veche și densă, care se întindea spre est de la râul Rin în sudul Germaniei și a format granița de nord a Europei cunoscute de scriitorii din antichitate. Sursele antice [1] sunt echivoce despre cât de extinsă era spre est. Toți sunt de acord că Pădurea Neagră, care se întinde la est de valea Rinului, a format partea de vest a Pădurii Hercinice.

Panorama Pădurea Neagră, Feldberg, 2003

Peste Rin la vest se întinde Carbonaria Silva și pădurea din Ardeni. Toate aceste păduri seculare din antichitate reprezentau ecosistemul post-glacial temperat forestier de foioase din Europa.

Resturi din această pădure, o dată-neîntreruptă, există sub mai multe denumiri locale: "Schwarzwald" (Pădurea Neagră), Odenwald, Rhön Spessart, "Thüringerwald" (Munții Pădurea Turingiei), Harz, Rauhe Alb, Steigerwald, Fichtelgebirge, Erzgebirge, Riesengebirge, Munții Pădurea Boemiei și pădurile din Carpați. [2] Munții Mittelgebirge par să corespundă mai mult sau mai puțin unei porțiuni din munții Hercinici.

Referințe antice modificare

Numele este citat de zeci de ori de mai mulți autori clasici, dar cele mai multe referințe nu sunt exacte[3] (autorul face referire la ea ca și cum cititorul știe unde este pădurea). Prima referire la ea este făcută de Aristotel în "Meteorologica", care se referă la "Arkýnia" (sau "Orkýnios") munți din Europa, dar ne spune doar că, în mod remarcabil din punctul său de vedere, că râuri curg spre nord de acolo [4].

În timpul lui Iulius Cezar, această pădure a blocat înaintarea legiunilor romane în Germania. Afirmațiile sale sunt cele mai exacte. În De Bello Gallico[5]el spune că pădurea se întinde de-a lungul Dunării de pe teritoriul helveților (astăzi Elveția) la Dacia (astăzi România). Dimensiunea din nord era de "nouă zile de marș" (distanța parcursă de soldați în nouă zile de marș). Dimensiunea sa din est este de mai mult de "șaizeci de zile de marș". Conceptul l-a fascinat și, probabil, l-a speriat un pic, chiar dacă poveștile vechi cu unicorni[6] și elani, fără îmbinări, care se rezemă de copaci pentru a dormi în mijlocul pădurilor nesfârșite din Germania, au fost mai târziu interpolări (a insera cuvinte, fraze care nu aparțin textului respectiv [7]) [8]. Foarte probabil, conceptul de astăzi de "pădure neagră" nesfârșită i se datorează în mare parte lui Cezar. Numele dat de el pădurii este cel mai utilizat: "Hercynia Silva" (Pădurea Hercinică).

Plinius cel Bătrân, în "Naturalis Historia", plasează regiunile estice ale "jugum Hercynium" (lanțul muntos Hercinic), în Panonia (azi Ungaria) și Dacia (azi România)[9]. De asemenea, el ne dă câteva idei[10] despre compoziția sa, în care apropierea dintre arborii forestieri cauza lupte concurențiale între ei ("inter se rixantes"). El menționează stejarii săi gigantici[11] . Dar chiar și el - pasajul în cauză nu este o interpolare marginală - face referire la aura mitologică pe care o secretă pădurea întunecată. El menționează păsări neobișnuite, care au pene care "strălucesc ca focul în noapte". În evul mediu aceste păsări au fost numite ercinee. Caracterul impenetrabil al "Hercynian Silva" a împiedicat ultima incursiune romană în pădure, condusă de Drusus, în 12-9 î.Hr.: Florus susține că Drusus invisum atque inaccessum in id tempus Hercynium saltum[12] patefecit. [13]

Resturi izolate moderne din Pădurea Hercinică identifică flora sa ca un amestec; Oscar Drude [14] a identificat elementele sale baltice asociate florei alpine din Nord, și a speciilor Atlanticului de Nord cu reprezentanții circumpolare. În mod similar, Edward Gibbon a remarcat prezența renului - pseudo cerbul lui Cezar - și elanului - pseudo elanul lui Cezar - în pădure[15]. Taurul sălbatic pe care romanii îl numeau "urus" a fost prezent, de asemenea, bizonii europeni și bourul, acum dispărut: "Bos primigenius" [16].


Etimologia modificare

De fapt, "Hercynian" are o derivare proto-celtică, de la "perkuniā", mai târziu "erkunia".

Revista Hercynia modificare

Revista germană "Hercynia", publicată de către universități și biblioteca "Landesbibliothek" din Sachsen-Anhalt, se referă la ecologie și biologia de mediu.

Note modificare

  1. ^ Aristotle, Meteorologia i.13.20; Caesar, vi.25; Tacitus, Germania 28 and 30 and Annales ii.45; Pliny, (as "Hercynius jugum", ) iv.25, as "Hercynius saltus" x.67; Livy, v.24; Ptolemy, ii.11.5; Strabo, iv.6.9., vii.1.3, 5, etc.
  2. ^ Walter Woodburn Hyde noted these designations in, "The Curious Animals of the Hercynian Forest" The Classical Journal 13.4 (January 1918:231-245) p. 231.
  3. ^ The Hercynian Forest is Pomponius Mela's silvis ac paludibus invia, "trackless woods and swamps" (Mela, De Chorographia, iii.29).
  4. ^ The only north-flowing river familiar to Greek and Roman geographers was the Nile.
  5. ^ Caesar, Julius. „De Bello Gallico”. Electronic Text Center, University of Virginia Library. pp. Book 6, Chapters 24 and 25. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Everything in his description fits the reindeer except that the animal should have only one antler ("a media fronte inter aures unum cornu exsistit"). Caesar also mentions moose and aurochs.
  7. ^ DEX - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a III-a, 2009, revăzută și adăugită)
  8. ^ The evidence for the credulous passage's not being Caesar's was first marshalled by H. Meusel, in Jahresberichte des philologischen Vereins zu Berlin (1910:26-29); the passage is often bracketed. "Then, as now, the local inhabitants would obviously say anything that came into their heads to a reporter in search of copy who failed to check his sources," remarks Miguelonne Toussaint-Samat (A History of Food, 2nd. ed. 2009:74) whose concern s with elk as game.
  9. ^ Pliny, iv.25
  10. ^ The threatening nature of the pathless woodland in Pliny is explored by Klaus Sallmann, "Reserved for Eternal Punishment: The Elder Pliny's View of Free Germania (HN. 16.1-6)" The American Journal of Philology 108.1 (Spring 1987:108-128) pp 118ff.
  11. ^ Pliny xvi.2
  12. ^ Hercynia saltus, the "Hercynian ravine-land"; compare the inaccessible Carbonarius Saltus west of the Rhine.
  13. ^ Florus, ii.30.27.
  14. ^ Drude, Der Hercynische Florenbezirk (Leipzig) 1902 identified the plant societies in the relict forested areas..
  15. ^ Gibbon, Edward. „The Decline and Fall of the Roman Empire”. pp. Chapter IX, 3rd paragraph. 
  16. ^ Hyde 1918:231-245, pp 242ff.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pădurea_Hercinică&oldid=15991590