Tricholoma acerbum

specie de ciupercă

Tricholoma acerbum (Pierre Bulliard, 1792 ex Lucien Quélet, 1872) din încrengătura Basidiomycota, în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma[1][2] este o specie de ciuperci necomestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. O denumire populară nu este cunoscută. Buretele, devenit foarte rar, trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord, izolat sau în grupuri cu numai puține exemplare, în păduri de foioase și mixte mai călduroase sub fagi și stejari, preferând un sol evident calcaros, dar cel puțin bogat în baze. Cu toate acestea, acceptă și soluri superficial ușor acide. Timpul apariției este din (iulie) august până în octombrie.[3][4]

Tricholoma acerbum
Bureți călărești de tipul Tricholoma acerbum
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. acerbum
Nume binomial
Tricholoma acerbum
(Bull.) Quél. (1872)
Sinonime
  • Agaricus acerbus Bull (1792)
  • Gyrophila acerba (Bull.) Quél. (1886)
  • Tricholoma acerbum var. roseoacerbum (Alfredo Riva

Taxonomie modificare

 
Lucien Quélet

Numele binomial a fost de terminat drept Agaricus acerbus de micologul francez Pierre Bulliard în volumul 12 al marii sale opere Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume din 1792.[5]

Apoi, în 1872, compatriotul său Lucien Quélet a transferat specia corect la genul Tricholoma sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 5 al Mémoires de la Société d’Émulation de Montbéliard,[6] fiind taxonul acceptat nume curent în prezent (2020).

Toate celelalte denumiri sunt acceptate sinonim, dar nu sunt folosite.

Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină acerbus= acru, amar),[7] din cauza gustului neplăcut.

Descriere modificare

 
Bres.: Tricholoma acerbum
  • Pălăria: are un diametru de 7-12 (15) cm, fiind cărnoasă și robustă, în tinerețe semisferică până conică, apoi neregulat aplatizată sau în formă de pernă plată, fără gurgui, la bătrânețe adâncită clar în centru, nu rar în formă de pâlnie, și adesea cu unele crăpături verticale nu prea adânci la margine care este canelată și crenată, pentru mult timp răsfrântă spre interior, apoi întinsă. Cuticula uscată și mătăsoasă are sub lupă un aspect fin pâslos. Coloritul, în tinerețe albicios sau ca de chit, schimbă cu avansarea în vârstă la bej-ocru palid, galben-maroniu până la mai închis brun-ocru, prezentând uneori pete roz-maronii.
  • Lamelele: ușor de separat de pălărie sunt nu prea late, îndesate, intercalate și bifurcate, aderate mai slab bombat la picior (numit: șanț de castel) cu muchii ocazional zimțate, fiind inițial albicioase, apoi crem-albicioase până gălbuie, căpătând la bătrânețe adesea pete maronii. Se decolorează după apăsare ruginiu.
  • Piciorul: cu o lungime de 3 la 8 cm de obicei mai scurt decât pălăria și o lățime de 2 până 3 cm, este ferm, plin pe dinăuntru, cu aspect slab fibros longitudinal sau fin solzos cu nuanțe brune, dar flocos-granulat spre vârf, fiind mai mult sau mai puțin cilindric, ascuțit la bază precum fără inel. Coloritul cojii poate fi albicios, crem-albicios până palid ocru.
  • Carnea: compactă, destul de masivă, ceva sfărâmicioasă și niciodată higrofană este crem-albicioasă, având un miros imperceptibil, dar un gust amar (la exemplare tinere mai puțin pronunțat) și rezidual arzător.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori, netezi, slab elipsoidali până ovoidali, apiculați spre vârf, cu o picătură mare, uleioasă în mijloc, hialini (translucizi) și neamiloizi (nu se decolorează cu reactivi de iod), având o mărime de 5-7 x 4-5 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare măsoară 25-30 x 5-7 microni. Cistidele celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) sunt mai scurte, cu vârfuri rotunjite și pediculate.[8] Hifele cuticulei sunt de aceiași lungime, bruni și cu un înveliș vâscos.[3]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu acid sulfuric roz, cu anilină din fenol încet gălbui și cu hidroxid de potasiu galben crem, dar cuticula, mai întâi galben, apoi brun.[9][10]

