Wikipedia

Ramaria flaccida

specie de ciupercă

Ramaria flaccida (Elias Magnus Fries, 1821 ex Hubert Bourdot, 1898), sin. Phaeoclavulina flaccida (Elias Magnus Fries, 1821 ex Admir José Giachini, 2011), din încrengătura Basidiomycota în familia Gomphaceae și de genul Ramaria,[1][2] este o ciupercă necomestibilă destul de răspândită saprofită, având poate și calități simbiotice. O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă de la câmpie la munte preponderent în păduri de conifere sub molizi, ocazional și în cele mixte, îndeosebi pe lângă stejari (după unii de asemenea sub fagi și arini), crescând nu rar în șiruri pe sol prin litieră de ace sau frunziș precum pe resturi de lemn aflat în putrefacție. Timpul apariției este între (iulie) august și noiembrie.[3][4]

Ramaria flaccida sin. Phaeoclavulina flaccida
Genul Ramaria, specia Ramaria flaccida
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Gomphales
Familie: Gomphaceae
Gen: Ramaria
Specie: R. flaccida
Nume binomial
Ramaria flaccida
(Fr.) Bourdot (1898)
Sinonime
  • Clavaria flaccida Fr. (1821)
  • Clavaria crispula Fr. (1821)
  • Merisma crispulum Spreng. (1827)
  • Clavariella crispula (Fr.) P.Karst. (1881)
  • Clavariella flaccida (Fr.) P.Karst. (1881)
  • Ramaria crispula (Fr.) Quél. (1888)
  • Ramaria flaccida var. longiramosa Corner (1970)
  • Ramaria flaccida var. chilensis Lazo (1972)
  • Ramaria flaccida var. crispula (Fr.) Schild (2000)
  • Phaeoclavulina flaccida (Fr.) Giachini (2011)
  • Phaeoclavulina flaccida var. crispula (Fr.) Franchi & M.Marchetti (2018)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie modificare

 
Elias Fries

Numele binomial acceptat este Clavaria flaccida determinat de renumitul om de știință suedez Elias Magnus Fries în volumul 1 al operei sale Systema mycologicum din 1821.[5]

Apoi, în 1898, preotul romano-catolic și micologul francez Hubert Bourdot (1861-1937) a transferat specia la genul Ramaria sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul XI al jurnalului științific Revue Scientifique du Bourbonnais et du Centre de la France din 1898,[6] fiind numele curent valabil (2021).

Comitetul de nomenclatură Index Fungorum preferă denumirea micologului brazilian Admir José Giachini, anume Phaeoclavulina flaccida,[1] publicată în volumul 115 al jurnalului Mycotaxon din 2011,[7] dar numele nu s-a impus până în prezent.

Toate celelalte încercării de redenumire sunt acceptate sinonim.

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină flaccidus=mat, lipsit de putere, de rezistență),[8] datorită texturii cărnii.

Descriere modificare

  • Corpul fructifer: inițial ceva elastic, repede însă moale, friabil are o înălțime 4-6 (10) cm și un diametru de 4-5 (7) cm și constă din ramuri de 0,5-1,5 cm diametru fiecare ce se străduiesc în sus, parțial apărând deja la bază, fiind neuniform lungi, îndoite până extinse, împărțite de mai multe ori, cu crăcile furcate rotunjit și capetele adesea ascuțite, parțial împărțite ca un pieptene care sunt în mod vizibil încrețite. Coloritul este galben paie deschis când sunt tinere, apoi galben-ocru, devenind din ce în ce mai întunecat odată cu înaintarea în vârstă (dar și din cauza influențialelor de mediu). Destul de des sunt acoperite cu jeg de la bază în sus.
  • Piciorul: este albicios pe dinafară, cu o lungime de până la 3 cm, neregulat cilindric până conic, adesea îndoit, cu un diametru de aproximativ 2 cm, din care izvorăsc, adesea imediat la bază, ramurile descrise mai sus. Baza este, de obicei, înconjurată de rizomorfe lungi și subțiri de culoare cremoasă precum ocazional de un strat slab miceliar.
  • Carnea: albicioasă, spre bază gălbuie care nu se decolorează după tăiere este inițial de consistență ceva tenace și elastică (nu gelatinoasă), devenind însă repede moale și friabilă. Mirosul este aproape imperceptibil, dar gustul destul de amar deja din tinerețe.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori elipsoidali, parțial cu un aspect de picătură, verucoși, cianofili, cu o ornamentare de spini ascuțiții până la 0,8 µm înălțime care contopesc ocazional, formând cocoașe neregulate, măsurând (5) 5,5–8,5 (9) x 2,8–4,2 microni. Pulberea lor este galbenă până ocru-gălbuie. Basidiile clavate cu (2-) 4 sterigme fiecare cu o dimensiune de 38–45 (50) x 5–8 microni prezintă catarame. Hifele de până la 11 µm diametru, sunt netede, paralele până sinuoase, hialine (translucide), cu pereți de maximal 0,8 µm grosime, cu formare de cleme și tranziții de septuri în formă de ampulă vizibile. Rizomorfele sunt acoperite în zona exterioară de acantocistide (cistide cu țepi scurți) hialine până la ușor gălbuie, lăptoase, cu refracție ușoară, înzestrate cu cristale în formă de stea. În adâncime prezintă hife netede, incolore cu diametrul de până la 5 µm. și ele cu catarame și tranziții de septuri în formă de ampulă.[9]
  • Reacții chimice: carnea nu se decolorează la ciuperca proaspătă cu hidroxid de potasiu de 30%.[10]
  •  
    R. flaccida cu picior vizibil
  •  
    R. flaccida tânără
  •  
    R. flaccida bătrâne

