Sezonul de Formula 1 din 1958

Sezonul de Formula 1 din 1958
Durată
19 ianuarie - 19 octombrie
Nr. curse
11
Nr. piloți
78
Nr. echipe
20
Campionul la Piloți
Regatul Unit Mike Hawthorn (Primul titlu)
Campionul la Constructori
Regatul Unit Vanwall (Primul titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1958 a fost cel de-al 12-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a noua ediție a Campionatului Mondial al Piloților,[1] și prima ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1.[2] Sezonul a fost disputat pe parcursul a unsprezece curse, începând cu Marele Premiu al Argentinei pe 19 ianuarie și terminându-se cu Marele Premiu al Marocului pe 19 octombrie. În 1958 s-au desfășurat și alte cinci curse care nu au făcut parte din campionat.

Acesta a fost primul sezon de Formula 1 în care a fost acordat un titlu pentru construtori, Cupa Internațională pentru Constructorii de F1, fiind disputată concomitent cu Campionatul Mondial al Piloților, cu excepția cursei Indianapolis 500 care nu a contat pentru Cupă. Englezul Mike Hawthorn a câștigat titlul la piloți după o luptă strânsă cu compatriotul Stirling Moss, iar Vanwall a câștigat premiul inaugural pentru constuctori în fața lui Ferrari. Hawthorn s-a retras din cursele auto la sfârșitul sezonului, doar pentru a muri trei luni mai târziu, după un accident rutier. A fost prima dintre cele două ocazii din istoria Formulei 1 în care un pilot a câștigat campionatul, câștigând o singură cursă în sezon, cealaltă fiind Keke Rosberg în 1982.[3]

Sezonul a fost unul dintre cele mai importante și tragice sezoane din istoria Formulei 1. Patru piloți au murit în patru curse diferite în acest sezon. Italianul Luigi Musso într-un Ferrari de fabrică în timpul Marelui Premiu al Franței de la Reims; Coechipierul lui Musso, englezul Peter Collins în timpul Marelui Premiu al Germaniei de la Nürburgring, englezul Stuart Lewis-Evans în Vanwall-ul său la Marele Premiu al Marocului de la Casablanca, și americanul Pat O'Connor la Indianapolis 500. Hawthorn s-a retras din cursele cu motor după succesul său, dar a murit într-un accident rutier doar câteva luni mai târziu. Acest sezon a fost, de asemenea, ultimul an de curse de Grand Prix în care grila a fost dominată de mașini cu motor frontal; acesta a fost cazul încă de la începutul anilor 1900, când cursele de mașini aveau loc în evenimente informale în Europa și Statele Unite. Sezoanele 1959 și 1960 urmau să fie ani de tranziție, în care grilele de la evenimentele de Grand Prix ar prezenta tot mai multe mașini cu motor central și mai puține mașini cu motor frontal. Mașinile cu motor central, cu o așezare pe drum mai bună, un confort sporit de condus, o greutate mai ușoară și ușurință în anvelope și componente mecanice (în special frâne), au fost calea de urmat. Chiar și un tradiționalist de modă veche precum Enzo Ferrari a trebuit să recunoască faptul că mașinile cu motor central erau ceea ce avea nevoie echipa sa pentru a fi competitivă, iar Ferrari nu a avut o mașină cu motor central pregătită pentru curse decât în 1961.

Rezumatul sezonului modificare

Deși nu s-au modificat parametrii motoarelor utilizate, combustibilul bazat pe alcool a fost definitiv înlocuit cu benzina comercială.[4] De asemenea, s-a hotărât ca o cursă să se dispute fie pe o distanță minimă de 300 de kilometri, fie pe parcursul a două ore. În acest sezon s-a introdus și o competiție între constructori, pe lângă cea între piloți, competiție în care Vanwall a ocupat prima poziție. Victoria finală în clasamentul piloților i-a revenit lui Mike Hawthorn de la Ferrari, care s-a impus la limită în fața compatriotului său, Stirling Moss. Cele 4 curse câștigate de Moss s-au dovedit a fi insuficiente, Hawthorn devenind campion mondial obținând 5 locuri secunde în cele 10 curse la care a participat. După Marele Premiu al Portugaliei, antepenultima cursă a sezonului, Hawthorn a suferit o penalizare, dar Moss a vorbit sportiv pentru el, iar punctele pe care Hawthorn a fost capabil să le păstreze i-au permis ulterior să treacă înaintea lui Moss pentru titlu.[5]