Confuzii modificare

Ciuperca poate fi confundată cu de exemplu: Tricholoma albobrunneum sin. Tricholoma striatum (otrăvitor),[11] Tricholoma album (necomestibil),[12] Tricholoma apium (comestibil, se dezvoltă în păduri de conifere sub molizi și pini, miros de țelină sau Maggi, gust blând),[13] Tricholoma fulvum (necomestibil, pălărie brun-gălbuie până brun roșiatică, lamele pal gălbuie care devin la bătrânețe ruginii, miros de făină, gust amărui-făinos),[14] Tricholoma batschii (otrăvitor, foarte amar),[15] Tricholoma cingulatum (comestibil),[16] Tricholoma imbricatum (comestibil, dar de calitate inferioară, trăiește în păduri de conifere preferat sub pini, suprafață maronie, solzos-fibroasă, cu miros imperceptibil, și gust blând până amar),[17] Tricholoma inamoenum (necomestibil),[18] Tricholoma lascivum (necomestibil),[19] Tricholoma pardinum sin. Tricholoma tigrinum (otrăvitor),[20] Tricholoma populinum (comestibil),[21] Tricholoma portentosum (comestibil, savuros), se dezvoltă preponderent sub molizi și pini, respectiv sub plopi tremurători și mesteceni, miros de pepeni, castraveți, ușor de faină și gust blând, ceva făinos, după mestecare ca de pepene sau de stridie),[22] Tricholoma roseoacerbum (otrăvitor, trăiește în păduri de conifere preferat sub brazi, miros imperceptibil, gust amar și iute),[23] Tricholoma saponaceum (necomestibil),[24] Tricholoma ustale (slab otrăvitor),[25] Tricholoma ustaloides (necomestibil, se dezvoltă în păduri de conifere pe lângă pini pe sol nisipos, miros făinos, gust destul de amar),[26] dar și cu Entoloma prunuloides (necomestibil),[27] sau chiar cu letalul Paxillus involutus.[28]

Specii asemănătoare în imagini modificare

Valorificare modificare

Deși unii autori, de exemplu Bruno Cetto,[4] văd ciuperca comestibilă, consumul nu se recomandă în nici un caz, pentru că amărăciunea cărnii rămâne și după fierbere.[29]

Ciuperca este reprezentată în Lista roșie a IUCN din 2015 drept „specie periclitată”.[30] De acea, dacă ar fi găsită, ea trebuie neapărat cruțată și lăsată la loc.

Nu mâncați niciodată bureți de genul Tricholoma iuți și/sau amari (nici după însilozare) pentru că provoacă mereu tulburări gastrointestinale, parțial foarte severe.[31]

Note modificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b c Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 158-159, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 328-329, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ Pierre Bulliard: „Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume etc.”, vol. 12, Editura Didot, Debure, Belin, Paris 1792, tab. + text 571
  6. ^ Lucien Quélet: „Les champignons du Jura et des Vosges”, în: „Mémoires de la Société d’Émulation de Montbéliard”, seria 2, vol. 5, Editura Imprimerie et Lithographie de Henri Barbier, Montbéliard 1872, p. 77
  7. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 35, ISBN 3-468-07202-3
  8. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. II, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 58
  9. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 158, ISBN 3-85502-0450
  10. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 223
  11. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 84-85, ISBN 978-3-8354-1839-4
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 258-259, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 312-313, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 148-149, ISBN 978-3-440-14530-2
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 304-305 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 298-299, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 296-297, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 330-331 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 348-349, ISBN 88-85013-37-6
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 294-295, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 306-307, ISBN 88-85013-25-2
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 296-297, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ ”Mycologia Helvetica”, vol. 1, Editura Association of Swiss Mycological Societies, Zürich 1983, p. 177
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 86-287, ISBN 3-405-11774-7
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 294-295, ISBN 3-405-12081-0
  26. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 338-339, ISBN 88-85013-37-6
  27. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 192-193, ISBN 978-3-440-13447-4
  28. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 100, 102, ISBN 3-426-00312-0
  29. ^ Jurnalul micologic „Der Tintling”
  30. ^ IUCN, Red List of Threatened Species 2015
  31. ^ Pilzforum 123

Bibliografie modificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3: „Ständerpilze. Blätterpilze I“, Editura Ulmer, Stuttgart 2001, p. 461, ISBN 3-8001-3536-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe modificare