Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare

Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare
TipTratat
Semnat5 noiembrie 1992
Strasbourg  Modificați la Wikidata
Intrat în vigoare1 martie 1998
Semnatari33
Participanți25
DepozitarSecretarul General al Consiliului Europei
LimbăEngleză și franceză
Tradusă în alte zeci de limbi (listă)
Prezență online
bibliotecă electronică

Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare este un tratat european adoptat în 1992 sub auspiciile Consiliului Europei pentru protejarea și promovarea limbilor istorice regionale și minoritare în Europa. Carta este primul tratat internațional care se ocupă în mod explicit cu diversitatea lingvistică și își propune protejarea acesteia.

     State membre care au semnat și au ratificat tratatul

     State membre care au semnat, dar nu au ratificat tratatul

     State membre care nu au semnat și nici nu au ratificat tratatul

     State care nu sunt membre ale Consiliului Europei

Carta oferă principii orientative despre felul în care limbile minoritare sau regionale ar trebui protejate și promovate în mod cotidian. Statelor li se solicită să asigure învățământ, servicii media cum ar fi presa, radioul și televiziunea în aceste limbi, ca de altfel și servicii în administrația publică.[1] Carta promovează utilizarea limbilor minoritare sau regionale sub toate aspectele vieții cotidiene, începând de la însemne stradale până la asigurări medicale și relațiile cu autoritățile publice.[1]

Carta se referă la limbile care sunt diferite de limba/limbile vorbite de majoritatea populației. Limbile imigranților sau dialectele limbilor statelor nu sunt considerate ca fiind limbi regionale sau minoritare.[1]

Până în prezent Carta a fost ratificată de către 33 de state, alte opt state fiind doar semnatare. Printre statele care au aderat la Cartă, fără să o pună însă în aplicare, se numără Franța, Italia și Rusia. Alte țări membre ale Consiliului Europei precum Grecia, țările baltice, Belgia și Portugalia au refuzat să semneze documentul. Unele state, cum ar fi Ucraina și Suedia, au asociat statutul de limbă minoritară minorităților naționale recunoscute, care sunt definite prin criterii etnice, culturale și/sau religioase, eludând astfel noțiunea de minoritate lingvistică a Cartei.[2]

Istoric modificare

Apariția Cartei a fost pregătită de o serie de rezoluții adoptate de Parlamentul European care pun accentul pe valorizarea multilingvismului, în principal Rezoluția Arfé din 1981 și 1983.[3] Aceste Rezoluții au afirmat sprijinul în special financiar al Parlamentului European pentru limbile regionale și minoritare din Comunitate.[4] În acest context în care recunoașterea rolului important al limbilor minoritare și regionale în patrimoniul cultural european devine un aspect din ce în ce mai vizibil pe agenda instituțiilor europene, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei adoptă Opinia nr. 142 (1988), prin care sprijină ideea unei Carte dedicate limbilor minoritare.[4] Elaborarea documentului începe în 1989, pentru a fi adoptată de Comitetul Miniștrilor trei ani mai târziu.[4] Documentul este deschis semnăturilor la 5 noiembrie 1992, fiind semnat de 11 state.[4] Intrarea în vigoare a Cartei este stabilită la cinci ani de la adoptare, astfel că în 1998 șapte state care ratificaseră deja Carta o pun în practică.[4]

Structura Cartei modificare

Sfera de acțiune a Cartei este definită în Partea I. În Partea a II-a, este exprimat „spiritul Cartei”. Fundamentul constă în recunoașterea limbilor regionale sau minoritare ca expresie a bunăstării culturale. Prevederile incluse în Partea a II-a se aplică tuturor limbilor prezente în mod tradițional în respectivul stat. Statul indică în mod explicit limbile care trebuie incluse în Partea a III-a, parte ce conține prevederi mai detaliate. Pentru fiecare limbă, statul își ia angajamentul de a aplica cel puțin 35 din cele 68 de prevederi. Monitorizarea este o componentă esențială a procesului de implementare a Cartei. Monitorizarea și alte chestiuni relevante pentru aplicarea Cartei sunt definite în Partea a IV-a. Intrarea în vigoare a Cartei, precum și chestiunile privind semnarea și ratificarea Cartei sunt definite în Partea a V-a.