Juan Manuel Fangio, pilotul care a dominat anii de debut ai Campionatului Mondial, a luat startul în numai două curse, retrăgându-se din viața sportivă după Marele Premiu al Franței. El a rămas unul dintre cei mai valoroși piloți de F1 din toate timpurile. Echipa Cooper-Climax, patronată de Rob Walker, a uimit asistența prin cele două victorii din debutul sezonului. Mașina cu care au concurat piloții acestui constructor privat era o mașină cu motor pe spate. Victoriile sale au fost aduse de: Stirling Moss în Argentina (Vanwall - echipa lui Moss - nu a participat) și de Maurice Trintignant la Monaco. După câștigarea trofeului suprem, Hawthorn s-a retras și el din activitate, dar a decedat la începutul anului 1959, în urma unui accident de mașină, pe șosea. Luigi Musso a murit în Marele Premiu al Franței, Peter Collins în Marele Premiu al Germaniei, o lună mai târziu, iar Stuart Lewis-Evans și-a pierdut viața în ultima cursă a sezonului. Tot în acest an, Maria Teresa de Filippis a devenit prima femeie care a concurat într-o cursă de Campionat Mondial.

Piloții și echipele înscrise în campionat modificare

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1958 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1958.

Imagine Concurent Constructor Motor Șasiu Pneu Piloți
Numele pilotului Etape
    Owen Racing Organisation BRM BRM P25 2,5 L4 P25 D   Jean Behra 2–3, 5–11
  Harry Schell 2–3, 5–11
  Maurice Trintignant 6
  Jo Bonnier 10–11
  Ron Flockhart 11
    Bernie C. Ecclestone Connaught[a] Alta GP 2,5 L4 Type B A   Bernie Ecclestone 2
  Bruce Kessler 2
  Paul Emery 2
  Jack Fairman 7
  Ivor Bueb 7
    Cooper Car Company Cooper Climax FPF 2,0 L4 T45
T44
D   Jack Brabham 2–3, 5–7, 9–10
  Roy Salvadori 2–3, 5–11
  Ian Burgess 7
  Jack Fairman 11
    Scuderia Ferrari Ferrari Ferrari 143 2,4 V6 246 F1 E   Luigi Musso 1–3, 5–6
  Peter Collins 1–3, 5–8
  Mike Hawthorn 1–3, 5–11
  Wolfgang von Trips 2, 6–10
  Olivier Gendebien 5, 10–11
  Phil Hill 10–11
    Team Lotus Lotus Climax FPF 2,0 L4
Climax FPF 2,2 L4
12
16
D   Cliff Allison 2–3, 5–8, 10–11
  Graham Hill 2–3, 5–7, 9–11
  Alan Stacey 7
    Scuderia Sud Americana Maserati[a] Maserati 250F1 2,5 L6 250F P   Juan Manuel Fangio 1
  Carlos Menditeguy 1
  Ken Kavanagh P   Jean Behra 1
  Luigi Taramazzo 2
  Ken Kavanagh 2, 5
  Jo Bonnier P   Harry Schell 1
  Jo Bonnier 2–3, 5, 7, 9
  Phil Hill 6
  Giulio Cabianca 10
  Hans Herrmann 10–11
  Francesco Godia Sales P   Paco Godia 1–2, 5–6
  H.H. Gould D   Horace Gould 1–3
  Masten Gregory 3
  Maria Teresa de Filippis P   Maria Teresa de Filippis 2, 5, 10
  Giorgio Scarlatti P   Giorgio Scarlatti 2–3
  Jo Bonnier 6
  Scuderia Centro Sud P   Gerino Gerini 2, 6–7, 10–11
  Maurice Trintignant 5
  Masten Gregory 5
  Wolfgang Seidel 5, 11
  Carroll Shelby 6–7, 10
  Troy Ruttman 6, 8
  Jo Bonnier 8
  Hans Herrmann 8
  Cliff Allison 9
  Maria Teresa de Filippis 9
  André Testut P   André Testut 2
  Louis Chiron 2
  Juan Manuel Fangio P   Juan Manuel Fangio 6
  Temple Buell D   Carroll Shelby 9–10
  Masten Gregory 10–11
  OSCA Automobili OSCA OSCA 372 1,5 L4 F2 P   Giulio Cabianca 2
  Luigi Piotti 2
    Ecurie Maarsbergen Porsche[a] Porsche 547/3 1,5 F4 RSK D   Carel Godin de Beaufort 3
    Vandervell Products Vanwall Vanwall 254 2,5 L4 VW 5 D   Stirling Moss 2–3, 5–11
  Tony Brooks 2–3, 5–11
  Stuart Lewis-Evans 2–3, 5–7, 9–11

Piloții și echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătați mai jos.

