Deschide meniul principal

Bucovina

regiune istorica in Europa Centrala
Acest articol se referă la o regiune istorică. Pentru alte sensuri, vedeți Bucovina (dezambiguizare).
Bucovina
—  regiune  —
Mănăstirea Putna
Mănăstirea Putna
Drapel
Drapel
Stemă
Stemă
Coordonate: 48°N 26°E / 48°N 26°E / 48; 26
Atestare Modificați la Wikidata

ReședințăCernăuți

Populație
 - Total1,544,805 locuitori

Prezență online

Poziția localității Bucovina
Poziția localității Bucovina

Bucovina (în germană Buchenland = Țara fagilor), devenită Ducatul Bucovinei în Imperiul Austriac, este o regiune istorică cuprinzând un teritoriu de 10.441 km² care acoperă zona adiacentă orașelor Cajvana, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Frasin, Milișăuți, Rădăuți, Siret, Solca, Suceava, Vatra Dornei și Vicovu de Sus din România, precum și Cernăuți, Cozmeni, Zastavna, Vășcăuți pe Ceremuș, Vijnița, Sadagura și Storojineț din Ucraina.

Cuprins

EtimologieModificare

Denumirea ca nume propriu a intrat oficial în uz în 1774, odată cu anexarea teritoriului de către Imperiul Habsburgic. Numele provine din cuvântul slav pentru fag („buk”), astfel termenul „Bucovina” se poate traduce prin „Țara fagilor”.[1] Termenul bucovina ca nume comun, în sensul de pădure de fagi, apare prima dată într-un document emis de domnul Moldovei, Roman I Mușat, la 30 martie 1392, prin care dăruiește lui Ionaș Vitezul trei sate, aflate pe apa Siretului, „în sus până la bucovina cea mare, pe unde se arată drumul de la Dobrinăuți...” [2]

IstorieModificare

In decursul istoriei a apartinut:
 
Harta Bucovinei din anul 1901
 
Harta regiunilor austro-ungare locuite de români

Teritoriul Bucovinei a făcut parte din Principatul Moldovei, iar conform istoriografiei ucrainene și din Rusia Kieveană și Cnezatul de Halici[3]. În 1774, 10.442 km² din partea de nord-vest a Moldovei sunt anexați de către Imperiul Habsburgic[4]. În monografia sa intitulată BUCOVINA, tipărită în 1876, P. S. Aurelian afirmă: „Austria și-a însușit din Moldavia peste 2 milioane pogoane cu 74.000 locuitori.”[5] P. S. Aurelian relatează că după încorporarea în Imperiul Habsburgic „Populațiunea română [din Bucovina] spăimêntată la vederea acestorŭ ómeni adunați din tôte unghiurile Austriei începe a fugi. Sate întregi s'au pustiitŭ; locuitorii au trecut în Moldavia, în Basarabia și în Rusia pînă în apropiere de Odesa, numai să scape de apăsare și de prigonirea religiósă.”(P.S. Aurelian, op. cit. p.XIV). Devine Ducatul Bucovinei în 1849, unindu-se ulterior cu România la 15/28 noiembrie 1918, pentru ca, pe 28 iunie 1940, urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, partea sa de nord împreună cu Basarabia și Ținutul Herța, să fie ocupate de U.R.S.S.. În 1991, după destrămarea U.R.S.S., nordul Bucovinei și Ținutul Herța devin parte a Ucrainei (regiunea Cernăuți).

În 1763 împărăteasa Maria Tereza a emis Patenta de colonizare din 25 februarie 1763 in care dispunea strămutarea populației românești și deposedarea acesteia de orice drept asupra terenurilor pe care îl deținea[6]

