Anterioritate vocalică
În fonetică, anterioritatea vocalică se referă la clasificarea vocalelor în funcție de poziția avansată (anterioară) sau retrasă (posterioară) a limbii în timpul articulării. Din punct de vedere acustic caracterul anterior, central sau posterior al vocalelor se corelează parțial cu frecvența celui de-al doilea formant (F2) astfel: vocalele anterioare ([i], [y], [e], [ɪ] etc.) au o frecvență F2 joasă, în timp ce vocalele posterioare ([u], [o], [ʌ], [ɔ] etc.) au o frecvență F2 înaltă.
În Alfabetul Fonetic Internațional există simboluri pentru cinci grade de anterioritate, deși în nici o limbă nu apar vocale din toate cele cinci grade:
În cazul vocalelor închise caracterul anterior sau posterior este mai ușor de sesizat auditiv, ceea ce explică numărul mai mare de vocale închise distincte (partea de sus a diagramei vocalelor). În cazul vocalelor deschise poziția avansată sau retrasă a limbii are numai un efect foarte slab asupra sunetului.
| Vocale Vezi și AFI, consoane. | Modificare | ||||
| Deschidere | Anterioritate | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| Anterioare | Semiant. | Centrale | Semipost. | Posterioare | |
| Închise | |||||
| Cvasiînchise | |||||
| Semiînchise | |||||
| Mijlocii | |||||
| Semideschise | |||||
| Cvasideschise | |||||
| Deschise | |||||
| Legendă: | |||||
| ■ Celulele galbene corespund vocalelor din limba română. ■ Celulele crem indică vocale folosite rar în limba română. ■ Celulele gri corespund unor vocale rare, fără simbol fonetic. În perechile de vocale, în stânga figurează varianta nerotunjită, iar în dreapta cea rotunjită. | |||||
