Cauzele Primului Război Mondial
Ca urmare a înțelegerilor adoptate la Congresul de la Berlin, în august 1878 Bosnia-Herțegovina a fost invadată și în scurt timp ocupată de trupele austro-ungare, deși formal aceasta a rămas parte a Imperiului Otoman. Invazia s-a lovit de o opoziție îndârjită, atât din partea populației musulmane cât și a celei creștin-ortodoxe, armata austriacă pierzând în confruntări repetate peste 5000 de soldați.[1] În contrast cu ce se întâmplase cu Serbia, care a devenit un stat independent la începutul veacului, Bosnia-Herțegovina a schimbat deci statutul de provincie otomană pentru acela de protectorat austro-ungar, fapt care a dus la un exod al populației slave, din sudul provinciei.[2] În 1908 austriecii fac un pas în plus pe calea aproprierii provinciei, anexând-o. Anexarea Bosniei-Herțegovina de către Austro-Ungaria în 1908 a devenit o problemă politică în Imperiul Țarist, care auto-declarat apărător al slavilor de la sud fiind, s-a eschivat de la declanșarea unui război întru apărarea populației slave și creștin-ortodoxe a Bosniei anexate de austrieci, și asta pentru că atât Rusia, cât și aliații ei (Franța), nu doreau un război cu Austria și Germania.[3]
Lipsa de mijloace politice (un proces politic spre independență sau autodeterminare) sau militare (o intervenție a Rusiei și Franței în apărarea intereselor sârbilor bosniaci) care să răspundă aspirațiilor populației slave creștine a Bosniei, pare a fi lăsat acestora, ca unică opțiune de ripostă, terorismul: în data de 28 iunie 1914, Franz Ferdinand, arhiduce al Austriei și moștenitor al tronului Austro-Ungariei, a fost asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip, un student sârb bosniac. Acesta făcea parte dintr-un grup de cincisprezece complici, susținuți de Mâna Neagră, o societate secretă fondata de naționaliști pro-sârbi cu legături în armata Serbiei, stat care era victima unor încercări brutale ale Austro-Ungariei de a-l controla prin tratate comerciale și piedici la exporturile sârbești.[4] .
Într-o epocă a imperiilor multinaționale, dintre care multe erau conduse în mod nedemocratic, de către niște aristocrații militariste (precum se întâmpla în Imperiul Austro-Ungar, Imperiul German ("Deutsches Kaiserreich") , Imperiul Otoman și Imperiul Țarist), terorismul, ca ultimă metodă de opoziție la refuzul de acceptare a aspirațiilor naționale ale popoarelor înglobate, era o realitate omniprezentă pe continent.[5] Deși în Europa terorismul politic și religios era, în epocă, prezent din Imperiul Britanic, în vest, până în Imperiul Otoman sau Țarist, în est, datorită modului injust, rasist (moștenitorul tronului habsburgic înainte de a fi asasinat la Saraievo, Franz Ferdinand, îi considera pe slavii din imperiu niște sub-oameni, pe sârbi considerându-i niște porci.[6]) și brutal în care erau tratate minoritățile negermane si nemaghiare ale Austro-Ungariei, Imperiul Habsburgic era o permanentă și predilectă țintă a terorismului naționalist: de exemplu, românii, în frunte cu Ilie Cătărău, i-au trimis prin poștă adjunctului episcopului catolic al Transilvaniei, în martie 1914 o bombă cu ceas, care l-a omorât, iar un pic mai înainte, în iunie 1912, un elev croat a tras un foc de armă contra guvernatorului Croației, ratându-și ținta însă rănind un alt membru al administrației imperiale.[7] Soția împăratului Franz Joseph, împărăteasa Elisabeta, a fost înjunghiată mortal în 1898, de un anarhist italian, în timp ce voia să se îmbarce pe o navă la Geneva. Doar 10 ani mai târziu, un student ucrainean l-a asasinat pe guvernatorul Galiției austriece, anume pe contele Potocki. Un american de origine croată, născut în Wisconsin, care a tras și el cu pistolul contra unui alt înalt funcționar austro-ungar, răspundea la întrebarea judecătorului dacă e justificat să omori oameni, că "în acest caz este justificat, asta fiind opinia generală în America, de acord cu el fiind jumătate de milion de croați americani, atacul contra vieții demnitarilor fiind singura lor armă."[8]