Până în 1774 teritoriul actual al Bucovinei era o parte din Țara de Sus a Țării Moldovei, individualitatea regiunii conturând-se după includerea în Imperiul Habsburgic în 1774. Imperiul Austriac (Austro-Ungar din 1867) a stăpânit acest teritoriu (10.500 km2, cam a 60-a parte din suprafața imperiului) până în anul 1918, perioadă în care în Bucovina s-au petrecut numeroase mutații care au contribuit la schimbarea fizionomiei demografice, economice, politice, etnice și culturale a provinciei, conferindu-i un statut singular în comparație cu regiunile învecinate. În urma acestor transformări, Bucovina a devenit în conștiința opiniei publice cultivate o „Elveție” a estului Europei, capitala provinciei, Cernăuți, dobândind titlul deosebit de măgulitor de „mica Vienă”.[7]

Odată cu debutul administrării habsburgice, denumirea de Bucovina este adoptată oficial. Totuși, numele nu se impune decât treptat, o vreme continuându-se și utilizarea în paralel a unor denumiri mai vechi: Țara de Sus/Țara Moldovei, Plonina, Cordon/Cordun și Arboroasa. (Acest ultim apelativ este reafirmat de un grup de studenți români de la Cernăuți (Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, Constantin Morariu), care au înființat societatea cu același nume în 1875).

În timpul administrării habsburgice, toți birocrații erau obligați să învețe limba română. În 1793 s-a introdus învățământul obligatoriu în limbile germană și română, iar în 1875 s-a înființat Universitatea „Franz Josef” la Cernăuți.[8] (Universitate germană cu denumirea K. K. Franz Josefs - Universität in Czernowitz).

Recensământul din 1776 a reliefat faptul că în Bucovina, numărul de locuitori era de circa 70.000. Nu este știut cu exactitate procentul de români și alte etnii deoarece abia in 1880 recensămintele din Austro-Ungaria conțin informații despre limba vorbită [2]. Unele estimări pentru anul 1776, dau 85,33% români, 10,66% slavi și 4% alții. Cert este că în urma politicii de colonizare a Curții de la Viena, în Bucovina s-au stabilit: ruteni, germani, maghiari, polonezi, lipoveni, armeni, evrei și români ardeleni, fapt ce a dus la modificări demografice. Istoriografia ucraineană consideră că românii ardeleni au fost primii români veniți în zonă, aceștia găsind deja în Bucovina populația ruteană. Totodată până în 1918, au fost realizate progrese în domeniul economic, social, cultural, s-au dezvoltat meșteșugurile, agricultura și industria, acțiune ce au avut o influență pozitivă asupra populației. Orientarea Bucovinei spre formele economice, de cultură și civilizație central-europene s-a înfăptuit mai cu seamă prin aportul germanilor și evreilor. Primele colonii germane din Bucovina (cele din Prelipcea și Sadagura) au luat ființă înaintea anexării Bucovinei la statul austriac (1770-1774). Coloniștii germani au fost în principal agricultori și meșteșugari. Datorită muncii lor asidue, Bucovina a cunoscut o însemnată dezvoltare economică, atingând aproape standardele de bunăstare și nivel de trai central-europene. Evreii au venit în Bucovina încă din timpul războiului ruso-turc, încheiat prin pacea de la Kuciuk Kainargi, ocupându-se în special cu meșteșugurile, arendășia și comerțul. După anul 1774 emigrarea lor în Bucovina din Galiția și Polonia s-a accentuat. În anul 1912 existau în Bucovina 9.322 de meseriași, dintre care 5.091 evrei și 10.312 negustori, dintre care 8.642 evrei. Datorită spiritului lor practic și intrepid, evreii vor ajunge până la sfârșitul secolului al XIX-lea să domine practic toate compartimentele vieții economice din Bucovina și să devină purtători zeloși ai culturii și civilizației germane pe aceste meleaguri. În Bucovina au mai fost colonizați în secolele XVIII-XIX poloni, armeni, unguri, slovaci, lipoveni, huțuli și ucraineni, ultimii meritând o mențiune specială. Emigrarea miilor de ucraineni din Galiția vecină, în secolele XVIII-XIX a avut motivații complexe. Aceste motivații erau economice (în Bucovina se prestau 12 zile de clacă pe an, față de 80-100 zile în Galiția), militare (coloniștii și imigranții sosiți în Bucovina erau degrevați de serviciul militar pe toată durata vieții lor) și religioase (fiind în majoritatea lor ortodocși, ucrainenii treceau într-o regiune tradițional ortodoxă). Nobilii bucovineni au stimulat și au înlesnit așezarea pe moșiile lor a brațelor de muncă ieftine și nepretențioase.[9]

