Alexandru Grama

jurnalist român

Alexandru Grama (n. 8 ianuarie 1850, Blaj, comitatul Alba de Jos – d. 12 iunie 1896, Blaj) a fost un preot greco-catolic român, profesor la Academia Teologică Greco-Catolică din Blaj. A polemizat cu Mihai Eminescu pe tema esteticului în artă.

BiografieModificare

Alexandru Grama s-a născut la Blaj, comitatul Alba de Jos, Transilvania, la 8 ianuarie 1850. A făcut studiile primare, gimnaziale și liceale la Blaj, iar studiile superioare de filosofie și de teologie la Universitatea din Viena. A obținut titlul de doctor în anul 1877.

A fost profesor de drept canonic și de istorie bisericească la Academia Teologică Greco-Catolică din Blaj, între anii 1877-1893. Din anul 1892 a fost rector al acestei instituții.

În Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) a îndeplinit și demnitatea de canonic.

În anul 1890, alături de episcopul Vasile Hossu, Augustin Bunea, Victor Smighelschi și Izidor Marcu, Alexandru Grama a fost cofondator al publicației religioase Unirea, care apare la Blaj.

Alexandru Grama s-a stins din viață la 12 iunie 1896, la Blaj.

Câteva opereModificare

  • Principiile morale sau etice ale religiunii creștine, pentru gimnazii, Blaj, 1878, 79 pagini;
  • Introducere în cărțile Sfintei Scripturi pentru gimnazii, Blaj, 1878,
  • Explicarea mecanică modernă a naturii și credinței în Dumnezeu, Blaj 1881;
  • Elemente de istoria bisericească universală și particulară a românilor, pentru gimnaziile superioare, Blaj, 1879, 87 pagini;
  • Istoria universală a Bisericii de la începuturile ei până în zilele noastre, pentru seminarii și uz privat, Blaj, 1981, 515 + VIl pagini;
  • Istoria Bisericii românești unite cu Roma, Blaj, 1884, 3 f. + 11 + 223 pagini;
  • Instituțiunile calvinești în Biserica românească din Ardeal, Blaj, 1895, X + 476 pagini;
  • Cestiuni din dreptul și istoria Bisericii românești unite, Blaj, 2 vol., 1893 - 1894, 669 pagini;
  • Mihail Eminescu. Studiu critic, Blaj, 1891, 214 pagini.