România TV

post de televiziune român
România TV
Data lansării23 octombrie 2011; acum 12 ani, 5 luni și 5 zile (2011-10-23) drept RTV, 1 decembrie 2011; acum 12 ani, 3 luni și 27 zile (2011-12-01) drept România TV
ProprietarRTV HD SRL
Format imagine576i 16:9 SDTV
1080i 16:9 HDTV
Cotă de piață7,87% (Octombrie 2021[1])
Slogan„Noi dăm știrea exactă!”
ȚarăRomânia
AcoperireRomânia, Republica Moldova (până în decembrie 2022)
SediiCasa Presei Libere, București, România ; BOB Tower Upground Business Center, Pipera, București, România
Numit în trecutRTV
Prezență online
RomaniaTV.net

România TV este un canal de televiziune privat de știri din România, lansat pe 23 octombrie 2011 de către Sebastian Ghiță.

Postul de televiziune România TV poate fi recepționat prin sistemele Orange Romania Communications, Digi TV, Orange TV, Focus Sat și Vodafone TV, sau FTA pe satelitul Amos 7, 4°W, 12354 MHz/SR 3333/H.

În 2020, Societatea Ridzone Computers SRL din Ploiești, care deține licența audiovizuală a televiziunii de știri România TV, a avut o cifră de afaceri de 54.220.722 lei cu un profit net de 21.211.653 lei și 111 angajați.[2][3]

Din 25 martie 2023, România TV a început să emită în format 16:9 și în HD, și odată cu asta, s-au mutat într-un nou sediu, dar locația e momentan necunoscută.

Pe 11 aprilie 2023, România TV HD a fost adăugat în toate grilele de cablu, fiind adăugat primul la Orange Romania Communications.

Istoric modificare

În data de 23 octombrie 2011, postul de televiziune Realitatea TV, sub conducerea lui Elan Schwartzenberg, și-a mutat studiourile în clădirea Willbrook Platinum în șoseaua București - Ploiești. O parte din personalul acestui post de televiziune a hotărât să rămână în studiourile de la Casa Presei Libere, alături de fostul manager și deputat PSD, Sebastian Ghiță, pentru a întemeia noul post de televiziune România TV (inițial denumit „RTV”). România TV a emis ilegal o perioadă de timp fără a avea licență, încălcând Legea audiovizualului.[4]

În data de 1 decembrie 2011 a avut loc schimbarea numelui din RTV în România TV. [5]

 
Logo 2011-2013

Din 24 august 2013, sigla România TV este schimbată după atenționarea CNA de a nu mai folosi acronimul RTV.

În noiembrie 2015, Catrinel Gheorghe devine principalul acționar și administrator.[6][7]

În perioada pandemiei de COVID-19, televiziunea prezintă emisiuni în care persoanele invitate și intervievate au o poziție antivaccinare, antimască și antirestricții. Postul de televiziune fiind apropiat Partidului Social Democrat și al Alianței pentru Unirea Românilor[8][9] [10]

Emisiuni modificare

România TV difuzează 10 emisiuni[11]:

  • Știrile România TV
  • Punctul culminant
  • România de poveste
  • România la raport
  • România TeVede
  • Românii au noroc
  • Newsline
  • Cheia zilei
  • Ediția de seară
  • Ediție specială

Profilul telespectatorilor modificare

Conform unei analize Forbes, 57,4% din audiența acestei televiziuni este formată din persoane cu vârste de peste 65 de ani.[12] În funcție de educație, persoanele cu studii superioare sunt în proporție de 20,4%, cea mai redusă cifră procentuală de pe nișa televiziunilor de știri.[12] Publicul feminin este reprezentat la România TV în proporție de 51,6%.[12]

Critici modificare

România TV practică jurnalism părtinitor cauzelor conservatoare și naționaliste portretizând partidele liberale proglobalizare și organizațiile nonguvernamentale în lumina negativă. [13][14] [15][16][17]

