Deschide meniul principal
Închisoarea Râmnicu Sărat
Inchisoarea de la Rm. Sarat.JPG
Înființare  Modificați la Wikidata
Desființare  Modificați la Wikidata
Coordonate45°23′00″N 27°03′19″E
Interiorul

Închisoarea Râmnicu Sărat a fost una din temnițele cele mai de temut ale României interbelice și României comuniste. În perioada 1955-1963 comandantul închisorii a fost Alexandru Vișinescu, condamnat ulterior pentru crime împotriva omeniei.

IstoricModificare

Construirea penitenciarului s-a făcut începând cu anul 1899. Clădirea este realizată cu elemente neoclasice și neogotice, după modelul francez și englez. La început a funcționat sub denumirea de "Arestul Preventiv".

În 1907, în timpul răscoalei țărănești, orașul Râmnicu Sărat a fost scena unor dramatice confruntări între armată și populația răsculată. Deznodământul a fost tragic: numeroși țărani au fost împușcați iar pentru reprimarea răscoalei au fost încarcerați în Arestul Preventiv peste 1200 de țărani. În 1920 Arestul Preventiv este transformat în Penitenciar. Amenajarea actuală datează din perioada interbelică, cu excepția gardului exterior care a fost înlocuit cu un gard de sârmă ghimpată.

Un alt eveniment care a avut loc în acest penitenciar a avut loc în 1938, când au fost încarcerați aici capi ai legionarilor printre care s-a numărat și Corneliu Zelea Codreanu. în noaptea de 29-30 noiembrie 1938 aceștia au fot luați sub pretextul mutării la Jilava, dar în apropiere de pădurea Făcăbești au fost uciși la ordinul regelui Carol al II-lea. S-a motivat că au încercat să evadeze.

În interiorul penitenciarului au fost împușcați la 21-22 septembrie 1939 membrii câtorva comandouri legionare, care au fost ulterior îngropați în cimitirul orașului.

După 1945, aici au fost închiși membri ai guvernului Ion Antonescu, generali ai armatei, fruntași P.N.Ț. Dintre ei amintim: gen. Dobre Dumitru, gen. Constantin Pantazi, gen Gheorghe Jienescu, gen. Nicolae Stoenescu, contraamiralul Horia Macellariu, Ion Petrovici, Victor Pogoneanu, Titel Petrescu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Mihai Godó, Radu Ciuceanu și mulți alții care au suferit din cauza prigoanei comuniste.

Un raport întocmit la 24 mai 1948 ne arată structura penitenciarului la acea dată, astfel:

  • 4 curți pentru plimbarea deținuților;
  • penitenciarul are parter și etaj;
  • etajul are 19 celule;
  • parterul are 16 celule și 3 saloane comune;
  • în fiecare celulă pot fi cazați trei (3) deținuți;
  • 1 cameră - infirmerie cu 6 paturi;
  • 1 cameră - bucătărie;
  • 1 cameră - magazie cu efecte;
  • 2 camere - magazii cu alimente;
  • 4 camere - birouri;
  • 1 cameră - serviciu de gardă;
  • 2 camere - prim gardian;
  • 5 camere - administratorul penitenciarului.

Anii 1945 și 1946 au fost anii de început ai perioadei comuniste. Comuniștii, pentru a păstra aparenta liniște politică, n-au trecut din primii ani la înfăptuirea programului de socializare a țării.

Mai întâi s-au infiltrat în toată administrația statului, pentru ca apoi să treacă la supunerea României, care urma să se realizeze prin eliminarea tuturor oamenilor politici, a persoanelor din administrație din conștiința românilor prin înscenarea unor procese sau, pur și simplu, prin înlăturarea lor definitivă prin diverse mijloace. Astfel penitenciarele din toată țara au început să fie umplute cu deținuți politici și sabotori.

Potrivit memoriilor lui Ion Diaconescu, comandantul Alexandru Vișinescu obișnuia să intre peste deținuți în celule, ca să îi arunce de pe paturi. Loviturile preferate ale lui Alexandru Vișinescu erau cele cu biciul. De asemenea, pedepsele cele mai grave erau aplicate personal de acesta.[1] Închisoarea a fost desființată în anul 1963, iar comandantul Vișinescu a fost transferat la Ploiești.[2]

NoteModificare

  1. ^ Ion Diaconescu, Temnița, destinul generației noastre, București, Editura Nemira, 1998, p. 249.
  2. ^ Cicerone Ionițoiu, Râmnicu Sărat. Desființarea celei mai odioase închisori: 13 aprilie 1963, în: „Memoria”, nr. 2-3/2006, p. 38.

Legături externeModificare