Victor Brătulescu
Această pagină a fost propusă pentru ștergere.
Motivul: Acest articol a fost marcat de Gikü în noiembrie 2023 ca nerespectând politica de notabilitate. Rolul acestei propuneri este să aducă articolul în atenția comunității pentru a permite o discuție asupra conținutului său.
Decizia privind ștergerea acestei pagini se va lua în urma discuției desfășurate la Wikipedia:Pagini de șters/Victor Brătulescu. Vă invităm să vă exprimați acolo opinia față de această propunere, cu argumente bazate pe politica de ștergere. Vă rugăm să nu schimbați titlul paginii pe durata discuției, întrucât legăturile între ea și discuție se vor strica. O decizie privind titlul paginii rămâne a se lua în urma discuției sau după încheierea acesteia.
Către administratori: Înainte de a efectua ștergerea verificați ce pagini trimit aici și dacă istoricul paginii conține vreo versiune validă. |
Din textul acestui articol nu rezultă caracterul notabil al subiectului. Dacă articolul nu va fi completat cu bibliografia necesară, el va fi redirecționat, combinat cu altul sau propus pentru ștergere. |
Victor Brătulescu | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 11 noiembrie 1899 Podu-Doamnei, Clejani, Ilfov |
Decedat | ianuarie 1976 București |
Naționalitate | România |
Ocupație | filozof, istoric |
Modifică date / text |
Victor Brătulescu (n. 11 noiembrie 1899, sat Podu-Doamnei, com. Clejani, Jud. Vlașca - d. Ianuarie 1976, București) a fost un istoric și filozof român.
Viața și activitatea modificare
A urmat studiile secundare și universitare la București. În 1939 își obține doctoratul în litere și filozofie. Între 1924-1944 devine profesor secundar, funcționând în același timp la Comisia monumentelor istorice ca secretar-ajutor, director al colecțiilor Muzeului de artă religioasă și secretar-director (1938-1948). A fost un colaborator extern în colectivul ,,Inscripții" al Institutului de istorie ,,N. Iorga" (1951-1955).
Acesta a fost un specialist în istoria artei vechi românești, domeniu în care a publicat numeroase studii și monografii. Cele mai multe dintre acestea cuprind inscripții, însemnări și pomelnice de la diverse biserici și mănăstiri, precum și descrieri de monumente religioase de pe aproape întreg teritoriul României. Un loc aparte îl cuprinde teza sa de doctorat, apărută în 1939, în care prezintă miniaturile și manuscrisele din fostul muzeu de artă religioasă.[1]
Opera modificare
- Mănăstiri și biserici din jud. Ilfov, București, 1935, 80 p. (în colaborare);
- Miniaturi și manuscrise din Muzeul de artă religioasă, București, 1941, 165 p. + 34 pl. + 1 h. (vol. XXXIV DIN B.C.M.I.);
- Frescele din biserica lui Neagoe de la Curtea de Argeș, București, 1942, 96 p. + 30 p.
Note modificare
- ^ Ștefănescu, Ștefan (). Enciclopedia istoriografiei românești. Editura științifică și enciclopedică. p. 73.