Asasinatul a sporit tensiunea, deja mare, care exista în Europa. La Sarajevo au avut loc rebeliuni în urma decesului arhiducelui, acestea fiind animate de minoritatea sârbă. Deși acest asasinat a fost considerat ca motivul direct pentru izbucnirea Primului Război Mondial, cauzele reale ale războiului merg mai în urmă, în rețeaua complexă a alianțelor și contrabalansărilor care s-au dezvoltat între diferite puteri europene în urma înfrângerii Franței și a formării statului german sub conducerea lui Otto von Bismarck în 1871. Cauzele Primului Război Mondial reprezintă o problemă complicată; sunt mulți factorii politici care au condus la război. Cei mai importanți pot fi considerați: naționalismul, disputele anterioare nerezolvate, sistemul de alianțe, guvernarea fragmentară, întârzieri și neînțelegeri în comunicația diplomatică, cursa înarmărilor, etc.
Pricini și responsabilități modificare
Cauza principală a primului război mondial a fost refuzul imperiilor de a acorda populațiilor lor dreptul la auto-determinare.[9][10] Bosnia a fost anexată de către imperiul Austro-Ungar în 1908, în disprețul sentimentelor sau dorințelor populației, Austro-Ungaria însăși fiind deja la acel moment un stat multi-etnic în care numeroase minorități erau dominate de o clică de nemți și unguri.[11] La fel cum românii transilvăneni aflați sub opresiunea austo-ungară priveau cu speranță de ajutor spre românii deja liberi din regatul României, tot așa și sârbii din Bosnia, și din restul imperiului Austro-Ungar, priveau cu speranță spre frații lor din regatul independent al Serbiei.[12]
Există multe ipoteze care încearcă să explice ce, sau cine a fost vinovat de declanșarea Primului Război Mondial. Primele explicații, prelevate în deceniul 1920 și 1930, accentuau versiunea oficială care în conformitate cu Tratatul de la Versailles și Tratatul de la Trianon, plasau întreaga responsabilitate asupra Germaniei și aliaților săi. Versiunea oficială a fost o afirmație bazată pe ideea că războiul a început când Austro-Ungaria a invadat Serbia, susținută de către Germania, că Germania apoi a invadat Belgia și Luxembourg fără să fi fost provocată. Versiunea oficială este justificată prin aceea că, responsabilitatea pentru război consistă doar din agresiunea manifestată de către Germania și Austro-Ungaria, și că Rusia, Franța și Marea Britanie doar au reacționat într-un mod legitim contra agresiunii Puterilor Centrale. Această idee a fost ulterior apărată de academiceni ca Franz Fischer, Imanuel Geiss, Hans-Ulrich Wehler, Wolfgang Mommsen, și V.R. Berghahn. Cu trecerea timpului, alți analiști au luat în considerație și factori adăugători, de exemplu rigiditatea planurilor militare ruse și germane, deoarece fiecare a accentuat importanța de a ataca primul și a executa planurile militare într-un mod rapid.
Unii observatori au sugerat că pe parcursul mai multor decenii Britanicii au fost obișnuiți cu războaie coloniale unde ei au triumfat rapid și ușor, și din aceste considerente au întâlnit Marele Război cu un nivel de entuziasm ridicat. Totuși dificultățile întâlnite de către Marea Britanie în războaie ca Războiul Zulu (1879) și al doilea război al burilor (1899-1902) au redus probabilitatea că Britanicii au fost atât de naivi în privința potențialului unui război major. Faptul că nici o forță politică importantă nu s-a opus la război a însemnat că cei care nu erau de acord cu el nu aveau destulă putere pentru a organiza o opoziție viabilă, cu toate că proteste minore au existat pe durata războiului.