Confuzii modificare

Chiar și specialiști au probleme cu diferențierea ciupercii cu alte specii comestibile, necomestibile sau otrăvitoare ale acestui gen și poate fi astfel ușor confundată cu de exemplu: Ramaria abietina (necomestibilă),[11] Ramaria aurantiosiccescens (E. Schild, 1979), (comestibilă),[12] Ramaria botrytis (comestibilă), [13] Ramaria eumorpha (necomestibilă),[14] Ramaria fennica (necomestibilă),[15] Ramaria flava (comestibilă),[16] Ramaria flavescens (comestibilă),[17] Ramaria flavobrunnescens (comestibilă),[18] Ramaria formosa (otrăvitoare),[19] Ramaria gracilis (comestibilă),[20] Ramaria largentii (comestibilă),[21] Ramaria obtusissima (comestibilă, numai puțin gustoasă),[22] Ramaria ochroclora (comestibilitate nesigură),[23] Ramaria pallida (otrăvitoare)[24] sau Ramaria stricta (necomestibilă).[25]

Specii asemănătoare în imagini modificare

  •  
    !Ramaria abietina!
  •  
    Ramaria aurea
  •  
    Ramaria aurantiosiccescens
  •  
    Ramaria botrytis tânără
  •  
    Ramaria eumorpha
  •  
    !Ramaria fennica!
  •  
    Ramaria flava
  •  
    Ramaria flavescens
  •  
    Ramaria flavobrunnescens
  •  
    !!Ramaria formosa!!
  •  
    Ramaria gracilis
  •  
    Ramaria largentii
  •  
    Similară Ramaria obtusissima
  •  
    !!Ramaria pallida!!
  •  
    !Ramaria stricta!

Valorificare modificare

Această specie nu este toxică, dar necomestibilă, din cauza gustului amar.

Note modificare

  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 548-549, ISBN 88-85013-37-6
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 472, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Elias Fries: „Systema mycologicum”, vol. 1, Editura Ernest Mauritius, Greifswald, 1821, p. 471
  6. ^ H. Bourdon: „Les Hyménomycètes des Environs de Moulins”, în: „Revue Scientifique du Bourbonnais et du Centre de la France”, vol. XI, Editura Étienne Auclaire, Moulins 1898, p. 235
  7. ^ A. Giachini, „Phaeoclavulina eumorpha”, în: „Mycotaxon”, vol. 115, 2011, p. 192
  8. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 479
  9. ^ Josef Christan: „Die Gattung Ramaria in Deutschland. Monografie zur Gattung Ramaria in Deutschland, mit Bestimmungsschlüssel zu den europäischen Arten”, Editura IHW-Verlag, Berchtesgaden 2008, p. 268, ISBN: 978-3-930-16771-5
  10. ^ Pilzforum
  11. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 472-473, ISBN 978-3-440-14530-2
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 452-453, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 612-613, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 474-475, ISBN 978-3-440-14530-2
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 556-557, ISBN 88-85013-25-2
  16. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 620, ISBN 3-85502-0450
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 548-549, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 552-553, ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 206, ISBN 978-3-8427-0483-1
  20. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 570-571, ISBN 88-85013-37-6
  21. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 190, ISBN 978-1-4454-8404-4
  22. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 574-575, ISBN 88-85013-37-6
  23. ^ I funghi dal vero, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 456-457, ISBN 88-85013-57-0
  24. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 215-217
  25. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 205, ISBN 978-3-8427-0483-1

Bibliografie modificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Josef Breitenbach, Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz“, vol. 4, partea a 2-a „Blätterpilze“, Editura Mykologia, Lucerna 1995, ISBN 3-85604-040-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Walter Jülich: „Kleine Kryptogamenflora II - Die Nichtblätterpilze, Gallertpilze und Bauchpilze”, vol. II b / 2, Editura Fischer Verlag, Stuttgart – New York 1984, ISBN 978-3-43720-282-7
  • German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder, Wulfard Winterhoff: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Leisten-, Keulen-, Korallen- und Stoppelpilze, Bauchpilze, Röhrlings- und Täublingsartige“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 2, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, p. 403, ISBN 3-8001-3531-0

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ramaria_flaccida&oldid=13884354