Concurent Constructor afiliat Motor Șasiu Pneu Piloți
Numele pilotului Etape
  R.R.C. Walker Racing Team Cooper Climax FPF 2,0 L4 T43
T45
C
D
  Stirling Moss 1
  Maurice Trintignant 2–3, 7–11
  Ron Flockhart 2
  • Notă: Tabelele de mai sus nu includ piloții și echipele care au participat doar la cursa de Campionat Mondial de la Indianapolis.

Calendar modificare

Următoarele zece Mari Premii și Indianapolis 500 au avut loc în 1958.

1.   2.   3.   4.  
Marele Premiu al Argentinei
19 ianuarie
Marele Premiu al Principatului Monaco
18 mai
Marele Premiu al Țărilor de Jos
26 mai
Indianapolis 500
30 mai
 
Buenos Aires (P)
 
Monaco (S)
 
Zandvoort (P)
 
Indianapolis (P)
5.   6.   7.   8.  
Marele Premiu al Belgiei
15 iunie
Marele Premiu al Franței
6 iulie
Marele Premiu al Marii Britanii
19 iulie
Marele Premiu al Germaniei
3 august
 
Spa-Francorchamps (S)
 
Reims-Gueux (S)
 
Silverstone (P)
 
Nürburgring (P)
9.   10.   11.  
Marele Premiu al Portugaliei
24 august
Marele Premiu al Italiei
7 septembrie
Marele Premiu al Marocului
19 octombrie
 
Boavista (S)
 
Monza (P)
 
Ain-Diab (S)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Rezultate și clasamente modificare

Marile Premii modificare

Etapa Mare Premiu Pole position Cel mai rapid tur Pilotul câștigător Constructorul câștigător Pneu
1   Marele Premiu al Argentinei   Juan Manuel Fangio   Juan Manuel Fangio   Stirling Moss   Cooper-Climax C
2   Marele Premiu al Principatului Monaco   Tony Brooks   Mike Hawthorn   Maurice Trintignant   Cooper-Climax D
3   Marele Premiu al Țărilor de Jos   Stuart Lewis-Evans   Stirling Moss   Stirling Moss   Vanwall D
4   Indianapolis 500[b]   Dick Rathmann   Tony Bettenhausen   Jimmy Bryan   Epperly-Offenhauser F
5   Marele Premiu al Belgiei   Mike Hawthorn   Mike Hawthorn   Tony Brooks   Vanwall D
6   Marele Premiu al Franței   Mike Hawthorn   Mike Hawthorn   Mike Hawthorn   Ferrari E
7   Marele Premiu al Marii Britanii   Stirling Moss   Mike Hawthorn   Peter Collins   Ferrari E
8   Marele Premiu al Germaniei   Mike Hawthorn   Stirling Moss   Tony Brooks   Vanwall D
9   Marele Premiu al Portugaliei   Stirling Moss   Mike Hawthorn   Stirling Moss   Vanwall D
10   Marele Premiu al Italiei   Stirling Moss   Phil Hill   Tony Brooks   Vanwall D
11   Marele Premiu al Marocului   Mike Hawthorn   Stirling Moss   Stirling Moss   Vanwall D

Clasament Campionatul Mondial al Piloților modificare

Punctele au fost acordate pe o bază de 8–6–4–3–2 primilor cinci clasați în fiecare cursă, cu un punct suplimentar revenind pilotului care a stabilit cel mai rapid tur al cursei (dacă cel mai rapid tur a fost realizat de mai mulți piloți, punctul se va împărți egal la fiecare pilot). Doar cele mai bune șase rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz. Pilot ARG
 
