Sindromul alienării părintești

Sindromul alienării părintești (sau Sindromul alienării parentale) este definiția propusă de profesorul american de psihiatrie Richard A. Gardner (1931 - 2003) cu privire la activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenția alienării (înstrăinării) copilului de celălalt părinte. Termenul este folosit destul de frecvent fara a fi insa recunoscut ca termen de specialitate "sindrom" deoarece nu corespunde definitiei notiunii de sindrom.

În general, scopul alienării este câștigarea custodiei sau păstrarea custodiei copilului de către părintele alienator, fără implicarea părintelui alienat și prin excluderea acestuia. Activitatea cu scopul de înstrăinare se poate extinde asupra familiei părintelui alienat, precum și a prietenilor și apropiaților săi.

Concret, alienarea înseamnă că prin gânduri, acțiuni și maniere verbale sau non-verbale un copil este abuzat emoțional, îndoctrinat (i se "spală creierul"), pentru a-l determina să creadă că celălalt părinte este un dușman sau pentru a-i sugera ostilitatea sau inferioritatea acestuia. Celălalt părinte este vorbit de rău în fața copilului de către alienator, vizitele copilului la părintele alienat sunt restricționate sau alienatorul încearcă să controleze activitățile pe care copilul le va face atunci când se va afla cu celălalt părinte. Fenomenul alienării parentale este o formă de abuz emoțional asupra copiilor în fața căreia aceștia nu se pot apăra. Acest fenomen apare indiferent de sexul alienatorului (dacă este mama sau tata), de vârstă (bunicii copilului pot fi alienatori foarte înverșunați) sau nivelul de educație al alienatorului.

Documentarea teoretică modificare

În urma lansării de către Gardner, modelul a fost dezvoltat de către M. Walsh și J.M. Bone [1] pentru ca Douglas Darnall să îl dezvolte prin identificare a trei tipuri de alienatori [2]. Sindromul de alienare este încă controversat [3] ca diagnostic psihiatric deși un fenomen de alienare este cvasirecunoscut. Deși catalogarea fenomenului de alienare a unui copil de către părinte drept sindrom sau tulburare este încă controversată, PAS a fost acceptat de mulți profesioniști și de multe instanțe din SUA, Canada, Australia și Europa [4][5]

Manifestări modificare

Părintele obsedat de alienare are de obicei o cauză: alierea copilului de partea sa astfel încât să lupte împreună într-o campanie de distrugere a relației cu celălalt părinte. Este vorba de un proces care cere timp, iar copiii, mai ales cei aflați la vârste mici, sunt complet neajutorați pentru a vedea ce li se întâmplă și pentru a se apăra. Acest proces începe de multe ori încă dinaintea finalizării divorțului.

Cauze modificare

Părintele obsedat este nervos și se simte trădat de către celălalt părinte. S-ar putea ca motivele inițiale ale acestei stări de furie să fie justificate. Respectivul părinte poate să fi fost abuzat verbal sau fizic, violat, înșelat sau ruinat financiar de către celălalt părinte. Problemele apar atunci când aceste sentimente nu se vindecă, ci devin și mai intense. Simplul vorbit sau vederea celuilalt părinte este o amintire a trecutului și declanșează sentimentul de ură. Sunt prinși într-o capcană din care nu pot ieși sau nu se pot vindeca.

Simptome primare modificare

Următoarele simptome se întâlnesc la copiii care sunt afectați de alienarea parentală:

  • campania de denigrare;
  • explicațiile vagi, absurde despre motivele denigrării;
  • lipsa de ambivalență;
  • fenomenul de „gânditor independent”
  • suportul oferit părintelui alienator în conflict;
  • lipsa sentimentelor de culpă pentru denigrarea și îndepărtarea unui părinte;
  • prezentarea unor scenarii preluate de la părintele alienator;
  • animozitatea față de prietenii și familia extinsă a părintelui înstrăinat.

Sindromul alienării parentale, formă de abuz emoțional modificare

Sindromul alienării parentale este considerat o formă de abuz emoțional deoarece rezultatul său este privarea copilului de o relație afectuoasă cu unul dintre părinți.

