Vladimir Hanga

istoric român
Vladimir Hanga
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (92 de ani) Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata

Vladimir Hanga (n. 21 octombrie 1920, Cucova, județul Bacău – d. 16 iunie 2013, Arad) a fost un profesor universitar doctor docent român, specializat în Drept roman și Istoria dreptului românesc, conducător de doctorat pentru cele două specializări.

Studii modificare

Absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității București (1943), alege cariera universitară începând ca asistent la materia Drept roman, în cadrul Facultății de Drept din București. Din 1949 ocupă prin concurs catedra de Drept privat roman din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, parcurgând toate treptele universitare.

Activitate modificare

A fost titular al catedrelor de Drept privat roman (1949-1986) și Drept civil - Succesiuni (1954-1965) la Facultatea de drept, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj A mai predat la Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad și la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir din Cluj.

Între 1968-1973 profesorul Vladimir Hanga a fost Decan al Facultății de drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, mai apoi între 1973 și 1976 a fost prorector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

Între anii 1977-1984 profesorul Vladimir Hanga a fost reprezentatul României în Comisia pentru Drepturile omului a ONU, iar în perioada 1984-1989 a îndeplinit funcția de arbitru la Curtea de arbitraj permanent de la Haga.

A fost președinte de onoare al grupului român al Asociației Henri Capitant a prietenilor culturii juridice franceze (http://www.capitant.ro), în perioada 2003-2013.

Titluri științifice modificare

  • Doctor în Drept Roman (1946), conducător de doctorat;
  • Doctor în Istoria dreptului romanesc (1947), conducător de doctorat;
  • Doctor în Științe economice (1949).

Distincții modificare

Afilieri internaționale modificare

Profesorul Vladimir Hanga a fost membru al următoarelor societăți internaționale: Société Internationale pour l'histoire des droits de l'antiquité - Fernand de Visscher SIHDA; Société d'Histoire du Droit; Société d'Histoire du Droit (Paris); Société Jean Bodin pour l'histoire comparative des institutions (Bruxelles); Société de législation comparée (Paris); Collège de la Revue Grotiana (Amsterdam)

Lucrări modificare

Cărți modificare

  • Cetatea celor șapte coline, Editura Tineretului București 1957;
  • Crestomație pentru studiul istoriei statului și dreptului românesc, Ștefan Pascu și Vladimir Hanga, 3 volume;
  • Istoria generală a statului și dreptului, Litografia și tipografia învățământului București 1958;
  • Drept privat roman, Editura Didactică și Pedagogică București 1964;
  • Caius Iulius Caesar, Editura Tineretului, București 1967;
  • Alexandru cel Mare, Editura Albatros, București 1974;
  • Drept privat roman, tratat, Editura Didactică și Pedagocică București 1977;
  • Mari legiuitori ai lumii, Editura Științifică și Enciclopedică București 1977;
  • Calculatoarele în serviciul dreptului, Ed. Lumina Lex, București,1996
  • Dicționar juridic român - englez, Hanga Vladimir și Rodica Calciu, Editura Lumina Lex București 1998;
  • Mic dicționar juridic, Editura Lumina Lex București 1999;
  • Drept privat roman, curs, Hanga Vladimir si Mircea Dan Bob, Editura Universul Juridic 2011 (prima ediție: 2005);
  • Adagii juridice latinesti, Editura Lumina Lex București 2007;
  • Dictionar juridic A - Z, Hanga Vladmir și Diana Calciu, Editura Lumina Lex București 2007;
  • Dicționar juridic poliglot, Vladimir Hanga, Rodica Hanga Calciu, Ioan Trifa, Editura Cordial Lex, 2008;
  • Mic dictionar poliglot, Vladimir Hanga, Rodica Hanga Calciu, Ioan Trifa, Editura Cordial Lex, 2009;
  • Manual de drept privat roman, Vladimir Hanga, Ioan Trifa, Editura Cordial Lex, 2009;
  • Dicționar juridic latin - român, Vladimir Hanga, Ioan Trifa, Editura Cordial Lex, 2009;
  • Iustiniani Institutiones - Instituțiile lui Iustinian, text bilingv (latină și română), (în colaborare cu Mircea Dan Bob), Universul juridic, București 2009 (prima ediție, 2002)