MCO
 
NLD
 
500
 
BEL
 
FRA
 
GBR
 
DEU
 
PRT
 
ITA
 
MAR
 
Puncte
1   Mike Hawthorn (3) RetR (5) 2P
R
1P
R
2R RetP 2R 2 2P[c] 42 (49)
2   Stirling Moss 1 Ret 1R Ret 2 RetP RetR 1P RetP 1R 41
3   Tony Brooks RetP Ret 1 Ret 7 1 Ret 1 Ret 24
4   Roy Salvadori Ret 4 8 11 3 2 9 5 7 15
5   Peter Collins Ret 3 Ret Ret 5 1 Ret[d] 14
=   Harry Schell 6 5 2 5 Ret 5 Ret 6 Ret 5 14
7   Maurice Trintignant 1 9 7 Ret 8 3 8 Ret Ret 12
=   Luigi Musso 2 2 7 Ret Ret[e] 12
9   Stuart Lewis-Evans Ret RetP 3 Ret 4 3 Ret Ret[f] 11
10   Phil Hill 7 3R 3 9
=   Jean Behra 5 Ret 3 Ret Ret Ret Ret 4 Ret Ret 9
=   Wolfgang von Trips Ret 3 Ret 4 5 Ret 9
13   Jimmy Bryan 1 8
14   Juan Manuel Fangio 4P
R
NSC 4 7
15   George Amick 2 6
16   Johnny Boyd 3 4
=   Tony Bettenhausen 4R 4
18   Jack Brabham 4 8 Ret 6 6 7 Ret 3
=   Cliff Allison 6 6 4 Ret Ret 10 Ret 7 10 3
=   Jo Bonnier Ret 10 9 8 Ret Ret Ret Ret 4 3
21   Jim Rathmann 5 2
  Masten Gregory Ret Ret 4[g] 6 0
  Carroll Shelby Ret 9 Ret 4[g] 0
  Graham Hill Ret Ret Ret Ret Ret Ret 6 16 0
  Olivier Gendebien 6 Ret Ret 0
  Jimmy Reece 6 0
  Carlos Menditeguy 7 0
  Don Freeland 7 0
  Paco Godia 8 NSC Ret Ret 0
  Jack Fairman Ret 8 0
  Jud Larson 8 0
  Gerino Gerini NSC 9 Ret Ret 12 0
  Hans Herrmann Ret Ret 9 0
  Horace Gould 9 NSC NS 0
  Eddie Johnson 9 0
  Maria Teresa de Filippis NSC 10 Ret Ret 0
  Troy Ruttman NSC 10 NS 0
  Bill Cheesbourg 10 0
  Carel Godin de Beaufort 11 0
  Al Keller 11 0
  Johnnie Parsons 12 0
  Johnnie Tolan 13 0
  Ian Burgess Ret 0
  Ivor Bueb Ret 0
  Wolfgang Seidel Ret Ret 0
  Giorgio Scarlatti Ret Ret 0
  Giulio Cabianca NSC Ret 0
  Ron Flockhart NSC Ret 0
  Bob Christie Ret 0
  Dempsey Wilson Ret 0
  A. J. Foyt Ret 0
  Paul Russo Ret 0
  Shorty Templeman Ret 0
  Rodger Ward Ret 0
  Billy Garrett Ret 0
  Eddie Sachs Ret 0
  Johnny Thomson Ret 0
  Chuck Weyant Ret 0
  Jack Turner Ret 0
  Bob Veith Ret 0
  Dick Rathmann RetP 0
  Ed Elisian Ret 0
  Pat O'Connor Ret[h] 0
  Paul Goldsmith Ret 0
  Jerry Unser Ret 0
  Len Sutton Ret 0
  Art Bisch Ret 0
  Alan Stacey Ret 0
  Mike Magill DSC 0
  Ken Kavanagh NSC NS 0
  Bruce Kessler NSC 0
  Paul Emery NSC 0
  André Testut NSC 0
  Luigi Piotti NSC 0
  Bernie Ecclestone NSC 0
  Luigi Taramazzo NSC 0
  Louis Chiron NSC 0
Poz. Constructor ARG
 
MCO
 
NLD
 
500
 
BEL
 
FRA
 
GBR
 
DEU
 
PRT
 
ITA
 
MAR
 
Puncte
Legendă
Culoare Rezultat
Auriu Câștigător
Argintiu Locul 2
Bronz Locul 3
Verde Alte locuri care punctează
Albastru Alte locuri
Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu Nu s-a clasat, retras (Ret)
Negru Descalificat (DSC)
Alb Nu a luat startul (NS)
Cursă anulată (C)
Roșu Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare Doar s-a antrenat (DSA)
Exclus (EX)
Nu a participat (celulă goală)
Adnotare Însemnătate
P Pole position
R Cel mai rapid tur
(6) Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM
1 A împărțit mașina cu unul sau mai mulți piloți

Notă:

  •   – În Marele Premiu al Germaniei și cel al Marocului au fost înscriși și piloți care au concurat cu mașini de F2. Aceștia nu erau eligibili de puncte pentru campionat, indiferent de poziția în care încheiau cursa.