Ca și în întreg Imperiul Austriac, viața politică bucovineană s-a bazat pe acel deosebit de dificil de realizat în practică „Ausgleich” (compromis) dintre diversele etnii componente ale imperiului. De aceea, Bucovina a constituit o adevărată oază de viață politică civilizată în comparație cu regiunile înconjurătoare. Atât în perioada administrației austriece, cât și în cea românească, grupurile etnice din Bucovina s-au manifestat fie în cadrul unor societăți național-culturale, fie în cel al unor formațiuni politice structurate pe criterii supranaționale sau intraetnice. Potrivit opiniei cvasigeneralizate a cercetătorilor, Bucovina din perioada administrației austriece (1774-1918) a constituit un strălucit exemplu de colaborare interetnică. După cel de-al doilea război mondial a fost relansată celebra expresie „homo bucovinensis", prototip al individului tolerant, ce vorbește cel puțin două limbi și este adeptul unui model de conviețuire pașnică interetnică. Demn de remarcat este faptul că în Bucovina istorică au trăit de-a lungul timpului 11 etnii ce au practicat 9 credințe religioase. Conform opiniei lui Emmanuel Turczynski, un cunoscut istoric german expert în problemele Bucovinei, în provincie a existat un „consens ideologic” bazat pe „larg diseminata identificare a bucovinenilor cu trăsăturile regiunii, cu un sistem legal bine stabilit, toleranță și progres socio-cultural, unde loialitatea către aceste valori nu însemna neloialitate față de propria comunitate etnică sau religioasă”. Colaborarea interetnică din Bucovina a fost comparată de către specialiști cu situațiile din Tirol și Cipru, „modelul” bucovinean demonstrându-și superioritatea. Din punct de vedere cultural, Bucovina este și în prezent considerată un exemplu demn de urmat pentru Europa, orașul Cernăuți fiind numit în 1997 de către Zbigniew Herbert, cu o expresie ce a făcut vogă, „ultima Alexandrie a Europei”. Cernăuți a fost orașul în care, inclusiv în vremea administrației românești din perioada interbelică, a fost cultivată cultura germană, evreiască (în limba germană sau idiș), română, polonă sau ucraineană.[7]

Conform recensământului din 1910, populația Bucovinei era 800.198 locuitori, dintre care 38,88% ruteni, 34,38% români, 21,24% germani (inclusiv 12,86% evrei), 4,55% polonezi, 1,31% maghiari, 0,12% alții.[10] În 1918 a devenit una din regiunile dezvoltate ale Regatului Român și totodată regiunea cu cea mai mare populație urbană , respectiv 28,6%.[11][12]

Anul Români Ucraineni Alții
1774.[25] 59,731 85,33% 7462 10,66% 2,800 4%
1848[24] 209,293 55.4% 108,907 28.8% 59,381 15.8%
1851[30] 184,718 48.5% 144,982 38.1% 51,126 13.4%
1880[31] 190,005 33.4% 239,960 42.2% 138,758 24.4%
1890[32] 208,301 32.4% 268,367 41.8% 165,827 25.8%
1900[33] 229,018 31.4% 297,798 40.8% 203,379 27.8%
1910 273,254 34.1% 305,101 38.4% 216,574 27.2%

În 1940, nordul regiunii, împreună cu cel mai important oraș- Cernăuți, a fost anexat de URSS, deși acest fapt nu era prevăzut în pactul Ribentropp-Molotov. Tot atunci au loc acțiuni ce vor duce la modificarea configurației regiunii. Populația germană este strămutată în Germania în cadrul unei acțiuni organizate de Al Treilea Reich sub denumirea de Umsiedlung (strămutare), iar românii din nordul Bucovinei sunt deportați în Siberia. În 1941, România redobândește nordul Bucovinei. Populația maghiară este strămutată în Ungaria, iar evreii sunt deportați în Transnistria. În 1944, aproape toată regiunea este ocuptă de URSS. Nordul Bucovinei a fost reintegrat URSS-ului, iar sudul s-a aflat sub ocupație. Autoritățile sovietice au obligat evacuarea românilor din sudul Bucovinei în zone din Vechiul Regat al României (județele Botoșani și Dorohoi). Populația a fost lăsată să se întoarcă în Bucovina după 23 august 1944. La sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, nordul Bucovinei a rămas în componența URSS-ului, iar sudul în România.

