Wikipedia:Pagini de șters/David Macovei

David Macovei modificare

PaginăModificăDiscuțieIstoricTrimiteriUrmăreșteJurnale

Ștergerea a fost propusă la 5 noiembrie 2023. Încheierea discuției este preconizată pentru 10 noiembrie 2023.


Justificare: Acest articol a fost marcat de Gikü în octombrie 2022 ca nerespectând politica de notabilitate. Rolul acestei propuneri este să aducă articolul în atenția comunității pentru a permite o discuție asupra conținutului său.

  • Dacă sunteți utilizatorul care a marcat articolul, puteți oferi o descriere mai detaliată a problemelor care considerați că trebuie rezolvate.
  • Dacă sunteți autorul articolului, citiți politica și comentariile făcute de utilizatori pentru a înțelege ce probleme are articolul. Cele mai dese probleme țin de numărul sau calitatea surselor, de aceea vă punem la dispoziție anumite sfaturi pentru a găsi surse de încredere. Este important să participați la discuție, concentrându-vă pe identificarea și rezolvarea problemelor menționate de participanți. Dacă aveți nevoie de ajutor, consultați pagina cu proceduri de salvare a unui articol.
  • Ceilalți utilizatori sunt invitați să citească articolul și să ofere sugestii de îmbunătățire sau să-și exprime opinia în conformitate cu indicațiile din antetul paginii.--Mesaj livrat de un robot. 5 noiembrie 2023 12:39 (EET)[răspunde]
@Donarius @Sîmbotin o părere asupra notabilității poziției? Mulțumesc. Strainu (دسستي‎5 noiembrie 2023 12:43 (EET)[răspunde]
Nu știu dacă aș putea fi complet obiectiv, dar din câte știu Biserica Ortodoxă de Stil Vechi (sau mai exact Asociația „Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România”) nu este un cult religios, ci doar o asociație religioasă (care pretinde, ce-i drept, că ar fi avea 500.000 de membri). Acoperirea mediatică este destul de redusă, chiar marginală, iar marea majoritate a surselor nu pot fi catalogate ca surse de încredere. Unii „ierarhi” ai BOSVR sunt acoperiți substanțial în surse de încredere, mai ales cei vechi (Galaction Cordun, Glicherie Tănase), alții mai la limită („mitropoliții” Silvestru Onofrei, Vlasie Mogârzan, Demosten Ioniță), pot spune deci că „mitropoliții” (conducătorii asociației) au notabilitate.
E greu de spus în ce măsură se pot încadra ceilalți „episcopi” în criteriile de notabilitate și, cred eu, diferă de la caz la caz. David Macovei este cel mai nou „episcop” al acestei asociații, fiind „hirotonit” în anul 2022, după schimbarea surprinzătoare a conducerii și alegerea ca „mitropolit” a lui Demosten Ioniță în locul lui Vlasie Mogârzan, deci are o acoperire mediatică mai mică decât a celorlalți. Situația s-ar putea schimba însă curând, deoarece Demosten Ioniță are peste 96 de ani, iar alegerea unui „episcop” ca „mitropolit” ar conferi probabil notabilitate noului ales.
Evit să mă pronunț totuși în chestiunea păstrării sau ștergerii articolului, deoarece sunt un incluzionist și consider că cititorii articolelor ar trebui să fie informați cu privire la anumite aspecte (vezi cei care donează bani unor parohii și mănăstiri fără a ști că acestea aparțin unor grupuri schismatice din cultul oficial). Donarius (discuție) 5 noiembrie 2023 14:09 (EET)[răspunde]
@Strainu: îmi pare rău, dar nu pot fi suficient de obiectiv pentru a mă pronunța pentru sau împotriva ștergerii articolului în cauză. --Bătrânul (discuție) 5 noiembrie 2023 18:32 (EET)[răspunde]
Nu cred că trebuie să ne întrebăm în privința funcției. Face parte din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. Sursă externă: https://www.manastireaslatioara.ro/home/membrii-sfantului-sinod, https://www.manastireaslatioara.ro/sfantul-sinod/ps-episcop-david. Și ceilalți 9 membri au pagină de Wikipedia. Nu sunt mai mulți, aceștia sunt toți. De aceea consider că pagina trebuie păstrată, cu adăugarea etichetei de bibliografie insuficientă. Gdaniel111 (discuție) 6 noiembrie 2023 10:10 (EET)[răspunde]
În Categorie:Episcopi ortodocși români am găsit mai mulți episcopi vicari, dovadă că funcția este notabilă: Timotei Aioanei, Marc Alric, Emilian Antal, Timotei Bel, Gherasim Cucoșel, Ieremia Dârțu, Vasile Flueraș, Nichifor Horia, Eugenie Laiu, Damaschin Luchian, Varlaam Merticariu, Ilarion Mircea, Emilian Nica, Sofian Pătrunjel, Atanasie Rusnac,Vartolomeu Stănescu, Ghenadie Șendrea, Ilarion Urs, Benedict Vesa, Ipolit Vorobchievici. Gdaniel111 (discuție) 13 decembrie 2023 22:28 (EET)[răspunde]
Poziția de episcop (titular sau vicar) este, indiscutabil, notabilă în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, purtătorii ei fiind menționați în numeroase surse. O situație similară este, de asemenea, în cazul Bisericii Romano-Catolice și al Bisericii Greco-Catolice, ai căror episcopi (indiferent de denumire: episcop auxiliar, episcop coadjutor, episcop titular), precum și al altor culte religioase din România (precum credincioșii de rit vechi cunoscuți ca lipoveni) care susțin că au succesiune apostolică. Ei sunt recunoscuți de statul român ca ierarhi ai unui cult religios și erau (sau poate mai sunt) confirmați prin decrete prezidențiale. De exemplu: https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/1568, https://www.lege-online.ro/lr-DECRET-406%20-2000-(24710)-(1).html, https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/92182, http://www.legex.ro/Decretul-209-1990-1394.aspx, https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/92183, https://lege5.ro/Gratuit/gy4dmojx/decretul-nr-213-1990-pentru-recunoasterea-preotului-gheorghe-gutiu-in-functia-de-episcop-al-episcopiei-cluj-si-gherla-a-bisericii-romane-unite-cu-roma-greco-catolica, https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=9993, https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=4059. Toți cei menționați de dvs. mai sus sunt arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române și pot găsi eu însumi numeroase surse pentru fiecare dintre ei pentru a scrie un articol extins. Pe lângă aceștia, mai există și episcopi autoproclamați sau numiți de structuri obscure nerecunoscute de statul român precum „mitropolitul” Onufrie (Octavian) Pop (al cărui articol e, de asemenea, propus pentru ștergere), „episcopul” Gheorghe Bratu, „mitropolitul” Ioan Preoteasa (al cărui articol a fost șters mai demult), Gherontie de la Movilița, „mitropolitul” Casian, Avondios Bica (articol șters în urma unei discuții mai vechi) etc. Episcopii notabili sunt episcopii cultelor recunoscute de stat, ceilalți fiind prezentați în presă mai mult ca un fel de curiozități. Episcopii BOSVR sunt un caz mai deosebit, ei aparținând unei structuri bisericești recunoscute ca asociație religioasă (nu drept cult), deci notabilitatea funcțiilor lor este mai puțin clară. --Donarius (discuție) 13 decembrie 2023 23:27 (EET)[răspunde]
Nu mă mai opun ștergerii. Gdaniel111 (discuție) 1 ianuarie 2024 11:48 (EET)[răspunde]