O altă cauză pentru război a fost croirea alianțelor și militarismul. Un exemplu a militarismului a fost clădirea vasului HMS Dreadnought, o navă de luptă revoluționară care avea o superioritate majoră față de navele anterioare, numite "pre-dreadnought", în 1906. Acest fapt a mărit puterea maritimă a Marei Britanii și a lansat o întrecere în construcția vaselor între Marea Britanie și Germania din cauza neoimperialismului. În general, națiunile care făceau parte din Tripla Înțelegere se temeau de cele care aparțineau la Tripla Alianță și vice versa.
Liderii civili a puterilor europene se aflau în mijlocul mai multor valuri de fervoare naționalistă care treptat creștea în Europa pe parcursul deceniilor anterioare. Această dezoltare încă mai departe a redus opțiunile viabile a politicenilor în iulie, 1914. Eforturi diplomatice intense să medieze conflictul Austro-Sârb deveniseră irelevante, deoarece acțiuni agresive din partea Germaniei și a Rusiei doar sporeau gravitate conflictului treptat.
O altă dificultate a fost reprezentată de mijloacele de comunicare limitate care existau în 1914; toate națiunile încă utilizau telegrafe și ambasadori ca metoda lor principală de comunicare, astfel cauzând întârzieri de ore sau chiar de zile întregi.
Note modificare
- ^ Austro-Hungarian rule in Bosnia and Herzegovina (trad.: Administrația austro-ungară în Bosnia și Herțegovina) - Wikipedia, the free encyclopedia
- ^ Bosnia and Herzegovina (trad.: Bosnia și Herțegovina) - Wikipedia, the free encyclopedia
- ^ "The Penguin History of Modern Russia - From Tsarism To The Twenty-First Century"(trad.: „Istoria Penguin a Rusiei moderne - De la țarism la secolul XXI”). Robert Service. Penguin Books Ltd. 2009 (third edition). Problema era că nici Parisul și nici Sankt-Petersburg-ul nu erau entuziasmate de eventualitatea unui război cu Austro-Ungaria și Germania. Prin urmare guvernul rus, în ciuda declarațiilor mânioase și amenințărilor de operetă, n-a declanșat război atunci când austriecii au anexat Bosnia și Herțegovina în 1908. ("The snag was that neither Paris nor St Petersburg relished a war with Austria-Hungary and Germany. Consequently the Russian government, despite much huffing and puffing, did not go to war when the Austrians annexed Bosnia and Herzegovina in 1908.")
- ^ How to cite this article: MLA (Modern Language Association) style: "World War I."( trad.: Cum să citați acest articol: Stilul MLA (Modern Language Association): "World War I."), Encyclopedia Americana. Grolier Online, 2013. Scholastic Inc. 2013. (The dispute between Austria-Hungary and Serbia, which set off the explosion, was greatly envenomed when Austria sought to control Serbia by harsh commercial treaties and by the imposition of severe sanitary legislation against the importation of Serbian livestock (the so-called Pig War, which began in 1905)(trad.: Disputa dintre Austro-Ungaria și Serbia care a declanșat explozia, a fost în mare măsură înveninată atunci când Austria a căutat să controleze Serbia prin tratate comerciale severe și prin impunerea unei legislații sanitare severe împotriva importului de șeptel sârbesc (așa-zisul Război al Porcilor, care a început în 1905)).
- ^ "Catastrophe – Europe Goes To War". Max Hastings. William Collins 2013.
- ^ "Catastrophe – Europe Goes To War". Max Hastings. William Collins 2013.