În prezent nordul Bucovinei este inclus în regiunea Cernăuți (alături de Ținutul Herța și Nordul Basarabiei) a Ucrainei, iar sudul este inclus în județul Suceava (alături de părți din județele Neamț, Baia, Botoșani și Dorohoi ale Vechiului Regat al României; 3 localități din Bucovina istorică fiind incluse în județul Botoșani) al României.

Statutul de autonomie în imperiuModificare

Bucovina
Ducatul Bucovinei
  –  
  
DrapelStemă
Bucovina în cadrul Austro-Ungariei
CapitalăCernăuți
Limbăromână, germană, ucraineană
ReligieCreștină
Guvernare
Formă de guvernareducat
Conducător 
 - 1774 - 1778Gabriel Freiherr von Spleny
 - 1916 - 1918Joseph von Etzdorf
Istorie
Ducatul autonom al Bucovinei
Desființare
Unirea cu România
Date statistice
Suprafață 
 - secolul al XIX-lea10.441 km²
Populație 
 - secolul al XIX-lea800.198 loc.
     Densitate76,6 loc./km²

Din punct de vedere politic, până în 1848, bucovinenii aveau doar 8 reprezentanți români din partea lor, deputați, în parlamentul imperial de la Viena; aceștia aveau drepturi egale cu ceilalți parlamentari, participau la dezbateri, iar cuvântările altor parlamentari le erau traduse în limba română. La 13 februarie 1848, înaintând un memorandum conducerii imperiale vieneze, o delegație a bucovinenilor cere mai multă autonomie în cadrul unirii sub coroana Austriei și crearea unui ducat românesc, iar „împăratul austriac să poată purta și titlul de mare duce al românilor”, ca o recunoaștere a românității Bucovinei. Astfel, la 4 martie 1849, ei obțin un statut de autonomie a Bucovinei în Imperiul Austriac, iar la titlurile imperiale ale împăratului Franz Josef se adăugă și acela de Mare Duce al Bucovinei.

Este creată Dieta ducatului Bucovinei, care se întrunește pentru prima oară la 6 aprilie 1861. În cadrul acestei instituții erau reprezentate toate minoritățile, iar românii dețineau majoritatea. Președintele dietei, Eudoxiu Hurmuzachi, devine astfel mareșal al Bucovinei.

Prin rezoluția imperială din 26 august 1861, Bucovina primește dreptul de a avea drapel propriu (culorile erau albastru și roșu, dispuse orizontal, având la mijloc stema Bucovinei), stemă (reprezentând capul de bour, încadrat de 3 stele), precum și toate drepturile adiacente statutului de Ducat al Imperiului Austriac.

Organizarea administrativă a ducatuluiModificare

 
Organizarea administrativă în 1910

Ducatul Bucovinei era format din Reședința (Hauptstadt) Czernowitz (Cernăuți - în română, Czerniwci - în ruteană) și din 11 bezirkuri (județe/districte)

Unirea Bucovinei cu RomâniaModificare

 
Revendicări și frontiere prevăzute în Bucovina, 1918.
 
Bucovina divizată în iunie 1940
 
Harta administrativă a Guvernământului Bucovinei în mai 1942.