  • părintele alienator condiționează copilul, îi oferă îngrijire în funcție de comportamentul pe care îl pretinde;
  • părintele alienator retrage afecțiunea datorată copilului atunci când acesta nu participă la campania de denigrare;
  • părintele alienator are așteptări nerealiste de la copil; nu este firesc să se pretindă unui copil să coopereze la campania de denigrare contra celuilalt părinte. Riscul este ca acesta să devină confuz, tensionat, frustrat;
  • responsabilizarea prematură a copilului; acestuia i se pretinde să memoreze o mare varietate de neajunsuri suferite din partea părintelui, să aducă acestuia false acuzații de abuz;
  • supra-protecția copilului; acesta e făcut să creadă că orice contact cu celălalt părinte este periculos. Creează anxietate copilului și accentuează dependența acestuia de părintele alienator.

Caracteristicile părinților alienatori modificare

Caracteristicile părinților obsedați cu privire la alienarea copilului față de celălalt părinte:

  • Sunt obsedați de distrugerea relației copilului cu celălalt părinte.
  • Încearcă să restricționeze accesul copilului la celălalt părinte.
  • Încearcă să reducă la minim durata și frecvența interacțiunilor dintre copil și celălalt părinte.
  • Încearcă să obțină hotărâri judecătorești care să blocheze accesul celuilalt părinte la copil. Aceste decizii ar confirma astfel faptul că el sau ea au avut dintotdeauna dreptate.
  • Caută să inducă în copii propria lor credință și personalitate în legătură cu celălalt părinte, copilul le va imita comportamentul și va ajunge să repete ca un papagal argumentele rostite de părintele obsedat și nu își va exprima propriile sentimente față de experiențele trăite cu celălalt părinte.
  • Va percepe ca dușman pe orice persoană care încearcă să îi convingă de contrariul convingerilor cu privire la părintele obsedat.
  • Se consideră victime ale celuilalt părinte și de aceea li se pare că este justificat tot ceea ce fac pentru a-și apăra legătura exclusivă cu copilul.
  • Nu vor dori să citească documentele legale care emit decizii împotriva convingerilor lor sau le vor interpreta abuziv cu scopul de a pedepsi pe celălalt părinte (fostul soț / fosta soție).

Grupul de suport al alienatorului modificare

  • Adesea ei vor căuta suport la alți membrii din familie sau din alte grupuri, persoane care le împărtășesc credința că ei sunt de fapt niște victime ale celuilalt părinte și ale sistemului. Bătălia devine una de tipul „noi contra lor”. Acești susținători apar pe post de martori în timpul proceselor, deși ei nu au avut vreo experiență negativă cu privire la celălalt părinte.

Sindromul Stockholm în cazul copiilor alienați parental modificare

Sindromul Stockholm se întâlnește deseori în cazul copiilor alienați parental de către părintele cu care locuiesc: copiii încep în a se identifica cu părintele alienator datorită unui mecanism defensiv, din teama de violentă sau, în cazul copiilor de vârste mici, din teama de a pierde părintele de care s-au atașat emoțional [6] sau care le este apropiat sau le ofera protectie, inclusiv sub forma de sechestru. Sindromul Stockholm este termen medical recunoscut în legislația românească secundară, începând cu anul 2011[7]

Tratament și prevenire modificare

Se recomandă ca o dată ce simptomele sunt identificate (cu cât mai devreme cu atât mai bine) să se propună activități și sprijin din partea psihologilor pentru a preveni tulburarile secundare in dezvoltarea copilului. O măsură considerată ca fiind foarte adecvată este cea a creșterii duratei interacțiunilor dintre părintele țintă și copilul alienat.

Recunoaștere de către specialiști modificare

Fenomenul alienării parentale este din ce în ce mai cunoscut și recunoscut de către specialiștii români și cei din străinătate, existând o literatură bogată pe această temă. În prezent există un grup de lucru global privitor la alienarea parentală[8], grup condus de către prof. William Bernet, M.D., psihiatru judiciar și profesor emerit al Universității Vanderbilt din SUA. Ca urmare a eforturilor grupului ante-menționat, DSM-5 descrie în prezent fenomenul alienării parentale (nu e inca definit ca sindrom). Fenomenul alienării parentale și de către organizațiile profesionale ale psihologilor din România.[9] [10]. Există trei enciclopedii care recunosc fenomenul alienării părintești: Enciclopedia ceretărilor medico-legale[11], Enciclopedia Psihologiei Clinice[12] și respectiv Enciclopedia Psihologiei Clinice Corsini[13]

Recunoaștere de către justiția română modificare

 
Universul informațional al copilului alienat înainte de alienare
 
Universul informațional al copilului alienat după de alienare
Vedeți și pagina Jurisprudență privitoare la alienarea parentală

Deși acest sindrom este mai puțin cunoscut există câteva decizii judecătorești ale instanțelor române sau ale CEDO care au recunoscut fenomenul alienării parentale.