- ^ "Catastrophe – Europe Goes To War". Max Hastings. William Collins 2013. ("In June 1912 a schoolboy shot at the governor of Croatia in Zagreb, missing his target but wounding a member of the imperial administration. In March 1914 the vicar-general of Transylvania was killed by a time-bomb sent through the post by Romanians")
- ^ "Catastrophe – Europe Goes To War". Max Hastings. William Collins 2013.
- ^ How to cite this article: MLA (Modern Language Association) style: "World War I." Encyclopedia Americana. Grolier Online, 2013. Scholastic Inc. 2013. - "Acest conflict între guvernele la putere și minoritățile lor nemulțumite a fost factorul principal al catastrofei din 1914." ("This conflict between existing governments and their unhappy minorities was the factor primarily responsible for the catastrophe of 1914.")
- ^ How to cite this article: MLA (Modern Language Association) style: "World War I." Encyclopedia Americana. Grolier Online, 2013. Scholastic Inc. 2013. - "Cu toate astea, în ciuda a ceea ce s-a spus despre ambițiile Germaniei, cauza principală a primului război mondial a fost conflictul între granițele politice ale națiunilor europene și distribuția diverselor popoare europene – refuzul a ceea ce se numește de obicei dreptul de auto-determinare, deși termenul nu era pe larg folosit înainte de 1914." ("Nevertheless, despite what has been said about German ambitions, the primary cause of World War I was the conflict between the political frontiers of the European nations and the distribution of the various peoples of Europe—the denial of what is commonly called the right of self-determination, although this term was not generally used before 1914.")
- ^ How to cite this article: MLA (Modern Language Association) style: "World War I." Encyclopedia Americana. Grolier Online, 2013. Scholastic Inc. 2013. - "La est de Germania se afla Austro-Ungaria, care îngloba 11 grupuri etnice diferite, dintre care 9 erau menținute sub dominația mai mare sau mai mică a unei clici dominante de germani și unguri; […] în Balcani granițele etnice și politice, ultimele fixate fiind de Tratatul de la Berlin (1878) și Tratatul de la București (1913), rareori coincideau" ("East of Germany lay Austria-Hungary, which contained 11 different ethnic groups, 9 of which were kept in greater or less subjection by a ruling clique of Germans and Magyars; […] In the Balkans ethnic and political boundaries, the latter determined by the Treaty of Berlin (1878) and the Treaty of Bucharest (1913), rarely coincided")
- ^ How to cite this article: MLA (Modern Language Association) style: "World War I." Encyclopedia Americana. Grolier Online, 2013. Scholastic Inc. 2013. - "Guvernele austro-ungar, german și țarist nu manifestau mari virtuți în materie de tratament al minorităților. Unele grupuri erau tratate mai brutal decât altele, dar peste tot minoritățile erau din ce în ce mai tentate de rebeliune din cauza represiunii politice și a exploatării economice, ele cerând concesii. În Austro-Ungaria unele minorități puteau privi peste frontiere la frații lor liberi care, sperau ei, îi vor elibera și pe ei într-o zi de jugul arhaic sub care sufereau. Iugoslavii atât din Austria cât și din Ungaria refuzau concesiile stăpânilor lor habsburgi, căutând ajutorul Serbiei care sub regele Petre I Caraghiorghevici era o națiune independentă; și românii din Transilvania, în sud-estul Ungariei, priveau peste Carpați la România independentă, care avea un rege din dinastia Hohenzollern." ("The Austro-Hungarian, German, and Russian governments showed little skill in handling their minorities. Some groups were treated more harshly than others, but everywhere the minorities grew increasingly restless under political repression and economic oppression, and they demanded concessions. In Austria-Hungary some minorities were able to look across their frontiers to the free kinsmen who, they hoped, would one day free them from the antiquated rule under which they suffered. The Yugoslavs of both Austria and Hungary, refused concessions by their Habsburg rulers, looked for help to Serbia, which, under King Peter I Karageorgevich, was an independent nation; and the Romanians of Transylvania, in southeastern Hungary, gazed across the Carpathians to independent Romania, which had a Hohenzollern king.")