După prăbușirea monarhiei austro-ungare respectiv dezmembrarea imperiului în state naționale, Consiliul Național al Bucovinei (C.N.B.), întrunit la 28 noiembrie 1918, a hotărât în majoritate Unirea cu România. Voturile majoritare au venit din partea românilor, germanilor, evreilor și polonezilor, iar cele împotrivă doar din partea minorității ucrainene. Ca urmare a hotărârii „C.N.B.”, trupele române au intrat în teritoriu, sub comanda generalului Iacob Zadik, consfințind actul și zădărnicind manevrele militare ale Republicii Populare a Ucrainei Occidentale. Unirea Bucovinei cu România este recunoscută oficial, în 1919, prin tratatul de pace de la Saint Germain încheiat cu Austria la data de 10 septembrie 1919.

În iunie 1940, ca o urmare a Pactului expansionist germano-sovietic Ribbentrop-Molotov Nordul Bucovinei este ocupat de Uniunea Sovietică. Imediat după asta, în această perioadă, au fost masacrați 3000 de civili români care se retrăgeau pașnic spre România, la Fântâna Albă. Autorii masacrului sunt ofițeri din trupele NKVD. Rusia nu a recunoscut încă acest masacru. În 1941, forțele române, aliate la Axă, recuceresc Nordul Bucovinei.

După eliberarea de sub ruso-sovietici a Basarabiei și Nordului Bucovinei, provinciile recuperate nu au fost imediat alipite statului român, ci au funcționat ca regiuni conexe, conduse de câte un guvernator. În guvernământul Bucovinei au intrat cele 5 județe din Bucovina (Câmpulung, Suceava, Rădăuți, Storojineț și Cernăuți), județul Hotin din nordul Basarabiei, iar din octombrie 1941 și judetul Dorohoi. Guvernamântul Bucovinei a avut trei guvernatori: locotenent-colonelul Alexandru Rioșanu, mort în urma unei operații nereușite la 30 august 1941, generalul Corneliu Calotescu, unul dintre responsabilii deportărilor din 1941 și 1942, și generalul C.I. Dragalina, care a devenit guvernator în 1943. Basarabia a fost pusă sub administrația generalului Constantin Voiculescu.[13].

În anul 1944, nordul Bucovinei este reocupat însă de Armata Roșie, rămânând până astăzi în componența Ucrainei. Legătura dintre nordul Bucovinei, acum ucrainean, și sudul său, rămas în componența României, se pierde treptat, din pricina reorientării demografice prin infuzia populației slavofone, a scăderii populației românești, rămasă doar în câteva zone compacte și în general, a vicisitudinilor istoriei de care acest teritoriu a avut parte.

Regiuni administrative actualeModificare

 
Bucovina suprapusă pe granițele actuale ale României și Ucrainei
 
Harta etnică a Bucovinei 2002

TurismModificare

Bucovina este cunoscută pentru mănăstirile construite de foști domnitori și boieri moldoveni (Mușatinii, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Ștefan Tomșa, Alexandru Lăpușneanu, Familia Movileștilor ș.a.), fiecare cu culoarea sa specifică: Voroneț (albastru), Humor (roșu), Sucevița (verde), Moldovița (galben) și Arbore (combinație de culori).

Obiceiuri specifice regiuniiModificare

Împistritul ouălor este un obicei practicat în zona Bucovinei. În Săptămâna Mare, începând cu ziua de marți până vineri, pe lângă simpla vopsire, se practică fie încondeierea cu pensula, fie împistritul, folosindu-se ceară. Cu timpul, tehnica încondeierii ouălor a ajuns la nivel de artă. Deși femeile sunt cele care se ocupă de înfrumusețarea lor, există, însă, și excepții când familii întregi cunosc și practică acest mesteșug. În zona Bucovinei tradițiile supraviețuiesc cu greu schimbărilor însă exista oameni care duc mai departe meșteșugul împistritului și care își învață cu drag și cu răbdare copiii tainele încondeierii ouălor.[14]