De-a lungul existenței sale, RTV a fost criticată și amendată pentru dezinformare, manipulare și partizanat în legătură cu politica României. Într-un articol din ianuarie 2017, semnat de politoloaga Alina Mungiu-Pippidi și publicat în ziarul România liberă, aceasta opina că postul RTV este folosit ca instrument de propagandă.[18]

În emisiuni sunt invitate persoane care fac propagandă naționalistă, pentru partide populiste de extrema dreaptă ca Alianța pentru Unirea Românilor și instigă la radicalism ortodox.[19][20][21][22][23]

Sancțiuni modificare

Canalul este criticat și deseori amendat de CNA.[24][25][26]

În decembrie 2016 postul a fost amendat de CNA în baza Legii audiovizualului cu 30.000 de lei pentru informațiile false legate de incendiul de la Colectiv.[27]

În anul 2017 postul a fost amendat cu 150.000 de lei, pentru nediferențierea faptelor de opinii și manipularea opiniei publice cu informații false, cum ar fi plata protestatarilor, copiilor și a animalelor domestice de către miliardarul american George Soros în cadrul protestelor anticorupție din România din 2017–2019.[28][29]

Note modificare

  1. ^ „ARMA”. 
  2. ^ Risco.ro
  3. ^ Romanian-companies.eu
  4. ^ De ce România TV ar trebui închisă. Și de cine
  5. ^ RTV devine Romania TV
  6. ^ România TV și-a modificat proprietarii: managerul Catrinel Gheorghe a devenit principalul acționar
  7. ^ Mediafax
  8. ^ Un medic din România a făcut semipareză după vaccin. „Nu am mai putut să mă mișc”
  9. ^ Șoșoacă, scandal în Parlament Senatoarea AUR refuză să poarte masca în plen
  10. ^ George Simion (AUR): „Trebuie să oprească vaccinarea pentru copii. Medicii sunt înspăimântați”
  11. ^ Program Romania TV
  12. ^ a b c Petru Barbu (). „Cine se uită la România TV? (profilul telespectatorilor în prime-time)”. Forbes România. 
  13. ^ Familia tradițională, zdruncinată din temelii. Suedia vrea să renunțe la termenii „mamă” și „tată”
  14. ^ CNA a amendat România TV cu 100.000 de lei. Victor Ciutacu, furios: Încearcă să ne sugrume economic
  15. ^ Oana Lovin o atacă dur pe Clotilde Armand după ce i-a făcut plângere: „O invit la un test poligraf”
  16. ^ Sebastian Ghiță a fugit din România. Fostul deputat a apărut ultima dată în public pe 19 decembrie
  17. ^ Sebastian Ghiță, inculpat în trei dosare penale
  18. ^ Alina Mungiu-Pippidi (). „De ce România TV ar trebui închisă. Și de cine”. România liberă. 
  19. ^ George Simion: „În restul Europei există pământ ieftin, dar în România există și guvern ieftin”
  20. ^ George Simion: „Ăsta este planul actualei guvernări, vânzarea țării”
  21. ^ George Simion a declarat că va continua proteste la adresa ministrului Sănătății și a coaliției
  22. ^ George Simion (AUR): „Vor austeritate, dar doar pentru căței. În Parlament sunt prime peste prime”
  23. ^ IPS Teodosie, invitat de Victor Ciutacu la România TV, despre decizia Curții de Apel București de a anula interzicerea pelerinajelor religioase.
  24. ^ CNA a dat amenzi usturătoare postului România TV
  25. ^ Antena 3 si Romania TV au fost amendate de CNA pentru subiectele legate de presupusa frauda la alegerile locale din Sectorul 1
  26. ^ România TV, amendată de CNA pentru teoriile conspiraționiste legate de COVID ale Dianei Șoșoancă și ale lui Mădălin Ionescu
  27. ^ Romania TV, amenda 30.000 de lei pentru intoxicarea cu Anonymous
  28. ^ CNA amenda Romania TV
  29. ^ Prețul pentru câini s-a întors împotriva România TV. Protestele pe TV, primele amenzi: Antena 3 și RTV, câte 50.000 de lei

Legături externe modificare