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1 modificare

Cupa Internațională pentru Constructorii de Formula 1 din 1958 a fost disputată în aceeași serie de curse ca și Campionatul Mondial al Piloților, cu excepția Indianapolis 500, care a contat doar pentru titlul la piloți. Punctele au fost acordate primilor cinci clasați la fiecare cursă pe o bază de 8–6–4–3–2. Cu toate acestea, un constructor a primit puncte doar pentru mașina sa cea mai bine clasată și doar cele mai bune șase rezultate din cele zece curse au contat pentru Cupa Internațională.

Poz. Constructor ARG
 
MCO
 
NLD
 
BEL
 
FRA
 
GBR
 
DEU
 
PRT
 
ITA
 
MAR
 
Puncte
1   Vanwall Ret 1 1 (2) (4) 1 1 1[i] 1 48 (57)
2   Ferrari 2 2 (5) 2 1 1 (4) 2 (2) (2) 40 (57)
3   Cooper-Climax 1 1 4 8 6 3 2 7 5 7 31
4   BRM 5 2 5 Ret 5 Ret 4 Ret 4 18
5   Maserati 4 Ret 10 7 4 9 Ret Ret 4[g] 6 6
6   Lotus-Climax 6 6 4 Ret Ret 10 Ret 6 10 3
  Porsche 11 0
  Connaught-Alta NSC Ret 0
  OSCA NSC 0
Poz. Constructor ARG
 
MCO
 
NLD
 
BEL
 
FRA
 
GBR
 
DEU
 
PRT
 
ITA
 
MAR
 
Puncte

Curse non-campionat modificare

Aceste curse n-au contat pentru Campionatul Mondial al Piloților sau Cupa Internațională pentru Constructorii de F1.

Nume Nume oficial Circuit Dată Câștigător Constructor
  Marele Premiu de la Buenos Aires XII Gran Premio Ciudad de Buenos Aires Buenos Aires 2 februarie   Juan Manuel Fangio   Maserati
  Trofeul Glover VI Glover Trophy Goodwood 7 aprilie   Mike Hawthorn   Ferrari
  Marele Premiu al Siracuzei VIII Gran Premio di Siracusa Siracuza 13 aprilie   Luigi Musso   Ferrari
  BARC Aintree 200 XIII BARC Aintree 200 Aintree 19 aprilie   Stirling Moss   Cooper-Climax
  Trofeul Internațional BRDC X BRDC International Trophy Silverstone 3 mai   Peter Collins   Ferrari
  Marele Premiu al Caenului VI Grand Prix de Caen Caen 20 iulie   Stirling Moss   Cooper-Climax

Note modificare

  1. ^ a b c Connaught, Maserati și Porsche au intrat în campionat doar în calitate de constructori de șasiu.
  2. ^ Indianapolis 500 nu a fost un Mare Premiu propriu-zis. De asemenea, cursa s-a desfășurat pentru mașinile de USAC, și nu a contat pentru Cupa Internațională a Constructorilor de F1.
  3. ^ Mike Hawthorn și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Marocului.
  4. ^ Peter Collins a decedat în urma unui accident suferit în Marele Premiu al Germaniei.
  5. ^ Luigi Musso a decedat în urma unui accident suferit în Marele Premiu al Franței.
  6. ^ Stuart Lewis-Evans a decedat la cinci zile după arsurile suferite în urma unui accident în Marele Premiu al Marocului.
  7. ^ a b c După ce și-a retras mașina inițială, introdusă de Scuderia Centro Sud, Carroll Shelby a preluat mașina lui Masten Gregory, înscrisă de Temple Buell, și a terminat pe locul patru. Nu a fost acordat niciun punct vreunuia dintre piloți sau constructorului.[6]
  8. ^ Pat O'Connor a decedat în urma unui accident suferit în cursa Indianapolis 500.
  9. ^ Vanwall și-a adjudecat matematic titlul la constructori la Marele Premiu al Italiei.

Referințe modificare

  1. ^ FIA Yearbook, 1974, Grey section, page 118
  2. ^ FIA Yearbook, 1974, Grey section, page 120
  3. ^ „Stats F1- World Championship Titles-Wins”. www.statsf1.com. Stats F1. Accesat în . 
  4. ^ Lang, Mike (). Grand Prix! Vol 1. Haynes Publishing Group. p. 123. ISBN 0-85429-276-4. 
  5. ^ „DRIVERS: SIR STIRLING MOSS”. grandprix.com. Inside F1. Accesat în . 
  6. ^ Lang, Mike (). Grand Prix! Vol 1. Haynes Publishing Group. p. 138. ISBN 0-85429-276-4.