Deschide meniul principal

Barba caprei

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Calocera viscosa)

Calocera viscosa (Christian Hendrik Persoon, 1794 ex Elias Magnus Fries, 1821),[1] cunoscut în popor sub numele barba caprei[2] sau furculițe,[3] este o specie saprofită de ciuperci necomestibile. În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă pe lemn putred de conifere, acoperit de mușchi, adesea pe cioturi de molid, fiind destul de des întâlnită. Apare peste tot anul, de la câmpie la munte, mai ales din aprilie până în iunie și din august până în noiembrie.[4][5][6]

Calocera viscosa
Calocera viscosa NV.jpg
Barba caprei
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Dacrymycetes
Ordin: Dacrymycetales
Familie: Dacrymycetaceae
Gen: Calocera
Specie: C. viscosa
Nume binomial
Calocera viscosa
(Pers.) Fr. (1821)
Sinonime
  • Clavaria viscosa Pers. (1794)
  • Merisma viscosum (Pers.) Spreng. (1827)
  • Calocera flammea Wallr. (1833)
  • Calocera cavarae Bres. (1896)

DescriereModificare

 
Bres.: Calocera viscosa
  • Corpul fructifer: este elastic, puțin lipicios-gelatinos, de o consistență foarte dură, cu cartilagii în centru și format coralifer, la capete câteva vârfuri ascuțite, asemănător speciei Ramaria, având o înălțime de 3-6 (8) cm și un diametru de 4-8 (10) cm. Baza albicioasă este adesea radicantă, prelungindu-se în substrat cu încă 10-15 cm. Coloritul este, și la bătrânețe, galben-portocaliu. Uscat se colorează roșu-portocaliu.
  • Sporii: sunt fusiformi, netezi, apar în masă și au o mărime de 8 bis 12 × 4,5 x 5,5 microni, prezentând câteodată doi pereți celulari. Pulberea lor este galben-portocalie.
  • Piciorul: nu are picior în acest sens.
  • Carnea: este galbenă ca corpul fructifer, gelatinoasă și are o consistență foarte dură, datorită cartilagiilor în centru. Mirosul și gustul sunt nesemnificativi.
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[4][5][6]

ConfuziiModificare

Barba caprei poate fi confundată cu surata ei mai mică Calocera cornea, tot necomestibilă,[7] dar în special cu exemplare tinere ale speciei Ramaria, cum sunt de exemplu Ramaria aurantiosiccescens (comestibilă),[8] Ramaria aurea (comestibilă),[9] Ramaria aurantiosiccescens (comestibilă),[10] Ramaria eumorpha (necomestibilă),[11] Ramaria flava (comestibilă),[12] Ramaria flavescens (otrăvitoare),[13] Ramaria formosa (otrăvitoare),[14] Ramaria gracilis (necomestibilă),[15] Ramaria largentii (comestibilă)[16] sau Ramaria stricta (necomestibilă).[17]

Specii asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Această ciupercă nu este potrivită pentru consum, din cauza cârnii elastice, străbătută de cartilagii, fiind însă adăugată deseori ca garnitură decorativă, de exemplu la salate.[18]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 505, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 2
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 578-579, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 324-325, ISBN 978-3-440-13447-4
  6. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 80
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 460-461, ISBN 3-405-12124-8
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 452-453, ISBN 3-405-12124-8
  9. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 214-216, ISBN 3-426-00312-0
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 452-453, ISBN 3-405-12124-8
  11. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 474-475, ISBN 978-3-440-14530-2
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 620, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 476-477, ISBN 978-3-440-14530-2
  14. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 206, ISBN 978-3-8427-0483-1
  15. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche * Saturnia, Trento 1986, p. 570-571, ISBN 88-85013-37-6
  16. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 190, ISBN 978-1-4454-8404-4
  17. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 205, ISBN 978-3-8427-0483-1
  18. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 220, ISBN 3-426-00312-0

BibliografieModificare

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1-7 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Marcel Pârvu: „Ghid practic de micologie”, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2007
  • Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externeModificare