Rudolf Hess
| Rudolf Hess | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Rudolf Walter Richard Heß  |
| Născut | [1][4][5][6] Alexandria, Egipt[7][8][2] |
| Decedat | (93 de ani)[1][4][5][6] Spandau, Berlinul Occidental, Germania |
| Înmormântat | Marea Nordului Wunsiedel ()[9] |
| Cauza decesului | sinucidere (asfixie) |
| Părinți | Fritz Hess[*][10] Clara Münch[*][10] |
| Frați și surori | Alfred Heß[*] |
| Căsătorit cu | Ilse Heß[*] (din ) |
| Copii | Wolf Rüdiger Heß[*] |
| Cetățenie |  Germania |
| Religie | luteranism[2] |
| Ocupație | politician aviator |
| Locul desfășurării activității | Berlin |
| Limbi vorbite | limba germană[11] |
| Studii | Universitatea Ludwig Maximilian din München |
| Activitate | |
| Ramura | infanterie artilerie[*] |
| Gradul | locotenent |
| Bătălii / Războaie | Primul Război Mondial[2] Eerste Slag om Ieper[*] Bătălia de la virsun |
| Decorații și distincții | |
| Decorații | Gran Cruz de la Orden Imperial de las Flechas Rojas[*] ()[3] Insigna de aur a Partidului Nazist[*] Crucea de Fier |
| Semnătură | |
 | |
Modifică date / text  | |
Walter Richard Rudolf Hess (Heß în germană) (26 aprilie 1894 – 17 august 1987) a fost o figură proeminentă în cadrul Germaniei Naziste, adjunctul lui Adolf Hitler în cadrul Partidului Național-Socialist. La 10 mai 1941, în ajunul războiului cu Uniunea Sovietică, a zburat singur spre Scoția, cu scopul de a negocia pacea cu Regatul Unit, dar a fost arestat. A fost judecat la Nürnberg și condamnat la închisoare pe viață la Spandau (Berlin), unde a murit în 1987, mulți consideră prin suicid.
Încercarea lui aparent bizară de a negocia pacea și încarcerarea pe viață care a rezultat, au dat naștere la diverse teorii privind motivația sa de a zbura spre Scoția, precum și teorii ale conspirației privind faptul că a rămas singurul închis la Spandau, mult timp după ce toți ceilalți deținuți fuseseră eliberați. Se dispută de asemenea cauza morții sale. Pe 27 și 28 septembrie 2007, numeroase emisiuni de știri britanice au prezentat descrieri ale tratamentului brutal la care a fost supus Hess de către sovietici, cu toate că alți Aliați au încercat să-i ofere un tratament uman în anii de după al doilea război mondial, și în ultimii ani de viață[12][13] [14].
Rudolf Hess a murit la 17 august 1987, din motive necunoscute, în închisoarea Spandau din Berlin (el a fost ultimul prizonier al închisorii care, după moartea sa, a fost demolată).
Hess a devenit obiect de venerație printre neonaziști.[15][16][17] Mormântul lui din orașul Wunsiedel (landul Bavaria, Germania) a devenit loc de pelerinaj pentru aceștia, fapt pentru care administrația locală a desființat mormântul la data de 21 iulie 2011. Osemintele lui și ale soției sale au fost incinerate și transportate la un loc necunoscut.
Note modificare
- ^ a b „Rudolf Hess”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ a b c d Nuremberg Trials Project
- ^ (PDF) https://www.boe.es/datos/pdfs/BOE//1938/093/A01550-01551.pdf, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b Rudolf Hess, SNAC, accesat în
- ^ a b Rudolf Hess, Find a Grave, accesat în
- ^ „Rudolf Hess”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Гесс Рудольф, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ https://www.sueddeutsche.de/bayern/aufgeloestes-rudolf-hess-grab-in-wunsiedel-drohbriefe-und-schmaehungen-1.1126088 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b Genealogics
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Guardian.co.ukTimesOnline.co.uk
- ^ News.Independent.co.uk Arhivat în , la Wayback Machine.News.BBC.co.uk
- ^ Telegraph.co.ukuk.Reuters.com
- ^ "Neo-Nazis held for Oslo 'racist' murder." BBC, 29 ianuarie, 2001
- ^ "Neo-Nazi bid to buy hotel in Rudolf Hess birthplace blocked." caterersearch.com 26 februarie 2007
- ^ "Skinhead jailed for neo-Nazi lyrics in songs." The Scotsman, 13 mai 2007
Lectură suplimentară modificare
- Lynn Picknett; Cazul Rudolf Hess - dezertor sau mesager?, 704 p., Editura RAO, 2011, ISBN 973-8251-63-9
Legături externe modificare
- Șaradele lui Rudolf Hess Arhivat în , la Wayback Machine., 17 august 2011, Gabriel Tudor, Revista Magazin