Semnatari și ratificatori modificare

Membru CE Semnare[5] Ratificare[5] Intrare în vigoare[5]
  Albania    
  Andorra    
  Armenia   11 mai 2001   25 ianuarie 2002 1 mai 2002
  Austria   5 noiembrie 1992   28 iunie 2001 1 octombrie 2001
  Azerbaidjan   21 decembrie 2001  
  Belgia    
  Bosnia și Herțegovina   7 septembrie 2005   21 septembrie 2010 1 ianuarie 2011
  Bulgaria    
  Cehia   9 noiembrie 2000   15 noiembrie 2006 1 martie 2007
  Cipru   12 noiembrie 1992   26 august 2002 1 decembrie 2002
  Croația   5 noiembrie 1997   5 noiembrie 1997 1 martie 1998
  Danemarca   5 noiembrie 1992   8 septembrie 2000 1 ianuarie 2001
   Elveția   8 octombrie 1993   23 decembrie 1997 1 aprilie 1998
  Estonia    
  Finlanda   5 noiembrie 1992   9 noiembrie 1994 1 martie 1998
  Franța   7 mai 1999  
  Georgia    
  Germania   5 noiembrie 1992   16 septembrie 1998 1 ianuarie 1999
  Grecia    
  Irlanda    
  Islanda   7 mai 1999  
  Italia   27 iunie 2000  
  Letonia    
  Liechtenstein   5 noiembrie 1992   18 noiembrie 1997 1 martie 1998
  Lituania    
  Luxemburg   5 noiembrie 1992   22 iunie 2005 1 octombrie 2005
  Macedonia   25 iulie 1996  
  Malta   5 noiembrie 1992  
  Marea Britanie   2 martie 2000   27 martie 2001 1 iulie 2001
  Monaco    
  Muntenegru   22 martie 2005   15 februarie 2006 6 iunie 2006
  Norvegia   5 noiembrie 1992   10 noiembrie 1993 1 martie 1998
  Olanda   5 noiembrie 1992   2 mai 1996 1 martie 1998
  Polonia   12 mai 2003   12 februarie 2009 1 iunie 2009
  Portugalia   7 septembrie 2021 [6]  
  Republica Moldova   11 iulie 2002  
  România   17 iulie 1995   29 ianuarie 2008 1 mai 2008
  Rusia   10 mai 2001  
  San Marino    
  Serbia   22 martie 2005   15 februarie 2006 1 iunie 2006
  Slovacia   22 februarie 2001   5 septembrie 2001 1 ianuarie 2002
  Slovenia   3 iulie 1997   4 octombrie 2000 1 ianuarie 2001
  Spania   5 noiembrie 1992   9 aprilie 2001 1 august 2001
  Suedia   9 februarie 2000   9 februarie 2000 1 iunie 2000
  Turcia    
  Ucraina   2 mai 1996   19 septembrie 2005 1 ianuarie 2006
  Ungaria   5 noiembrie 1992   26 aprilie 1995 1 martie 1998
Total 33/47 25/47

Limbi protejate de Cartă modificare

Note modificare

  1. ^ a b c Monica Andriescu, Irina Adina Mărășoiu, Adriana Petraru. „Să dăm cuvântul limbilor regionale sau minoritare!” (PDF). Departamentul pentru Relații Interetnice. Guvernul României. [nefuncțională]
  2. ^ en Francis M. Hult (mai 2004). „Planning for Multilingualism and Minority Language Rights in Sweden”. Language Policy. 3 (2): 181–201. 
  3. ^ en Florian Coulmas, ed. (). A Language Policy for the European Community: Prospects and Quandaries. Mouton de Gruyter. p. 16. ISBN 3-11-012869-1. 
  4. ^ a b c d e Monica Călușer, ed. (). Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare în România. Între norme și practici (PDF). Cluj-Napoca: Editura CRDE. ISBN 978-973-7670-14-4. 
  5. ^ a b c en „Chart of signatures and ratifications of Treaty 148”. Council of Europe. 
  6. ^ Portugal signs the European Charter for Regional or Minority Languages - European Charter for Regional or Minority Languages - www.coe.int (în engleză), European Charter for Regional or Minority Languages,  

Legături externe modificare