Vezi șiModificare

NoteModificare

  1. ^ http://books.google.com/books?id=PzIer-wYbnQC&pg=PA68&dq=bukovina+buk+beech&cd=6#v=onepage&q=bukovina%20buk%20beech&f=true
  2. ^ Iacobescu, Mihai (1993). Din istoria Bucovinei. Vol.I (1774-1862). București, Ed. Academiei Române, p.113. ISBN 973-27-0449-7, ISBN 973-27-0448-9
  3. ^ https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/bucovina-dulce-bucovina-cum-a-ajuns-sa-fie-rupt-din-trupul-moldovei-chiar-locul-de-nastere-al-acesteia
  4. ^ Historical demographical data of the administrative divisions prior to 1948
  5. ^ P. S. Aurelianu, BUCOVINA. Descriere economică, însocită de uă charta. Bucuresci, Typographia Laboratorilor Români, 1876, p. XI. Cartea lui P. S. Aurelian este unica ce a apărut despre Bucovina, în l. română, până în anul 1876.
  6. ^ Corneliu Mihail Lungu, Transilvania in raporturile Romano-Austro-Ungare 1876-1886. Editura Tipo Moldova, Iași, 2017, ISBN 9786064200327
  7. ^ a b http://www.usv.ro/index.php/ro/1/Bucovina/122/0/2
  8. ^ [1] Horst Förster, Horst Fassel (Ed.), Kulturdialog und akzeptierte Vielfalt?, Thorbecke
  9. ^ Evreii au venit în Bucovina încă din timpul războiului ruso-turc, încheiat prin pacea de la Kuciuk Kainargi, ocupându-se în special cu meșteșugurile, arendășia și comerțul. După anul 1774 emigrarea lor în Bucovina din Galiția și Polonia s-a accentuat. În anul 1912 existau în Bucovina 9.322 de meseriași, dintre care 5.091 evrei și 10.312 negustori, dintre care 8.642 evrei. Datorită spiritului lor practic și intrepid, evreii vor ajunge până la sfârșitul secolului al XIX-lea să domine practic toate compartimentele vieții economice din Bucovina și să devină purtători zeloși ai culturii și civilizației germane pe aceste meleaguri. În Bucovina au mai fost colonizați în secolele XVIII-XIX poloni, armeni, unguri, slovaci, lipoveni, huțuli și ucraineni, ultimii meritând o mențiune specială. Emigrarea miilor de ucraineni din Galiția vecină, în secolele XVIII-XIX a avut motivații complexe. Aceste motivații erau economice (în Bucovina se prestau 12 zile de clacă pe an, față de 80-100 zile în Galiția), militare (coloniștii și imigranții sosiți în Bucovina erau degrevați de serviciul militar pe toată durata vieții lor) și religioase (religia ortodoxă fiind oficială în Bucovina). Nobilii bucovineni au stimulat și au înlesnit așezarea pe moșiile lor a brațelor de muncă ieftine și nepretențioase.
  10. ^ http://www.omm1910.hu/?/adatbank
  11. ^ Mariana Hausleitner: Die Rumänisierung der Bukowina. Die Durchsetzung des nationalstaatlichen Anspruchs Grossrumäniens 1918 - 1944. Verlag Oldenburg, München 2001, ISBN 3-486-56585-0, pag. 30
  12. ^ http://www.unibuc.ro/CLASSICA/taranoastra/cap15.pdf
  13. ^ Liviu Cărare: Considerații privind procesul de ghetoizare a evreilor din Cernăuți
  14. ^ www.ziua.net - Maria si Ioan ii invata pe europarlamentari taina incondeierii oualor in Bucovina

BibliografieModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Bucovina
  • Mircea A. Diaconu - Mișcarea Iconar și literatura română din Bucovina între cele două războaie mondiale, Editura Timpul, Iași, 1999, 220 p., ISBN 973-9210-87-2.
  • Chiachir, Nicolae, Din istoria Bucovinei, București, 1993
  • Grigorovici, Radu (ed.), Bucovina în primele descrieri geografice, istorice, economice și democrafice. Ediție bilingvă, cu introduceri, postfețe, note și comentarii de acad. Radu Grigorovici, București, Editura Academiei Române, 1998 , ISBN 973-27-0641-4.
  • Moldoveanu, Gheorghe. C, Limba română în Bucovina. Statutul socio-politic și politic, Editura A92, Iași 1998
  • Grigorovici, Radu, Bucovina între milenii: studii și documente; cuv. înainte D. Vatamaniuc; vol. îngrijit Rodica Marchidan și Rodica Iațencu; București, Editura Academiei Române, 2006, ISBN 973-27-1442-5, ISBN 978-973-27-1442-3.
  • Ipatiov, F. - Rușii-lipoveni din România. Studiu de geografie umană (Cluj-Napoca, 2002). ISBN 973-610-090-1.
  • Mărculeț, I., Mărculeț, Cătălina, Structura etnică a populației Bucovinei înainte și după Marea Unire, (Comunicări știinîifice, Vol. II, Mediaș, 2004), pp. 124–129, 3 fig, 2 tab.
  • Mărculeț, I., Mărculeț, Cătălina, Mărculeț, V., Aspecte privind populația greco-catolică din Bucovina, (Viața Creștină, nr. 8-9 (318-319) Cluj-Napoca, 2005), pp. 36–37, 2 fig.
  • Moldoveanu, Gh. C. - Bucovina: Onomastică și istorie (București, 2002).
  • Scharr, K. - Historische Region Bukowina. Entstehen und Persistenz einer Kulturlandschaft. In: Thede Kahl, Michael Metzeltin, Mihai-Răzvan Ungureanu (ed.): Rumänien. Raum und Bevölkerung. Geschichte und Geschichtsbilder. Kultur. Gesellschaft und Politik heute. Wirtschaft. Recht und Verfassung. Historische Regionen (= Österreichische Osthefte; 48), (Wien, Münster, 2006), pp. 839–856. ISBN 3-7000-0593-8.
  • Turczynski, E. - Geschichte der Bukowina in der Neuzeit. Zur Sozial- und Kulturgeschichte einer mitteleuropäisch geprägten Landschaft (= Studien der Forschungsstelle Ostmitteleuropa an der Universität Dortmund; 14), (Wiesbaden, 1993).
  • Satco, E., Bucovina: Contribuții cultural - științifice, Suceava, Biblioteca I.G.Sbiera, 2000
  • Căpreanu, Ioan, Bucovina: Istorie și cultură românească (1775 - 1918) , prefață de Gheorghe Buzatu, Iași, Moldova, 1995

Bibliografie suplimentarăModificare

  • Istoria Bucovinei, Ion Nistor, Editura Humanitas, București, 1991
  • Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina. Probleme controversate, Dumitru Valenciuc, Editura „Biblioteca Miorița”, Câmpulung, 2010 - recenzie
  • Bucovina în presa vremii, Volume 1, Ion N. Oprea, Editura Ediet, 2004
  • Mărturisitorii: o istorie a scrisului bucovinean, Ion Drăgușanul, Editura Mușatinii, 2007
  • Din istoria Bucovinei: 1775-1944, Nicolae Ciachir, Editura Oscar Print, 1999
  • Legende istorice din Bucovina, Simion Florea Marian, Paul Leu, Editura Junimea, 1981
  • Traditii poporane române din Bucovina, Simion Florian Marian, Editura Imprimeria Statului, 1895
  • Monumente istorice și de arhitectură din ținutul Cernăuților, Laurențiu Dragomir, Editura Eminescu, București, 2000, ISBN 973-22-0841-4.
  • Moldoveanu, Gh. C., Aron Pumnul - Contribuții la dezvoltarea limbii și culturii românești din Bucovina, Editura Academiei Române, București, 2007
  • Moldoveanu, Gh. C., A fi național sau a nu fi, Editura PIM, Iași, 2013

Legături externeModificare

Imagini


  1. ^ Iurașcu, Viorica; Studiu de cultură tradițională românească – Privire analitică asupra zonelor etno-folclorice; Curs de Cultură tradițională românească; Univ. Spiru Haret; 2015; pp. 4-6; accesat la 20 octombrie 2018
  2. ^ Trebici, Vladimir; Ghinoiu, Ion; Demografie și Etnografie; Ed. Științifică și Enciclopedică; București; 1986; pp. 17-18;accesat la 20 octombrie 2018