  • "S-a afirmat de către reclamant că opoziția constantă a mamei pârâte la existența legăturilor personale dintre el și minoră constituie un comportament tipic pentru 'sindromul alienării părintești'. Această caracterizare fiind una de specialitate, instanță nu se poate pronunța în lipsa unei evaluări psihologice dacă pârâta și deci minora suferă în mod real de această afecțiune deoarece legea nu permite, iar pârâta a refuzat să se prezinte pe sine și copilul. Singurul lucru pe care instanța îl poate face este acela de a constată că din probele administrate rezultă că pârâta are un astfel de comportament." Sentința Civilă nr. 2969 din 21.03.2008, dosar NR. 9267/197/2006, Judecătoria Brașov[14].
  • "După un raport fără dată, furnizat de către Guvern și stabilit de către psihologii care au participat la întâlnirile reclamantului cu copilul său, acesta din urmă manifesta o oarecare reticență față de tatăl lui la începutul întâlnirilor, dar de fiecare dată, cu ajutorul jocurilor, relațiile s-au îmbunătățit. Totuși, copilul refuza să petreacă o săptămână întreagă cu tatăl său. După un alt raport stabilit de aceeași psihologi și depus de către reclamant, atitudinea de reticență a copilului era rezultatul influenței mamei care, în mod indirect, îi precizase la început că îi este interzis să se bucure de prezența tatălui său." (CEDO, Cauza Lafargue vs. România).
  • "În realitate, se observă că modul în care mama a gestionat situația până în prezent contravine fundamental interesului superior al copilului, contribuind la accentuarea separării celor doua fetite de tatăl lor, cu riscul de a o face ireversibilă [...] Din discuția purtată cu cele doua minore, se desprinde concluzia că fetele se simt vinovate să-și manifeste afecțiunea față de tatăl lor, întrucât acesta a fost rău cu mama [...] Deși fetele declară sincer că își iubesc tatăl, se străduiesc din răsputeri să ascundă aceste sentimente pentru a nu-și răni mama, pe care o consideră victimă în relația cu tatăl lor. [...] obligația de a facilita menținerea și dezvoltarea unor relații de familie armonioase cu ambii părinți, dar și cu bunicii paterni, sunt doar câteva exemple de obligații pozitive pe care mama nu le-a respectat, punând copii într-o situație intolerabilă și transferând asupra acestora o responsabilitate disproporționată față de vârsta lor. [...] cele două fetite [...] încearcă să elimine orice urmă de dorință de a locui cu tatăl său, exprimându-și loialitatea față de mama care se străduiește să facă tot ce e mai bun fără a putea da un minim exemplu de ce consideră fetița că este mai bun." [15]

Recunoaștere în legislația românească[16] modificare

  • Sindromul Stockholm (care reprezintă reflexia asupra copilului a fenomenului de alienare părintească) este recunoscut ca atare în legislația românească secundară, începând cu anul 2011[7]
  • Fenomenul alienării părintești este recunoscut prin definiția dată de către legea Legea nr. 217/22 mai 2003 (*republicată*) pentru prevenirea și combaterea violenței în familie*) publicată în MO nr. 365 din 30 mai 2012: "violența socială - impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ, impunerea izolării prin detenție, inclusiv în locuința familială, privare intenționată de acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar;"

Recunoaștere în jurisprudența și legislația internațională modificare

  • Sindromul alienării părintești este recunoscut de către Brazilia care în anul 2010 a emis prima lege privitoare la alienarea părintească[17].[18][19]. Practica judecătorească din multe state ale SUA[20][21], America Latină[22] și din Europa[23] recunosc acest fenomen de alienare parentală totuși acest sindrom nu este general acceptat de instanțe, mai ales în Europa. Fenomenul alienării parentale este recunoscut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului[24] [25], inclusiv în cauze în care a fost implicat statul român[26].

Cauze CEDO care recunosc PAS modificare

Recunoașterea PAS de către organele judiciare ale altor state modificare

Un document deosebit de interesant (tradus în limba română) este reprezentat de indexul de și citări legale ale fenomenului de alienare părintească, preluat de pe situl Dr. Warshak. Documentul original este disponibil în limba engleză și ca traducere în limba română. Fenomenul alienării parentale este considerat ca trecând "testul Frye", standard minimal de verificare a mărturiilor specialiștilor americani în fața justiției. [27]

Cazuri celebre modificare

Vezi și modificare

Note modificare

  1. ^ M. Walsh and J.M. Bone. Parental Alienation Syndrome: An Age-Old Custody Problem, 71 Fla. B.J. 93 (June 1997)
  2. ^ Douglas Darnall, Ph.D (1997): "Three Types of Parental Alienators"
  3. ^ Warshak R.A., Current controversies regarding Parental Alienation Syndrome. American Journal of Forensic Psychology, 19 (3), 29-59.
  4. ^ de exemplu de către Joanna Bunker Rohrbaugh, Ph.D. de la Departamentul de psihiatrie al Facultății de Medicină din Harvard, psiholog criminalist recunoscut în SUA. A se vedea cartea Un ghid comprehensiv cu privire la evaluările copiilor în instanță: perspective psihologice și legale. Link'[nefuncțională]'
  5. ^ „THE LAW OF PARENTAL ALIENATION IN OHIO, Parental Alienation is Relevant to Child Custody Decisions”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Știut fiind că minorii sub vârsta de 6 ani se atașează foarte mult de persoanele pe care le văd zi de zi. A se vedea și articolul Sindromul Stockholm
  7. ^ a b A se vedea Hotărârea de Guvern nr. 49/2011 care poate fi consultată aici (pagina 9)
  8. ^ Se poate consulta lista membrilor grupului de studiu aici
  9. ^ Fenomenul alienării parentale este recunoscut de către Institutul de Psihologie Judiciară din România după cum reiese din comunicatul disponibil aici
  10. ^ Sindromul alinării parentale apare în proiectul Agenției Naționale pentru Romi (Cod Contract: POSDRU/8/2.2/S/2) document ce poate fi descărcat de aici sau de aici Arhivat în , la Wayback Machine.
  11. ^ A se vedea documentul în engleză și respectiv traducerea sa în limba română
  12. ^ A se vedea documentul în engleză și respectiv traducerea sa în limba română
  13. ^ A se vedea documentul în engleză
  14. ^ Sentința se poate descărca de aici[nefuncțională].
  15. ^ Citatele au fost preluate din decizia civilă 1181A emisă de Tribunalul București, secția a IV-a civilă la data de 08.11.2010 în dosarul 6698/94/2009. Pasajele relevante pot fi descărcate de aici[nefuncțională] iar sentința integrală poate fi descărcată de aici[nefuncțională]
  16. ^ Custodie Comună - ARPCC: Recunoașterea fenomenului de alienare părintească în legislație
  17. ^ Custodie Comună - ARPCC: Prima lege din lume privitoare la alienarea părintească
  18. ^ Taking Parental Alienation Seriously – Brazil’s New Law | Dr. Richard Warshak's Blog: Plutoverse
  19. ^ LEI ORDINÁRIA Nº 12318, DE 26 DE AGOSTO DE 2010. Dispoe Sobre a Alienaçao Parental e Altera o Artigo 236 da Lei 8.069, de 13 de Julho de 1990. More information available here
  20. ^ Ase vedea jurisprudența nord-americană citată de prof. Washak aici
  21. ^ A se vedea și acest index de jurisprudență menționat de o organizație ce militează împotriva violenței domestice, disponibil, în engleză aici Arhivat în , la Wayback Machine.
  22. ^ A se vedea decizia Curții Supreme de Justiție din Peru disponibilă aici
  23. ^ De exemplu Curtea de casație din Franța, decizia se poate consulta aici
  24. ^ A se vedea indexul întreținut de către ARCPCC disponibil aici[nefuncțională]
  25. ^ A se vedea acest document
  26. ^ De exemplu cauza Lafargue vs. România
  27. ^ A se vedea articolul de aici

Legături externe modificare